Drumurile din România se numără printre cele mai dificile din lume. Forumul Economic Mondial a palsat România pe locul 111, într-un clasament de 125 de ţări.
În 2050, România va avea 13 milioane de locuitori. Acesta este estimarea pesimistă a Băncii Europene pentru Dezvoltare, după ce a realizat o analiză demografică pentru mai multe state, inclusiv România.
Creierul e folosit la capacitate maxima, iar rinichii pot filtra toxinele si cu mai putine lichide.
Autoritatile sanitar-veterinare din Suceava au intrat în alerta maxima dupa ce o familie din comuna Calafindseti a trebuit sa se lupte cu pisica din gospodarie, care devenise foarte agresiva.
Chiar dacă în toată Europa ninge, schimbările climatice vor continua să-şi facă efectul
Doi brăileni au furat, sâmbătă noaptea, de la o stână, trei ovine şi un câine ciobănesc, pe care l-au confundat cu o oaie, relatează Rompres.
Două tinere din comuna Grozeşti, judeţul Iaşi, au ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii “Sfânta Maria” dupa ce au mâncat tamâie.
Fără covor roşu, toalete impresionante sau discursuri, la Los Angeles au fost anunţaţi câştigătorii premiilor Globul de Aur.
Preţurile alimentelor de bază, printre care laptele, carnea sau uleiul, se vor majora cu până la 15 %, din februarie, principalele cauze fiind deprecierea leului, dar şi costurile pentru utilităţi, a declarat, vineri, pentru NewsIn, preşedintele sindicatului din industria alimentară, Dragoş Frumosu.
Sunt celebre, frumoase şi posesoarele celor mai impresionante colecţii de blănuri. De la nemuritoarele gulere şi căciuli din vulpe argintie, până la preţioasele ţinute din chinchila, leopard şi pisică sălbatică, vedetele autohtone cheltuiesc sume devastatoare pe blana animalelor.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 27 decembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un atelier de origami, să mergeți la teatru sau la petreceri în oraș. Mai este deschis și Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme s-a produs vineri pe DN 12, în județul Olt, pe sensul Pitești–Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, 27 de persoane fiind evaluate medical. O persoană a fost transportată la spital, iar situația rămâne în dinamică.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
2
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
23
Mapamond
Google testează o nouă funcție care le va permite utilizatorilor să își schimbe adresa de Gmail, păstrând în același timp toate datele și serviciile asociate contului. Informația apare pe pagina de suport a companiei.
1
Lugoj
Primăria Lugoj lansează o licitație de aproape 4 milioane de euro pentru construirea unui parc fotovoltaic de 3,7 MW pe strada Timișorii. Investiția, finanțată de Ministerul Energiei, ar urma să reducă facturile municipalității cu circa 800.000 de euro anual.
România
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, urmează aproape o lună cu temperaturi sub valorile obișnuite pentru această perioadă și cu episoade repetate de precipitații în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță că răcirea vremii va persista până spre sfârșitul lunii ianuarie, iar la începutul anului 2026 vom avea parte de cantități semnificative de precipitații.
2