Florin Cîțu, liderul liberalilor, a vorbit despre cazul bărbatului din Timișoara care a murit din cauza frigului. Acesta a spus că din moment ce primarul orașului a venit cu promisiuni și soluții pentru administrația locală atunci când a fost ales, ar trebui ca acum să ofere explicații referitoare la tragicul incident.
Poșta Română a anunțat luni, prin intermediul unui comunicat de presă, că toți clienții care trebuie să-și rezolve problemele la oficiile poștale, pot intra în incinta subunităților chiar și fără certificatul verde care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală. Altfel spus, atât pensionarii, cât și părinții, pot să își ridice pensiile și alocațiile la fel cum o făceau până acum.

Ştiri din Timiș

Anunțul AJOFM Timiș. Indemnizațiile de șomaj și primele vor fi plătite înainte de Paște
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș anunță că, în contextul sărbătorilor pascale, indemnizațiile de șomaj și primele vor fi virate înainte de 12 aprilie.

Eveniment

FOTO. Val de amenzi pentru pietoni în Timiș. Peste 100 prinși pe picior greșit într-o săptămână
Într-o singură săptămână, 137 de pietoni din județul Timiș au fost amendați pentru traversări neregulamentare sau trecerea pe roșu, în cadrul unor controale ale polițiștilor rutieri menite să prevină accidentele și să crească disciplina în trafic. 2

Eveniment

Șoselele din Timișoara, sub teroarea șoferilor iresponsabili. Patru bărbați, prinși beți sau fără permis în doar o săptămână
Patru bărbați au fost reținuți de polițiștii rutieri din Timișoara, după ce au fost prinși încălcând legea în trafic, majoritatea urcând băuți la volan sau conducând fără permis.

Ştiri din Timiș

Doliu în presa timișoreană. Jurnalistul Adrian Vintilescu a murit după o lungă suferință
Colectivul Radio Timișoara este în doliu după pierderea jurnalistului Adrian Vintilescu, care a decedat în urma unei lupte îndelungate cu o boală gravă.

Ştiri din Timiș

Eleganță și confort pe terasă: avantajele unei copertine retractabile și cum se montează corect
ADVERTORIAL. O copertină retractabilă este una dintre cele mai eficiente soluții pentru a transforma terasa, balconul sau spațiul din fața casei într-o zonă confortabilă, protejată de soare și ușor de adaptat în funcție de vreme. Pe lângă rolul practic, aceasta adaugă și un plus estetic locuinței, fiind o alegere tot mai populară în amenajările moderne.

Ştiri din Timiș

Postul Paștelui, între tradiție, disciplină și vindecare. Sunt sau nu permise fructele de mare?
Postul Paștelui, cunoscut și ca Postul Mare, este cea mai lungă și mai aspră perioadă de post din calendarul creștin, pregătind credincioșii pentru marea sărbătoare Învierea Domnului. Întins pe durata a șase săptămâni, cele 40 de zile de post amintesc de perioada de asceză ținută de Iisus Hristos după Botezul în Iordan. 1

Ştiri din Timiș

Omul de Fontă din Bihor aduce gustul autentic la tine acasă! Prezent şi la Chefi la Cuţite!
ADVERTORIAL. Într-o lume a produselor de unică folosință, un bihorean pasionat a decis să demonstreze că gustul mâncării „ca la mama acasă” nu este doar o amintire, ci o realitate accesibilă oricui. Sub identitatea deja cunoscută pe rețelele de socializare drept „Omul de Fontă”, acesta a transformat magazinul online www.efonta.ro într-un punct de referință pentru toți cei care caută calitate, sănătate și durabilitate în bucătărie.

Ştiri din Timiș

Timișoara reinventează patrimoniul industrial. Investiție de 150 de milioane de lei în MultipleXity, un hub cultural unic în Europa
Primarul Dominic Fritz a semnat contractul de finanțare europeană cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest pentru realizarea proiectului MultipleXity. Este o inițiativă ambițioasă care va transforma radical fostele hale de tramvai de pe bulevardul Take Ionescu. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici