BUCUREŞTI - La referendumul din 19 mai peste 80% din alegători s-ar putea prezenta la urne. Aşa arată un sondaj CURS realizat pentru Antena 1. Acelaşi studiu arată că majoritatea ar vota împotriva demiterii lui Traian Băsescu.
BUCUREŞTI - Ziua de azi va fi cel puţin la fel de călduroasă precum cea de ieri. Pentru sudul ţării, meteorologii prognozează temperaturi de până la 34 de grade Celsius, cu 7-8 grade mai mult decât este normal pentru această perioadă a anului.
BUCUREŞTI - Profesorii care vor participa la organizarea si desfasurarea tezelor cu subiect unic vor castiga in plus, la salariu. Un presedinte de comisie de evaluare primeste 200 de lei, iar un profesor evaluator va fi platit cu 2,25 de lei pentru fiecare lucrare evaluata.
BUCUREŞTI - Consiliul Naţional al Audiovizualului monitorizează modul în care posturile de televiziune şi radio reflectă campania pentru referendumul privind demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu.
BUCUREŞTI - După atacul preşedintelui suspendat Traian Băsescu la adresa celor doi foşti şefi de stat, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu şi-au revendicat dreptul la replică.
BUCREŞTI - Mai-marii Ministerului Administratiei si Internelor sustin ca nu pot lua masuri pentru prevenirea turismului electoral. Suficiente „masuri” pentru a incuraja frauda! Asa s-ar putea traduce maniera in care mai-marii Internelor au inteles sa organizeze referendumul pentru demiterea presedintelui din 19 mai.
BUCUREŞTI - Internetul e plin de anunturi ale "donatorilor" care solicita mii de euro credulilor.
BUCUREŞTI - Trei paini, cateva oua, doar cateva tigari sau o sticla de apa minerala. Sunt cateva din lucrurile pentru care romanii muncesc in fiecare ora.
BUCUREŞTI - La inmormantarea scriitorului s-au tinut onoruri militare si s-au tras trei focuri de arma drept omagiu. Peste 400 de persoane venite sa asiste la inmormantarea omului de cultura Octavian Paler au umplut ieri, la ora 14.00, spatiul din fata capelei de la Cimitirul „Sfanta Vineri”.
CLUJ - NAPOCA - Presedintele suspendat Traian Basescu i-a nominalizat ieri, la mitingul de la Cluj, pe cei pe care ii considera "oligarhii tranzitiei".
Ştiri din Timiș
Deșeurile biodegradabile din piețele Timișoarei vor fi colectate separat și transformate în biogaz și fertilizator organic.
1
Ştiri din Timiș
Școala de Arte Timișoara anunță prima sesiune de înscrieri pentru anul școlar 2026 – 2027. Educație muzicală - instrumente sau canto, muzică laică sau religioasă; arte vizuale, dans, pedagogie artistică: orice talent, vocație, curiozitate sau pasiune artistică își poate găsi o cale bună în vastul program al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Atenție însă: dacă la specializări precum cantori bisericești, introducere în cinematografie, balet sau instructori de dansuri populare locurile sunt nelimitate, la clasa de vioară sunt disponibile doar 4 locuri, la armonică sârbească - 6 locuri, la chitară - 8.
Mapamond
Donald Trump a lansat luni o nouă amenințare la adresa Omanului, aliat al Statelor Unite, pe fondul tensiunilor privind Strâmtoarea Ormuz și al negocierilor dintre Iran și Oman pentru reluarea transporturilor maritime.
Ştiri din Timiș
Viceprimarii USR ai Timișoarei, Ruben Lațcău și Paula Romocean, reacționează după decizia CCR privind Legea Integrității și situația mandatului primarului Dominic Fritz. Cei doi acuză PSD și instituțiile statului că încearcă să anuleze votul timișorenilor și transmit că USR va continua lupta politică și juridică pentru edilul Timișoarei.
4
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat, luni, după decizia Curții Constituționale privind Legea Integrității și prevederea care poate duce la încetarea mandatului primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Social-democratul susține că situația nu îl vizează exclusiv pe edilul timișorean și afirmă că aproximativ 50 de persoane s-ar afla în aceeași situație.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a DJ 595E, drumul care va lega Moșnița Veche de Centura de Sud a Timișoarei, pot începe după ce Consiliul Județean Timiș a predat luni amplasamentul constructorului. Tronsonul are aproximativ trei kilometri, iar lucrările au un termen de execuție de șase luni, după emiterea ordinului de începere.
Capitală Culturală
Timișoara se pregătește pentru patru zile de muzică, tradiții, gastronomie și întâlniri comunitare. Cea de-a XI-a ediție a Zilelor Culturii Maghiare se va desfășura între 24 și 27 septembrie, iar ediția din acest an aduce o premieră: Casa Maghiară, recent renovată, este inclusă pentru prima dată în programul festivalului.
Ştiri din Timiș
STPT modifică temporar traseul autobuzului M3, din cauza lucrărilor de pe Calea Timișoarei. Deviația intră în vigoare marți, 18 august, și va fi menținută până pe 23 noiembrie, afectând circulația prin Giroc.