ARGEŞ - Caz unic în Argeş. Doi bărbaţi au acelaşi CNP. Totul se întâmplă din cauza unui funcţionar public. Acum Marian Stanciu, domiciliat în Curtea de Argeş, nu-şi poate ridica pensia pentru că figurează ca având acelaşi cod numeric personal cu al unui alt asigurat, şi el din acelaşi judeţ.
VASLUI - După cazul bărbatului din Braşov care a aflat că este sănătos tun după ce medicii au făcut analize la o sticluţă cu esenţă de vanilie, sistemul sanitar românesc pică din nou în penibil. Unui bărbat din Vaslui i s-au prescris nici mai mult nici mai puţin decât spălături vaginale zilnice.
ROMA - Scrisoarea de amenintare la adresa rromilor de origine romana din Italia nu a impresionat autoritatile italiene, care tind sa creada ca amenintarile mentionate in mesajul transmis presei nu se vor concretiza.
GALAŢI - Dintre toţi agricultorii, doar viticultorii nu au fost afectaţi de seceta care a pârjolit aproape toată ţara în acest an. Podgoriile sunt pline de struguri, iar cramele sunt deja pregătite să depoziteze vinul.
CLUJ - Cu o lună înainte de începerea anului şcolar, multe şcoli din ţară sunt în şantier. În unele dintre ele, elevii vor fi nevoiţi să înveţe în serii, cu muncitorii alături. Este şi cazul şcolii generale din comuna Aluniş, judeţul Cluj. Clădirea este mai veche de un secol, iar tavanul ameninţă să curme în orice secundă vieţile copiilor.
BUCUREŞTI - Vicepreşedinte PSD, Ioan Stan, reclamă imixtiunea CNSAS în alegerea noului Patriarh.
BUCUREŞTI - Pompierii din Bucuresti au primit un cadou deosebit prin Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare: ei au primit un ATV dotat cu cea mai noua tehnologie, produs si donat de firma Polaris Industries.
BUCUREŞTI - Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a declarat că Partidul Social Democrat apreciază că perioada propice pentru desfăşurarea alegerilor europarlamentare este începutul lunii decembrie.
CLUJ - Peste 600 de artişti amatori din opt ţări europene participă, la Cluj-Napoca, la cea de-a noua ediţie a Festivalului Folcloric Sfântul Ştefan. Manifestarea reuneşte diverse grupuri etnice de pe bătrânul continent.
COVASNA - Panoul cu inscripţia “Ţinutul Secuiesc” a fost demontat luni dimineaţă de reprezentanţii Companiei Naţionale de Drumuri şi Poduri Braşov.
Ştiri din Timiș
Primăria Giarmata îl acuză pe consilierul local Andrei Berta (PSD) că ar fi intervenit abuziv asupra unor lucrări de pe strada Tudor Arghezi, unde ar fi dispus pietruirea ilegală a drumului. Administrația locală susține că acțiunea a produs pagube și a sesizat Poliția.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Alegerea unui microbuz pentru drumuri lungi nu ține doar de numărul de locuri, ci de modul în care fiecare kilometru este parcurs fără stres, oboseală sau compromisuri inutile. Când călătorești multe ore, confortul scaunelor, spațiul real pentru picioare și liniștea din habitaclu devin importante.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Centrul de Digitalizare și Inovare Timiș”, alături de 15 primării din județ. Noua structură își propune să accelereze digitalizarea, inovarea și atragerea de fonduri pentru dezvoltarea durabilă.
1
România
Risipa alimentară rămâne o problemă majoră în Uniunea Europeană, iar sărbătorile sunt una dintre perioadele în care aceasta se accentuează. Fiecare european aruncă anual, în medie, aproximativ 130 de kilograme de alimente, peste jumătate din această cantitate provenind chiar din gospodării. Contextul arată cât de important este ca, mai ales de Crăciun și Anul Nou, să fim mai atenți la cât cumpărăm, cât gătim și ce ajunge, în cele din urmă, la gunoi.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune majorarea tarifului la stațiile publice de încărcare a mașinilor electrice, de la 1,4 la 1,9 lei/kWh, pe fondul eliminării plafonării prețurilor la energie. Municipalitatea susține că noul tarif, majorat cu 50 de bani, rămâne sub media pieței și este necesar pentru menținerea rețelei în parametri optimi.
2
Ştiri din Timiș
Peste 17.400 de cereri pentru Cartea Electronică de Identitate au fost depuse la Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara din luna mai și până la finalul lui noiembrie, iar aproape 16.500 dintre acestea au fost deja soluționate, potrivit Primăriei Timișoara.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, cu două zile înainte de Crăciun, o modificare majoră a taxelor locale pentru 2026, care duce la creșteri de peste 80% în zona taxelor de urbanism. Deși, inițial, taxele fuseseră doar indexate cu aproximativ 5%, schimbările fiscale adoptate la nivel național au majorat semnificativ baza de calcul pentru construcții.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. O nouă destinație dedicată răsfățului s-a inaugurat în Iulius Town Timișoara. L’Occitane en Provence, brand cu origini franțuzești și o istorie ce datează din 1976, propune produse de îngrijire create cu ingrediente naturale, inspirate de câmpurile de lavandă, livezile de migdali și lumina caldă a Mediteranei. Noua locație se află la parterul Iulius Town, iar cu ocazia inaugurării, L’Occitane a pregătit selecții speciale și seturi cadou în ediție limitată, ideale pentru perioada sărbătorilor.