În România, aproape 800 de fete sub 15 ani devin mame în fiecare an. Doar 200-300 de inculpați sunt trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor. Salvați Copiii România cere Președintelui, Guvernului și Parlamentului modificări legislative care să asigure o mai bună protecție a copilului în fața acestor agresiuni.
Rata de infectare a ajuns peste tot în România sub 1,5 la mia de locuitori, astfel că toată țara este în scenariul verde. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că prezența copiilor la școală va fi stabilită în fiecare vineri. Săptămânal, elevii vor fi anunțați dacă vor face ore online sau vor fi în bănci.
La începutul acestei luni a demarat un concurs pentru ocuparea a 37 de posturi de director general la Casele județene de asigurări de sănătate. În timp ce în unele județe, pe un loc s-au bătut mai mulți candidați, în Timiș nu s-a înscris nimeni la concurs. Aproape jumătate dintre participanții înscriși la proba scrisă au absentat.
Începând de sâmbătă, 8 mai, vaccinarea se poate face fără programare, doar în baza unui bon de ordine, în orice centru Pfizer sau Moderna. În plus, cei care vor să se vaccineze rapid o pot face și la centrele Drive-Thru deschise, precum și în cadrul Maratoanelor Vaccinării care se desfășoară în mai multe orașe din România.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții
Turism
Relația dintre turiști și proprietarii unităților de cazare din România devine tot mai dificilă, pe fondul nerespectării regulilor de bază privind cazarea. Un sondaj realizat de Travelminit în rândul hotelierilor arată că, în sezonul estival, cele mai frecvente probleme sunt legate de orele de check-in și check-out, numărul real de persoane cazate și deteriorarea și furtul bunurilor din camere.
1
Capitală Culturală
Orgă, voci tinere și poezie! În cadrul festivalului Orgile Cetății, studenții Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest vor susține un recital de muzică sacră și poezie românească. Evenimentul se va desfășura în răcoarea uneia dintre cele mai frumoase biserici din Timișoara, iar accesul publicului va fi liber.
Eveniment
Luni după-masa pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un utilaj, la o pompă de șapă, în Timișoara, pe str. Ion Vidu.
Mapamond
Donald Trump a confirmat că i-a cerut președintelui FIFA, Gianni Infantino, să fie revizuită suspendarea atacantului american Folarin Balogun, considerând că eliminarea acestuia în meciul cu Bosnia/Herțegovina a fost nedreaptă.
1
Ştiri din Timiș
România continuă să înregistreze cea mai ridicată rată a neparticipării copiilor la educația preșcolară din Uniunea Europeană, iar Timișul se numără printre județele în care organizația Salvați Copiii România desfășoară, și în această vară, programe dedicate copiilor din comunități vulnerabile.
Ştiri din Timiș
JAZZx 2026, desfășurat timp de cinci zile la Timișoara, a reconfirmat statutul său de unul dintre cele mai importante proiecte culturale ale orașului, reunind muzică, educație și comunitate.
Ştiri din Timiș
Viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, a pierdut în primă instanță procesul intentat Agenției Naționale de Integritate, care a declarat-o incompatibilă. Decizia Curții de Apel Timișoara nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
7