Zăpada și viscolul au provocat haos, duminică dimineața, în mai multe județe din sud-estul României. Autostrada A2, între București și Fetești, dar și opt drumuri naționale au fost închise din cauza vremii nefavorabile, mai multe mașini fiind blocate în zăpadă. De asemenea peste 20 de trenuri au fost anulate.
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a anunțat, miercuri, că statul român va rezilia contractul cu Salini-Impregilo pentru construcția lotului 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu. Asta după ce o poțiune de drum a fost demolată în urmă cu mai bine de patru luni, iar specialiștii firmei de construcții nu au transmis încă o soluție pentru reconstrucția celor aproximativ 200 de metri de șosea.
Eveniment
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranța Transportului Urban au intervenit, joi, în jurul orei 15:30, pentru aplanarea unui scandal provocat de o tânără pe strada Proclamația de la Timișoara, chiar în fața magazinului Bega.
Ştiri din Timiș
O ceremonie religioasă emoționantă a avut loc joi după-amiază pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara pentru cei șapte tineri care și-au pierdut viața în tragicul accident rutier de pe DN6. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Ioan, Mitropolitul Banatului, în prezența unor rude îndoliate și a oficialităților locale.
Ştiri din Timiș
Imobiliare.ro Finance: Împrumuturi record intermediate în 2025. Direcția pieței de creditare în 2026
Imobiliare.ro Finance a intermediat în premieră, în 2025, împrumuturi cu o valoare totală de 529,5 milioane euro (2,67 miliarde lei), atingând astfel un nou punct de referință pe piața de creditare autohtonă.
Ştiri din Timiș
Vineri, 30 ianuarie, Catedrala Mitropolitană a Timişoarei îşi va cinsti patronii spirituali, pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan. Acesta este primul hram al catedralei, ales in anul 1946 când Patriarhul Nicodim în prezenţa Maiestăţii Sale Regele Mihai I a sfinţit acest locaş de cult ridicat timp de zece ani în vreme de război.
Eveniment
Două autoturisme au fost implicate într-un accident pe strada Semenic din Giroc, joi la prânz. O femeie și un copil au fost transportați la spital, fiind conștienți și cooperanți.
1
Ştiri din Timiș
CFR Călători anunță modificări importante în circulația trenurilor în luna februarie, din cauza lucrărilor la calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad. Mai multe trenuri InterRegio vor fi anulate pe anumite segmente, călătorii urmând să fie transportați cu autobuze.
Ştiri din Timiș
Tragedia de la Cenei, în care Mario, un adolescent de 15 ani a fost omorât de colegii săi, a reaprins discuțiile despre coborârea vârstei răspunderii penale în România. Organizația Salvați Copiii România avertizează însă ferm că înăsprirea legislației penale nu doar că nu previne astfel de tragedii, ci riscă să adâncească un cerc vicios al violenței și delincvenței juvenile.
4
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului găzduiește, începând cu 5 februarie, expoziția fotografică „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, un proiect semnat de artista austriacă Christine de Grancy, cunoscută pentru capacitatea sa de a surprinde detaliul trecut cu vederea și dialogul tăcut dintre oraș și istorie.