BUCUREŞTI - Pentru că reprezintă o masă rapidă, peste 70% dintre românii care trăiesc la oraş obişnuiesc să meargă la fast-food, arată un studiu al companiei de cercetare ISRA CENTER.
MOSCOVA - Un câine de poliţie ridică cu grijă o pisică şi o duce până într-o zonă "sigură", în timpul unei demonstraţii la o bază din apropierea Moscovei.
BUCUREŞTI - Un loc de munca in regim part-time poate aduce venituri lunare chiar si de peste 1.000 de lei. Indiferent de domeniul ales, la finele facultatii un astfel de job va da culoare CV-ului tau.
BUCUREŞTI - Medicul care a consultat-o pe Raluca Stroescu cu o zi înainte ca aceasta să moară a respectat procedurile. Potrivit deciziei Colegiului Medicilor, doctorul a procedat corect în timpul consultului de la Centrul Medical Unirea.
BUCUREŞTI - Senatorii se dovedesc a fi cei mai prevăzători politicieni. Pe principiul "Să-ţi faci iarna car şi vara sanie", politicienii se gândesc deja la sărbătorile din decembrie.
PARMA - Siamezele in varsta de 3 ani, Tatiana si Anastasia Dogaru, au ajuns acasa si se simt bine. Medicii de la Rainbow Babies & Children s Hospital din SUA, care le-au operat saptamana trecuta in incercarea de a le separa, le-au externat sambata din spital, a declarat un purtator de cuvant al institutiei.
BUCUREŞTI - Românii au dat 1 miliard de euro pe medicamente, anul trecut. Puţin, consideră producătorii, care susţin sus şi tare că preţurile din România nu sunt stabilite corect. Extrem de mult, spun bolnavii, care se plâng că nu îşi permit să cumpere toate medicamentele de care ar avea nevoie.
ROMA - Povestea unui copil român fugit în Italia a devenit subiect de roman. Un autor italian, Fabio Geda, spune întregii lumi povestea într-o carte pe care o lansează marţi la Centrul Intercultural din Torino. Eroul romanului se numeşte Emil şi a ajuns în Italia împreună cu tatăl său.
BUCUREŞTI - Spitalele din România sunt pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte riscul de infecţii cu diferite bacterii rezistente la tratamentele obişnuite. Cel puţin aşa arată un raport al Centrului Uniunii Europene pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.
Azi în Timișoara
Vineri, 26 decembrie, puteți participa la un tur de Crăciun prin Timișoara, la ateliere sau să mergeți la concerte.
Mapamond
Papa Leon a transmis în Ajunul Crăciunului că povestea Nașterii Domnului este un apel la solidaritate cu săracii și străinii, subliniind că refuzul de a-i ajuta pe cei nevoiași înseamnă respingerea lui Dumnezeu. La primul său Crăciun ca papă, el a reafirmat importanța demnității fiecărei persoane și a celebrat liturghia la Vatican, în fața a mii de credincioși.
2
Agenda
În rândurile de mai jos, vă invităm să descoperiţi magia sărbătorilor de iarnă prin cele mai fascinante şi inedite recorduri mondiale de Crăciun! De la cea mai înaltă bicicletă-brad la cel mai mare oraş din turtă dulce, Guinness World Records – Cartea Recordurilor ne surprinde şi de această dată cu realizări impresionante, pline de spirit festiv. Aşezaţi-vă comod lângă brad, cu o felie de cozonac şi o cană de ciocolată caldă şi lăsaţi-vă inspiraţi de aceste performanţe unice care fac sărbătorile de iarnă şi mai speciale!
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun transmis credincioșilor, episcopul diecezan de Timișoara vorbește despre sensul Nașterii Domnului dincolo de simboluri, subliniind nevoia unei relații vii cu Dumnezeu, dar și despre demnitatea fiecărui om și pacea care se naște atunci când Cuvântul este primit.
1
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun adresat clerului și credincioșilor bănățeni, ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, vorbește despre colind ca dar al inimii, despre iubire, iertare și milostenie, dar și despre responsabilitatea de a nu rămâne indiferenți față de cei care trăiesc „în peșterile sărăciei, ale marginalizării și ale uitării”. Pornind de la Nașterea Domnului, acesta îi îndeamnă pe credincioși la fapte bune, smerenie și grijă față de aproape.
5
Azi în Timișoara
Crăciun fericit! Să vină Moș Crăciun cu sacul plin de zâmbete, visuri împlinite și clipe magice. Și astăzi puteți vizita târgul din centrul orașului.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este, pentru mulți români, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Dincolo de componenta religioasă, această perioadă vine cu o sumedenie de tradiții și obiceiuri care se păstrează încă, mai ales în micile comunități și în familie. În Banat, dar și în alte regiuni ale țării, Crăciunul continuă să fie marcat prin colinde, mese specifice și gesturi simbolice, transmise din generație în generație.