BUCUREŞTI - Medicamentele vor costa cu 15 la sută mai puţin, la toamnă, a anunţat ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu. Reducerea preţurilor vine ca urmare a introducerii unei noi modalităţi de calcul a preţurilor, de la 1 noiembrie.
BUCUREŞTI - Sindicaliştii de la firma de salubrizare REBU ameninţă că, de luni, vor picheta Primăria sectorului 1. Potrivit instituţiei, REBU va fi nevoită să lase fără serviciu aproape 300 de oameni, ca urmare a faptului că primarul Andrei Chiliman le-a reziliat contractul de salubrizare.
BUCUREŞTI - Dupa ce s-a suparat ca nu a castigat la Loto, duminica trecuta, manelistul Jean de la Craiova s-a gandit ca numai talentul lui de cantaret il poate ajuta sa aiba mai mult noroc. Ca atare, si-a pus creierul la contributie si a compus o melodie care are toate sansele sa devina hitul toamnei.
Seceta din acest an i-a doborat pe taranii din sudul Romaniei. Pentru ca nu au cu ce le hrani, ei isi vand animalele la preturi de nimic. Drama lor se consuma ca de obicei sub ochii unor autoritati care nu sunt in stare sa gaseasca solutii. Canicula si lipsa ploilor au avut efecte imediate. Un sac de porumb a ajuns sa valoreze 500.000 de lei vechi, adica cat cinci purcei.
BUCUREŞTI - Demersurile politiei de a inaspri conditiile de detinere si folosire a armelor neletale nu-i sperie pe romani. Pistolarii s-au inmultit in ultima perioada, focuri de arma rasunand aproape in fiecare zi in plina strada chiar si pentru transarea unor dispute banale.
BUCUREŞTI - In aceasta seara expira avertizarea "cod galben" pentru canicula, iar maine si poimaine vom avea parte de ploi, descarcari electrice si vant puternic, potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie. La inceput de weekend, vremea se va mentine calda, caniculara la pranz in cea mai mare parte a tarii.
BUCUREŞTI - Pelicula "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", regizata de Cristian Mungiu, va reprezenta tara noastra la editia de anul viitor a premiilor Oscar. Alegerea a fost facuta, in urma votului unei comisii formate din critici de film si cineasti, a declarat pentru NewsIn unul dintre membrii comisiei, Mihai Chirilov.
TÂRGU MUREŞ - Premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a declarat mulţumit de modul în care funcţionează serviciile de paşapoarte şi de permise auto din Târgu Mureş şi de felul în care sunt trataţi cetăţenii atunci când vin la ghişee.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 15 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.

Eveniment

Accidentul mortal din Giroc: adolescentul de 17 ani a fugit de poliție înainte de tragedie
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.

Eveniment

UPDATE. Un adolescent de 17 ani, fără permis, s-a răsturnat cu mașina în Giroc. Pasagera de 18 ani, la un pas de moarte
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit

Eveniment

Prins între Jimbolia și Cărpiniș, la volanul unei mașini furate și fără permis. Bărbatul era băut și a ajuns în arest
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cinema

Cât de departe poate merge iubirea? Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.

Eveniment

A intrat într-o cameră de cămin din Timișoara și a furat bunuri de 5.000 de lei. Hoțul a fost arestat
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a furat mai multe bunuri dintr-o cameră de cămin de pe strada Drăgășani din Timișoara. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 5.000 de lei, însă polițiștii au reușit să recupereze bunurile sustrase. 1

România

Cinci nominalizări la Premiile Academiei Europene de Film pentru „FJORD”, pelicula regizată de Cristian Mungiu
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara montează 300 de suporturi speciale pentru ambalajele cu garanție
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare. 7