Duminică, 18 mai, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, până la ora 17:30 au votat 9,6 milioane de alegători, reprezentând 53,39% din numărul celor înscriși în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. La primul tur, până la închiderea urnelor au votat puțin peste 9,5 milioane de români.
Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu UEFISCDI, lansează apelul pentru înscrieri în cadrul Programului Ambasadorilor Studenți StudyInRomania (SIR-SAP), o inițiativă dedicată studenților care doresc să contribuie activ la promovarea învățământului superior românesc în plan internațional.
Decizia la vot va avea efecte asupra vieților copiilor și nepoților noștri, iar țara este în mâinile celor care se vor exprima la scrutin, a declarat, duminică, președintele interimar Ilie Bolojan, după ce a votat pentru al doilea tur de scrutin al prezidențialelor la Școala Numărul 150 din Capitală.
Azi în Timișoara
Joi, 12 martie, puteți merge la film, la teatru, la stand-up sau la karaoke. Mai sunt și expoziții în oraș.
Eveniment
Trei persoane, printre care și o fată de 14 ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs miercuri, 11 martie, pe DN 6, pe drumul care leagă Timișoara de Becicherecu Mic.
1
România
Parlamentul a aprobat, cu 272 de voturi, solicitarea președintelui Nicușor Dan privind dislocarea temporară în România a unor echipamente și forțe militare americane neofensive. AUR, SOS și POT nu au participat la vot, iar ședința a fost marcată de proteste ale opoziției. Autoritățile spun că echipamentele sunt defensive și au rolul de a crește securitatea României.
4
România
Nicușor Dan îl va primi mâine, la Cotroceni, pe Volodimir Zelenski, aflat în vizită oficială în România. Liderul ucrainean se va întâlni și cu premierul Ilie Bolojan, pentru discuții despre cooperarea bilaterală și sprijinul pentru Ucraina.
România
Procentul copiilor români sub 16 ani afectați de privațiuni materiale este mai mult decât dublu față de media Uniunii Europene. Potrivit datelor prezentate de organizația Salvați Copiii România, 31,8% dintre copiii din România se confruntă cu lipsuri materiale, comparativ cu media europeană de 13,6%.
2
Ştiri din Timiș
Casa Maghiară de pe bulevardul Revoluției din 1989 va găzduit în 21 martie prima ediție a Cupei de șah „Bastion”, un turneu destinat atât amatorilor, cât și jucătorilor experimentați.
Ştiri din Timiș
Tinerii care au părăsit sistemul de protecție specială și care își continuă studiile sau au un loc de muncă vor putea primi o indemnizație lunară până la vârsta de 26 de ani. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege adoptat miercuri de Camera Deputaților.
2
Capitală Culturală
Cei interesați pot descoperi răspunsul sâmbătă, 21 martie, începând cu ora 11, la Casa Adam Müller Guttenbrunn. Un mic secret transmis de organizatorii de la Forumul German de Tineret: orașul are gusturi diverse, multiculturale și delicioase.