Compania franceză Alcatel – Lucent ar putea să concedieze 10.000 de angajați pentru a reduce costurile și a reveni pe profit. Asta înseamnă 14 la sută din numărul total de angajați. Directorul general al companiei, Michel Combes, va discuta marți cu sindicatele despre posibilele concedieri, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Mediafax.
Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), acuzat fiind că a fraudat refendumul de suspendare a preşedintelui, în 2012. O conversaţie dintre Dragnea şi un vicepreşedinte de partid din Alexandria a fost făcută publică de anchetatori. „Să mi-i aduceţi pe toţi la vot, băi! Îi legaţi, îi luaţi în braţe ...”, ar fi spus vicepremierul.
Vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat că la referendumul din 2012, în calitatea de președinte al Consiliului Județean Teleorman, și-a folosit autoritatea și influența pentru a obține o prezență de minimum 60% la vot, pentru a garanta validarea scrutinului.Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au adus dosarul privind referendumul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, luni, urmând să se stabilească un prim teremn de judecată.
Un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter a zguduit Vrancea, duminică dimineaţă, la ora 04:37. Seismul a fost urmat de un al doilea, înregistrat la ora 08:10, de o intensitate mai mică de data aceasta, cutremurul avâng magnitudinea de 2,7 grade, informează Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.
Duminică seară aveţi o nouă şansă de a vă îmbogăţi. Cei care au cumpărat bilete la Loto 6/49 pot câştiga în această seară peste 2 milioane de lei. Asta dacă nimeresc cele şase numere norocoase care vor fi extrase. Premii mari se pot câştiga şi celelalte jocuri ale Loteriei Române. 
Dacă aveţi vreo durere de dinţi care necesită intervenţie rapidă vă veţi putea duce la spital, la urgenţă, de anul viitor, din februarie. Acolo va fi un doctor specialist care vă va oferi în mod gratuit consultaţia şi că va rezolva problema. Din februarie 2014 la urgenţe se vor face şi intervenţii stomatologice.
Medicii vor continua să protesteze şi după 14 octombrie. Protestele doctorilor continuă, după această dată, cu acţiuni locale şi un marş prin Bucureşti.
Românii pot beneficia, de acum legal, de tratamente cu marijuana medicinala. Urmând exemplul multor state din Europa şi din lume, ţara noastră intră într-o nouă etapă a evoluţiei medicinei. Efectele benefice ale canabisului, în tratarea cancerului sau a altor afecţiuni grave, sunt deja dovedite, aşa că de acum şi medicii români pot prescrie marijuana pentru pacienţii lor. Rămâne de văzut câţi doctori români vor apela la canabis pentru a învinge boala. 

Ştiri din Timiș

O nouă campanie de „înverzire” a Timișoarei. Mii de copaci și zeci de mii de arbuști și plante
Primăria Timișoara începe o nouă campanie de plantări, cu 3.000 de arbori, 12.500 de arbuști și aproape 230.000 de plante perene și bulboase. Intervențiile vizează în special bulevardele, parcurile și zonele unde au fost amenajate noi locuri de parcare sau locuri de joacă.

România

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză hirotonit
Duminică, Dionisie Kenan Wang a fost hirotonit preot, devenind primul cetățean de origine chineză care primește această slujire în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

Ştiri din Timiș

INTERVIU. Salome Zurabișvili, despre criza politică din Georgia: democrația și candidatura pentru aderare la UE, „doar pe hârtie”
Al cincilea președinte al Georgiei, prima femeie aleasă în această funcție, Salome Zurabișvili, aflată la Timișoara pentru Forumul „Timișoara pentru valorile europene”, a vorbit pentru Tion despre regresul democratic al țării, influența Rusiei și războiul hibrid.

Ştiri din Timiș

Streetdance și DJ-ing, pe lângă orele obișnuite. Ce vor învăța elevii unui liceu din Timișoara
Elevii Liceului Tehnologic „Ferdinand I” din Timișoara vor participa, în anul școlar 2026-2027, la 38 de workshopuri de streetdance, club dance, DJ-ing și live looping, organizate în cadrul proiectului educațional SHIFT. Primele 23 de întâlniri sunt programate în noiembrie, iar alte 15 se vor desfășura în perioada februarie-aprilie 2027.

Ştiri din Timiș

Tinerii timișoreni au propus peste 20 de idei pentru un oraș „mai verde”. Până la 5.000 de dolari pentru cele câștigătoare
22 de echipe de tineri din Timișoara s-au înscris în programul Youth Climate Action Fund, cu proiecte dedicate unui oraș mai verde și mai puțin poluat. Cele mai multe propuneri vizează biodiversitatea, iar cel puțin opt inițiative vor primi finanțări de până la 5.000 de dolari. 1

Ştiri din Timiș

Un nou sprijin pentru mamele aflate în dificultate, la Timișoara. Asociația Adelfia și-a sfințit sediul și continuă misiunea de a salva speranțe
Femeile însărcinate și mamele care trec prin momente dificile au de acum un nou loc în care pot găsi sprijin, înțelegere și ajutor concret. Asociația Adelfia din Timișoara și-a sfințit sediul de pe strada Drubeta nr. 104, în cadrul unui eveniment la care au participat preoți ai Mitropoliei Banatului și reprezentanți ai comunității. În aproximativ un an și jumătate de activitate, organizația a sprijinit deja peste zece mame aflate în situații vulnerabile.

Eveniment

Cocaină ascunsă între lemne, într-o cutie de conserve. Un bărbat a ajuns în arest
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost reținut de polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate Timișoara, fiind cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.

România

ANOSR cere burse sociale și pentru studenții de la taxă. Organizația a transmis solicitarea Ministerului Educației
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere reintroducerea posibilității ca studenții înmatriculați pe locuri cu taxă să beneficieze de burse sociale. Solicitarea a fost prezentată luni, 9 noiembrie, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social a Ministerului Educației și Cercetării, în contextul dezbaterii unui proiect de modificare a criteriilor generale de acordare a burselor în învățământul superior de stat.