BUCUREŞTI - Alţi patru oameni au murit în ultimele 24 de ore din cauza temperaturilor excesive. Serviciile medicale sunt în alertă. Marţi este cea mai caldă zi de până acum, cu temperaturi de 54,5 de grade la soare în centrul Capitalei.
BUCUREŞTI - Moneda naţională se menţine pe un trend ascendent. Leul a încheiat săptămâna la cel mai ridicat curs faţă de euro din ultimii cinci ani. BNR a anunţat vineri un curs de referinţă de 3,17 lei pentru un euro, echivalent cu cel stabilit pe 14 iunie 2002.
BUCUREŞTI - Avertizare de la meteorologi! Caniculă şi furtuni sâmbătă şi duminică. Temperaturi care vor ajunge până la 38 de grade în sudul ţării, mai precis în Oltenia, Muntenia, Dobrogea si sudul Moldovei. Indicele temperatură - umezeală va atinge şi va depăşi pragul critic de 80.
BUCUREŞTI - Extragerea la 6/49 de duminica, organizata de Loteria Nationala, ii va aduce norocosului care va ghici combinatia castigatoare un premiu de peste 2 milioane de euro (aproximativ 6.700.000 de lei), dupa ce, timp de mai multe saptamani, marele premiu s-a reportat.
BUCUREŞTI - Siguranţa profesorilor şi a elevilor în şcolile româneşti este aproape inexistentă. Cel puţin aşa relevă un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, efectuat în 37 de ţări. Suntem devansaţi doar de vecinii din Ungaria, unde violenţa în instituţiile de învăţământ atinge cotele cel mai ridicate.
BUCUREŞTI - Românii preferă emisiunile de divertisment şi filmele! Iar la televizor, stau şi până la 2 noaptea. Cel puţin aşa spune un studiu realizat de Eurodata TV Worldwide. Românii nu citesc, dar se uită la televizor. De la 11 noaptea până la ora 2.00 spre dimineaţă, ei preferă divertisment şi filme.
BUCUREŞTI - Sistemul educaţional din România scârţâie din toate încheieturile! Drept dovadă, perlele care - an de an - stârnesc zâmbete profesorilor atunci cand corectează lucrările la română.
BUCUREŞTI - Ieri s-a incheiat corectarea lucrarilor de la proba de Limba si Literatura Romana, de la Testele Nationale. Cele mai multe „perle“ au fost citite la ultimul subiect din grila, la cel privind analiza poeziei „Parintii“ de Ana Blandiana.
BUCUREŞTI - Caldura sufocanta continua sa faca victime. Desi ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, a anuntat ieri ca in ultimele zile noua persoane si-au pierdut viata din cauza caniculei, statisticile serviciilor de ambulanta aratau aseara ca numarul mortilor se ridica la 14. 11 dintre victime au decedat, potrivit medicilor, in numai 24 de ore.
BUCUREŞTI - La nici nouă luni de la numirea în funcţie, prin detaşare de la Tribunalul Braşov, unde era judecător, consilierul de stat Silviu Barbu a demisionat de la Cotroceni, după ce interceptarea uneia dintre convorbirile sale telefonice a ajuns la un post central de televiziune.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cinema
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
7