tion.ro Web analytics

Ministrul Educației, Liviu Pop, a anunțat, pe Facebook, că va fi interzisă folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs și că dascălii nu vor mai putea să îi sancționeze pe elevii care nu poartă uniformă. Noile reglementări se regăsesc în Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat la începutul anului de ministrul Educației. 
În 2013, Primăria Galați a decis realizarea unui proiect inedit, un tunel pe sub Dunăre care să lege localitatea de județul Tulcea. Proiectul a fost aprobat de consilierii locali și s-a mers mai departe până la găsirea unui consorțiu de firme care să se ocupe de studiul de fezabilitate și mai târziu de construcție. Între timp, conducerea Primăriei Galați s-a schimbat, iar tunelul a fost dat uitării. Cu toate acestea, firmele care încă au contract pentru realizarea proiectului vor să continue lucrările și au decis să acționeze primăria în instanță.
Poliția Română a anunțat, sâmbătă seară, pe pagina de Facebook, că aproape trei sute de poliţişti îl caută pe cel care a agresat sexual doi copii în liftul unui bloc din cartierul Drumul Taberei, în București. Au trecut mai bine de 24 de ore de la incident iar bărbatul este încă liber. 

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 ianuarie 2026, în Timișoara?
Marți, 27 ianuarie, puteți participa la ateliere diverse, să mergeți la un spectacol de balet sau de teatru, să vă jucați table sau să vizionați un film la cinema.

Ştiri din Timiș

Cum se apără rectorul și deputatul liberal Pirtea după ce s-a aflat că vila care i-a fost spartă nu apare în declarația de avere
Sâmbătă seara, deputatul PNL, rector al Universității de Vest din Timișoara și consilier al premierului Ilie Bolojan, a sunat la Poliție spunând că locuința i-a fost călcată de hoți. S-a aflat apoi că vila din Dumbrăvița în care a avut loc incidentul nu figurează în declarația sa de avere. 4

Mapamond

UE taie legăturile cu gazul rusesc: interdicție până în 2027
UE a aprobat interdicția importurilor de gaze rusești, cu excepții pentru dificultăți de stocare. Ungaria și Slovacia s-au opus, iar nerespectarea legii atrage amenzi de până la 3,5% din cifra de afaceri globală. Importurile din Rusia au scăzut la 13% în 2025.

Cinema

„La vita è bella”, proiectat la Cinema Timiș de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Filmul „La vita è bella”, regizat de Roberto Benigni și câștigător a peste 70 de premii internaționale, va putea fi văzut la Cinema Timiș, marți, 27 ianuarie, de la ora 19, într-o proiecție specială dedicată Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. 1

Eveniment

După crima de la Cenei care „ne-a șocat pe toți", Ministerul Justiției analizează scăderea vârstei răspunderii penale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat înființarea unui grup de lucru care va analiza posibilitatea modificării legislației privind răspunderea penală a minorilor, inclusiv scăderea vârstei minime sau aplicarea criteriului discernământului sub limita actuală. Măsura vine după uciderea unui adolescent de 15 ani în Timiș, caz în care a fost implicat și un minor de 13 ani, care nu răspunde penal potrivit legii. Peste 250.000 de persoane au semnat o petiție pentru modificarea Codului penal. 2

Eveniment

Șofer fără permis, arestat după ce a lovit un biciclist și a fugit
Un bărbat de 48 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Bazoș, a părăsit locul faptei și a fost depistat ulterior fără permis de conducere și beat.

Ştiri din Timiș

Toyota are un nou dealer în Timișoara. 26-31 ianuarie, deschiderea oficială Toyota Autoglobus
ADVERTORIAL. Cu peste 45 de ani de experiență în domeniul auto, grupul Autoglobus adaugă în portofoliul său unul dintre cele mai respectate branduri auto din lume: Toyota.

Ştiri din Timiș

UPDATE. Minorul de 13 ani implicat în uciderea lui Mario, în evaluare psihologică și medicală sub supravegherea DGASPC Timiș
Părinții băiatului de 13 ani implicat în uciderea lui Mario colaborează acum cu autoritățile pentru a-i asigura fiului lor sprijinul necesar, potrivit reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș. UPDATE. Minorul, mutat într-o locație aleasă de familie 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici