Miron Cozma îşi va petrece Sărbătorile .. aproape de casă. Fostul lider al minerilor din Valea Jiului se află de aproape 24 de ore în Penitenciarul Timişoara. La cererea sa a fost transferat de la Rahova pentru a fi mai aproape de familie.
16 decembrie 1989. Se împlinesc astăzi exact 16 ani de la debutul Revoluţiei.În prima zi a Revoluţiei de la Timişoara, acolo unde a început totul, enoriaşii s- au strâns în faţa casei lui Laszlo Tokes, protestând că acesta fusese evacuat pentru că îndrăznise să-l critice pe dictatorul Ceauşescu.
La conferinţa de presă comună, susţinută la Bruxelles de preşedintele Traian Băsescu şi de premierul Călin Popescu Tăriceanu, cei doi lideri s-au arătat profund dezamăgiţi de propunerea britanică privind reducerea bugetului comunitar.
De la 1 ianuarie 2006, salariul minim brut pe economie ar putea creşte de la 310 la 330 lei noi. Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a pregătit un proiect de lege aflat acum în faza dezbaterii publice.
Guvernul caută oameni care se pricep la gestionarea fondurilor de la Uniunea Europeană. Vor fi scoase la concurs peste 600 de astfel de posturi.
Umbrită oarecum de scandalul de la Iaşi şi de demiterile din Sănătate, epidemia de rujeolă continuuă să se extindă. Numărul cazurilor a ajuns la 3600 la nivelul întregii ţări. La Constanţa un copil de 9 luni a fost internat ieri la terapie intensivă, după ce a prezentat simptomele bolii.
Dacă în Parlamentul European s-a luat o decizie în privinţa minorităţilor naţionale, în ţară disputele continuă. Alianţa PNL-PD şi UDMR au eşuat în găsirea unei înţelegeri în privinţa Statutului minorităţilor.
Ultimul studiu cerut de CNA, realizat pe copiii si adolescentii intre 7 si 18 ani, arata un sistem confuz si deficitar de valori al elevilor autohtoni, influentat in aceeasi masura de familie, scoala si televiziune.
Pentru câteva minute parlamentarii au uitat astăzi de dispute şi s-au lăsat cuprinşi de spiritul Crăciunului. Montarea unui brad în foaierul Senatului i-a inspirat pe câţiva să cânte colinde şi să treacă la împodobit.
Bilanţul primului an de guvernare al puterii nu a fost prezentat de putere, aşa cum ne-am fi aşteptat, ci de opoziţie. Guvernul din umbră al PSD, condus de Adrian Năastase a pus pe hîrtie realizările, dar mai ale nerealizările şi le-a făcut publice sub forma unei Cărţi Negre a guvernării.
Ştiri din Timiș
Ionuț Gaiță, președintele PNL Timișoara, l-a criticat dur pe Dominic Fritz, în contextul deciziei CCR privind Legea integrității și al situației juridice a primarului Timișoarei. La o zi după, PNL Timiș a transmis un nou comunicat în care precizează că opiniile exprimate pe conturile personale de persoane care ocupă temporar funcții în structurile filialei nu reprezintă poziția partidului.
Eveniment
Doi bărbați sunt în arest preventiv, iar alte două persoane sunt cercetate după o tâlhărie spectaculoasă comisă în Orțișoara. Suspecții ar fi oprit o autoutilitară pretinzând că sunt polițiști antidrog și ar fi furat 90.000 de lire sterline.
Ştiri din Timiș
Asfaltările de pe bulevardul Republicii, între Dragalina și pasajul Jiul, riscă să nu fie gata până la începutul școlii. Lucrările CFR, care întârzie intervenția municipalității pe celălalt sens, dau peste cap calendarul de intervenții, se plânge viceprimarul Ruben Lațcău.
Turism
Timișul a coborât un loc în clasamentul județelor preferate de turiștii români, după ce numărul sosirilor în structurile de cazare a scăzut cu aproape 13% în primele șase luni din 2026. Peste 103.000 de turiști români au fost înregistrați în județ, cu peste 15.000 mai puțini decât în aceeași perioadă a anului trecut. Scăderea este aproape de două ori mai mare decât media națională.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara relansează licitația pentru creșa de pe strada Ion Ionescu de la Brad, după ce toate cele patru oferte depuse la precedenta procedură au fost declarate neconforme. Investiția este estimată la peste 7,5 milioane de lei. UPDATE. Drept la replică BTTC-Construct
2
România
Un medic rezident în vârstă de 28 de ani a murit astăzi, 19 august, după ce s-a aruncat de la un etaj al Spitalului Universitar de Urgență București, potrivit Agerpres. Unitatea medicală a confirmat decesul și a precizat că tânărul desfășura un stagiu de pregătire în cadrul spitalului.
România
Concursul separat de admitere la liceu, prevăzut să poată fi organizat din 2027 pentru cel mult 50% dintre locurile unui liceu, ar putea fi amânat. Astăzi, 19 august, au fost depuse în Parlament două proiecte de lege care propun prorogarea termenului de aplicare: unul, inițiat de deputata PNL Raluca Turcan, prevede o amânare de patru ani, iar celălalt, depus de deputatul PSD Mihai Ghigiu, propune doi ani.
2
Lifestyle
Madonna conduce clasamentul nominalizărilor la MTV Video Music Awards 2026, cu 11 șanse la trofeu, într-un an care marchează o revenire spectaculoasă a artistei în prim-planul galei. Taylor Swift ocupă locul al doilea, cu nouă nominalizări, iar Ariana Grande și Sabrina Carpenter au câte șapte.