Liderul Senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, miercuri, că nu vrea să răspundă președintelui Traian Băsescu, care l-a acuzat că este „marele păpuşar de la ADS”. Senatorul de Timiș a spus că șeful statului este „măcinat de o frică teribilă”, din cauza anchetelor judiciare de proporții în care sunt implicați membrii familiei sale.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că ar putea publica toate discuțiile oficiale pe care le-a avut cu Victor Ponta, pentru a demonstra cât este de nepregătit premierul. La rândul său, Ponta a explicat că a greșit atunci când a purtat discuții cu șeful statului, spunând că „atunci când te bagi în cocină, te mănâncă porcii".
După publicarea înregistrării discuțiilor pe tema legii privind reducerea CAS, dintre Traian Băsescu, Victor Ponta și ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, premierul a declarat că nu termenul invocat de președinte, „MTO”, în timpul consultărilor i-a creeat probleme de înțelegere, ci accentul în limba engleză al lui Băsescu.
Administrația Prezidențială a făcut publică, luni seara, înregistrarea discuțiilor dintre președintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta și ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, pe tema legii privind reducerea CAS. La finalul discuțiilor care au avut loc, luni după-amiază, premierul Victor Ponta a declarat că Băsescu a avut un „ton bădărănesc” la adresa ministrului Finanţelor. 
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni după-amiază, după consultările pe care le-a avut cu premierul Victor Ponta şi ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, pe tema legii privind reducerea CAS, că negocierile nu au avut succes, deoarece Guvernul nu a fost în stare să-i prezinte cifre care să-l liniștească. Mai mult, președintele a anunțat că va face publică înregistrarea discuției cu Ponta, după ce premierul a declarat că Băsescu a avut un „ton bădărănesc" la adresa ministrului Finanţelor.
Şeful Secretariatului General al Guvernului, Ion Moraru, a fost audiat, luni, la DNA, în dosarul deschis în urma sesizării Corpului de control al Guvernului, privind închirierea şi extinderea de licenţe pentru şcoli, pentru care s-au plătit aproximativ 9 milioane de euro.
Fratele președintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, a fost trimis în judecată, luni, în dosarul în care este acuzat că a primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. De asemenea, Marian Adrian Căpăţână a fost trimis în judecată pentru complicitate.

Mapamond

Cinci oameni au fost uciși și zece răniți într-un atac armat în centrul Cracoviei. Agresorul a fost prins
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece au fost rănite într-un atac armat care a avut loc sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, Polonia. Atacatorul a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fugă.

Eveniment

Accident într-o intersecție din Timișoara. O femeie a fost rănită
O femeie de 50 de ani a fost rănită într-un accident rutier produs sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 15:10, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Iepurelui din Timișoara.

Mapamond

Cuprul, la mare căutare în Franța. Șase români, acuzați că au furat 500 de kilometri de cabluri din parcuri fotovoltaice
Șase cetățeni români, cu vârste între 19 și 45 de ani, au fost puși sub acuzare în Franța, fiind suspectați că au furat peste 500 de kilometri de cabluri din cupru din parcuri fotovoltaice, potrivit Mediafax, care citează Le Figaro. Anchetatorii au identificat cel puțin 13 furturi în șase departamente din sud-vestul țării, iar prejudiciul este estimat la peste un milion de euro.

Mapamond

UE ar putea amenda TikTok pentru efectele algoritmului asupra sănătății mintale a utilizatorilor
Comisia Europeană (CE) consideră, în urma unei evaluări preliminare, că TikTok încalcă legislația Uniunii Europene prin modul în care recomandă conținut utilizatorilor. Algoritmul platformei îi poate expune în mod repetat la videoclipuri despre tristețe, izolare sau imagine corporală, cu posibile efecte asupra sănătății mintale, transmite Agerpres, citând DPA. 1

Eveniment

UPDATE. Un bărbat a murit într-un accident pe Centura Lugojului după ce două mașini s-au ciocnit
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.

Cinema

Filmul regizorului timișorean Lucas Neagu, selectat la un festival din Italia. Va putea fi văzut în avanpremieră la Cinema Timiș
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.

Mapamond

Armata americană oferă o recompensă de 20 de milioane de dolari pentru informații despre programul nuclear iranian
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante. 1

Ştiri din Timiș

VIDEO. Baza sportivă din Dumbrăvița, aproape finalizată. Aproape 500 de copii vor beneficia de terenul sintetic
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.