BUCUREŞTI - Preşedintele şi premierul României sunt unii dintre cei mai prost plătiţi lideri de stat din Uniunea Europeană. Traian Băsescu, de exemplu, câştigă 7.800 de lei pe lună, echivalentul a 2.400 de euro, iar Călin Popescu Tăriceanu primeşte şi mai puţin, doar 7.200 de lei, adică 2.200 de euro.
Organizaţia mafiotă italiană Ndrangheta a investit profiturile obţinute din afacerile cu droguri în România, susţine procurorul calabrez, Nicolo Gratteri, în cea mai recentă carte a sa dedicată mafiei. Banii murdari ai clanului au fost investiţi şi în Ungaria, Polonia şi Rusia, susţine procurorul.
CHIŞINĂU - Un funcţionar de rang înalt din cadrul Ambasadei României la Chişinău este suspectat de corupţie, relatează agenţia de presă Molpress.
Peste mai puţin de o lună vor avea loc alegerile pentru desemnarea noului Patriarh al României, cel care va fi succesorul Prea Fericitului Teoctist.
SIBIU - Momente de panică la Sibiu unde plafonul unui pasaj pietonal s-a prăbuşit aseară la o oră la care zona era tranzitată de zeci de trecători. Din fericire, oamenii care se aflau în apropiere s-au ferit la timp şi nimeni nu a fost rănit.
BUCUREŞTI - Ministerul Educaţiei a introdus în proiectul de lege al învăţământului o prevedere care stipulează ca religia să devină obligatorie şi la liceu, în condiţiile în care proiectul fostului ministru al Educaţiei, Mihail Hărdău, prevedea ca religia să fie obligatorie doar până în clasa a X-a.
BUCUREŞTI - Extragerea Loto 6/49 pentru premiul record de 8 milioane de euro va putea fi urmarita duminica de ziaristi. Decizia Loteriei de a face publice tragerile incepand de duminica vine la doar cateva zile dupa ce mii de jucatori la loto si-au declarat suspiciunea in legatura cu corectitudinea extragerilor.
BUCUREŞTI - Un Ordin recent al lui Eugen Nicolaescu, ministrului Sanatatii, a starnit comunitatea gay din Romania.
BUCUREŞTI - Zecile de poze si filmulete surprinse de elevi in timpul orelor si postate pe Internet, pentru umilirea unor profesori sau unor colegi, au determinat Ministerul Educatiei sa interzica celularele in scoli si sa ceara pedepsirea aspra a cameramanilor amatori.
MADRID - Cărăuşii de droguri au o meserie profitabilă, dar extrem de periculoasă. O româncă de 24 de ani, însărcinată în luna a patra, a fost prinsă pe aeroportul din Madrid, cu aproape un kilogram de cocaină ascunsă în vagin. Românca venea din Republica Dominicană şi urma să ajungă la Barcelona.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cinema
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
7