CNAIR a anulat și reluat în aceeași zi licitația pentru proiectarea și execuția tronsoanelor de autostradă dintre Poarta Sălajului și Nușfalău ale autostrăzii Transilvania. Decizia a fost luată din cauza creşterii preţurilor pe piata de profil și revizuirea documentației, arată un comunicat de presă al instituției.
În fiecare an, pe 27 ianuarie, este celebrată Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Este prima comemorare universală a victimelor Holocaustului. A fost decisă prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005, adoptată la a 42-a ședință plenară.
Opt şcoli din ţară vor beneficia de fonduri europene, în valoare de aproximativ 20.000 de euro fiecare, pentru digitalizare, printr-un proiect-pilot iniţiat de eurodeputatul PSD Victor Negrescu. Vor fi ajutate şcolile, elevii şi profesorii din zonele rurale, izolate sau cu deficienţe în materie de acces la tehnologie.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.