BUCUREŞTI - Preşedintele Traian Băsescu participă la această oră la primul Congres al Federaţiei Asociaţiilor de Pensionari din România.
SIGHIŞOARA - Festivalul „Sighişoara Medievală”, cel mai vechi şi mai prestigios festival de gen din ţară, şi-a deschis vineri porţile pentru cea de-a XV-a ediţie.
BUCUREŞTI - Moarte învăluită în mister în pădurea Băneasa. Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit atârnat de un copac.
MANGALIA - O navă sub pavilion cambodgian s-a scufundat, joi seara, în apropierea portului Mangalia. Pe navă se aflau şapte marinari, care au fost salvaţi de Poliţia de Frontieră. Nava era încărcată cu materiale de construcţie şi se îndrepta spre Constanţa, la descărcare.
SUA - Mai avem de aşteptat până când vom putea călători fără viză în Statele Unite ale Americii. Potrivit cotidianului International Herald Tribune, nici România, dar nici alte state din estul Europei nu vor fi incluse în programul care le permite cetăţenilor lor să intre fără vize pe teritoriul american.
SIBIU - Capitala culturală europeană vrea să intre şi în Cartea Recordurilor. 24 de baschetbalişti amatori şi-au propus să joace baschet, fără încetare, timp de 72 de ore.
BUCUREŞTI - Celebrul cantaret Julio Iglesias a avut parte, fara indoiala, de o primire calduroasa in Romania.
NEPTUN - Sosit joi dimineaţă pe litoralul românesc, cântăreţul spaniol Julio Iglesias a fost invitat să ia prânzul cu preşedintele Traian Băsescu la Neptun, scrie agenţia de presă NewsIn.
GALAŢI - Doi pui de tigru siberian, o specie pe cale de dispariţie la nivel mondial, s-au născut la sfârşitul lunii mai la Galaţi. Lenuţa şi Costel, aşa cum au fost botezaţi, au fost ţinuţi de mama lor într-un loc ferit din grădina zoo în care trăiesc până astăzi când au fost prezentaţi publicului.
EFORIE NORD - Miliardarul Gigi Becali a lasat deoparte afacerile si problemele legate de transferurile Stelei si s-a retras, impreuna cu familia, la Hotelul Europa, din Eforie Nord. Acesta apartine patronului Rapidului, George Copos, si este recunoscut pentru Centrul de tratament "Ana Aslan" din cadrul complexului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cinema
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
7