Allianz-Ţiriac Asigurări a câştigat licitaţia pentru asigurarea flotei de aeronave a companie Tarom, potrivit unui comunicat al operatorului aerian.
România ar putea fi afectata daca adoptarea bugetului UE 2007-2013 ar fi mult întârziata, pentru ca s-ar crea astfel un "mediu politic negativ pentru aderare" şi pentru ca bugetele comunitare anterioare ar fi extrapolate, a declarat, joi, secretarul de stat în MIE, Leonard Orban.
Partidul Conservator (PC) va absorbi Partidul Unităţii Naţiunii Române (PUNR), conform unui "agreement politic" semnat între cele două formaţiuni, a anunţat, astăzi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Executiv al PC, Sabin Cutaş.
Oficiul de Prevenire a Spălarii Banilor a cerut o anchetă a Parchetului General, deoarece din arhiva proprie a dispărut un document important.
Guvernul ar putea analiza astăzi pachetul de legi privind reforma în sănătate propus de ministrul Eugen Nicolăescu. Cu toate acestea, subiectul nu este pe ordinea de zi a Executivului.
17 localităţi din judeţul Mehedinţi au rămas în această dimineaţă fără curent electric după ce 34 de linii de înaltă tensiune au fost avariate. Mai multe localităţi din zona Baia de Aramă - Godeanu sunt izolate.
Laboratorul Naţional de Referinţă a finalizat analiza a 276 de probe prelevate de la cadavre de păsări din judeţele Brăila, Caraş-Severin, Iaşi, Prahova, Mehedinţi şi Cluj.
Faima mătuşii Tamara a depăşit graniţele tării, intrand în atenţia presei străine. Liderii români, suspecţi de averi ilicite, scrie Le Monde azi. Socialiştii români în defensivă, remarcă azi cotidianul elveţian Neue Zurcher Zeitung. Ziarul spaniol ABC pune sub semnul întrebării aderarea ţării noastre la UE.
Familiile minerilor care au murit sau au fost răniţi în accidentul de la mina Anina vor primi un ajutor financiar în valoare de 1,7 miliarde de lei din partea statului.
Omar Hayssam a fost operat la colon. Intervenţia chirurghicală a fost realizată de o echipă mixtă de medici specialişti condusă de profesorul Mircea Beuran, de directorul Institutului de Medicină Legală şi de medicii Spitalului Penitenciar Rahova.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara relansează licitația pentru creșa de pe strada Ion Ionescu de la Brad, după ce toate cele patru oferte depuse la precedenta procedură au fost declarate neconforme. Investiția este estimată la peste 7,5 milioane de lei.
România
Un medic rezident în vârstă de 28 de ani a murit astăzi, 19 august, după ce s-a aruncat de la un etaj al Spitalului Universitar de Urgență București, potrivit Agerpres. Unitatea medicală a confirmat decesul și a precizat că tânărul desfășura un stagiu de pregătire în cadrul spitalului.
România
Concursul separat de admitere la liceu, prevăzut să poată fi organizat din 2027 pentru cel mult 50% dintre locurile unui liceu, ar putea fi amânat. Astăzi, 19 august, au fost depuse în Parlament două proiecte de lege care propun prorogarea termenului de aplicare: unul, inițiat de deputata PNL Raluca Turcan, prevede o amânare de patru ani, iar celălalt, depus de deputatul PSD Mihai Ghigiu, propune doi ani.
Lifestyle
Madonna conduce clasamentul nominalizărilor la MTV Video Music Awards 2026, cu 11 șanse la trofeu, într-un an care marchează o revenire spectaculoasă a artistei în prim-planul galei. Taylor Swift ocupă locul al doilea, cu nouă nominalizări, iar Ariana Grande și Sabrina Carpenter au câte șapte.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, extinderea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean TRANSTIMIȘ cu 26 de noi membri cu drepturi depline. Printre aceștia se află orașele Jimbolia și Recaș, dar și localități precum Peciu Nou, Cenad, Periam, Lovrin, Liebling, Beba Veche sau Banloc. Decizia reprezintă un pas important în extinderea sistemului de transport județean, după luni în care alegerea dintre TRANSTIMIȘ și sistemul metropolitan SMTT a generat dispute și schimbări în Timiș.
1
Turism
Banatul Montan este una dintre regiunile României în care natura, istoria și tradițiile se întâlnesc într-un peisaj spectaculos. Munți, cascade, lacuri, sate izolate, Dunărea, trasee de drumeție și vechi obiective industriale formează un adevărat circuit turistic pentru cei care vor să descopere zona dincolo de traseele clasice.
Eveniment
Cinci cetățeni din Pakistan și Sri Lanka au fost prinși de polițiștii de frontieră la Jimbolia, după ce ar fi intrat ilegal în România din Serbia. Cei trei bărbați și două femei au fost găsiți pe câmp, în apropierea graniței, și le-au spus oamenilor legii că voiau să ajungă în vestul Europei.