Guvernul a analizat în şedinţa de astăzi situaţia creată de exploziile de la Craiova. şi a aprobat primele ajutoare.
Încă un demnitar trebuie să dea ochii cu procurorii DNA. Deputatul PSD Emilian Cuţean a fost citat pentru săptămâna viitoare la Departamentul Naţional Anticorupţie.
Vremea se încălzeşte uşor. Meteorologii care anunţă că de astăzi temperaturile vor creşte în toată ţara cu două trei grade.
Curtea de Apel a admis cererea formulată de avocaţii lui Sorin Oprescu, de suspendare a ordinelor de destituire emise de ministrul sănătăţii, Eugen Nicolaescu.
Contractul prin care statul român a vândut aproximativ 62% din acţiunile Băncii Comerciale Române austriecilor de la Erste Bank a fost publicat pe site-ul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
Nici nu a trecut bine gripa aviară că ne paşte o altă ameninţare.
Au îngheţat apele în România! Marea, Dunărea, Bega şi chiar şi lacul Techirghiol, un lac cu apă foarte sărată, se transformă de la o zi la alta în adevărate patinoare.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a respins aseară proiectul de rezoluţie care condamnă crimele comise de regimurile comuniste.
O familie de şase persoane din Bucureşti a rămas fără adăpost în mijlocul iernii. Un incendiu izbucnit azi-noapte de la o sobă nesupravegheată, a mistuit casa în care locuiau.
O barjă sub pavilion românesc s-a scufundat ieri în Dunăre, în dreptul localităţii Bechet, din judeţul Dolj. Vasul a fost răsturnat de valurile mari şi de bucăţile de gheaţă.
Lifestyle
Madonna conduce clasamentul nominalizărilor la MTV Video Music Awards 2026, cu 11 șanse la trofeu, într-un an care marchează o revenire spectaculoasă a artistei în prim-planul galei. Taylor Swift ocupă locul al doilea, cu nouă nominalizări, iar Ariana Grande și Sabrina Carpenter au câte șapte.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, extinderea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean TRANSTIMIȘ cu 26 de noi membri cu drepturi depline. Printre aceștia se află orașele Jimbolia și Recaș, dar și localități precum Peciu Nou, Cenad, Periam, Lovrin, Liebling, Beba Veche sau Banloc. Decizia reprezintă un pas important în extinderea sistemului de transport județean, după luni în care alegerea dintre TRANSTIMIȘ și sistemul metropolitan SMTT a generat dispute și schimbări în Timiș.
Eveniment
Un bărbat de 47 de ani a ajuns la spital, miercuri dimineață, după ce a fost lovit de o mașină la o trecere de pietoni de pe bulevardul Liviu Rebreanu din Timișoara. Bărbatul se afla pe trotinetă în momentul în care s-a angajat în traversarea străzii.
Turism
Banatul Montan este una dintre regiunile României în care natura, istoria și tradițiile se întâlnesc într-un peisaj spectaculos. Munți, cascade, lacuri, sate izolate, Dunărea, trasee de drumeție și vechi obiective industriale formează un adevărat circuit turistic pentru cei care vor să descopere zona dincolo de traseele clasice.
Eveniment
Cinci cetățeni din Pakistan și Sri Lanka au fost prinși de polițiștii de frontieră la Jimbolia, după ce ar fi intrat ilegal în România din Serbia. Cei trei bărbați și două femei au fost găsiți pe câmp, în apropierea graniței, și le-au spus oamenilor legii că voiau să ajungă în vestul Europei.
Ştiri din Timiș
Calea ferată Lugoj–Timișoara Est a ajuns la un stadiu de execuție de peste 81%, potrivit CFR Infrastructură. În paralel, istorici și organizații de patrimoniu cer salvarea cel puțin a uneia dintre gările istorice vizate de demolare.
2
România
Ministerul Dezvoltării pregătește o schimbare importantă în modul în care sunt estimate și fundamentate costurile investițiilor în construcții.
Mapamond
NASA a publicat primele imagini realizate de sonda Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) ale craterului format pe Lună după ce o treaptă superioară a unei rachete Falcon 9 a companiei SpaceX a lovit suprafața satelitului natural al Pământului pe 5 august. Noile fotografii le-au permis cercetătorilor să stabilească mai precis dimensiunile craterului și caracteristicile materialului lunar expulzat în urma impactului.
1