tion.ro Web analytics

Solul ramane specialitatea gimnasticii romanesti: Sandra Izbasa a cucerit titlul continental, iar Ana Maria Tamarjan a obtinut bronzul la acest aparat, in ultima zi a Europenelor de la Clermont Ferrand.  Sandra Izbasa   07.04.2008 | VIDEO Video Forum
Bilanţ excelent. Echipa feminină de gimnastică a României este din nou regina Europei. Fetele lui Forminte au făcut legea la europenele din Franţa şi au obţinut 5 medalii: 2 de aur, 2 de argint şi una de bronz. Cea mai importantă a fost cucerită la echipe, acolo unde România a întrecut clar Rusia şi Franţa.
Temperaturile globale de anul acesta vor fi mai scazute decit cele din 2007, gratie efectului de racire produs de curentul La Nina din Pacific.
Echipa feminină a României a ocupat primul loc, sâmbătă, în concursul pe echipe din cadrul Campionatului European de gimnastică de la Clermont-Ferrand (Franţa).
Dincolo de deciziile istorice care s-au luat la reuniunea NATO, au fost şi momente de relaxare. Fie că a fost vorba de bâlbe de organizare sau gesturi amuzante, sunt imaginile surprind partea mai puţin protocolară a marilor lideri ai lumii. Una dintre vedetele summitului a fost, fără îndoială, preşedintele american George W. Bush.
Războiul declaraţiilor între Andreea Marin Bănică şi Mihaela Rădulescu continuă. De data aceasta cea care atacă este Andreea Marin Bănică, chiar pe blogul său. Zâna surprizelor o face pe Mihaela Rădulescu mincinoasă şi susţine că nu va mai încerca să se împace cu aceasta.

Eveniment

Accident auto la Timișoara, în zona fostei Fabrici de Țigări. O victimă și dosar penal
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orei 13:30, pe splaiul Tudor Vladimirescu, în zona fostei Fabrici de Țigări din Timișoara. Două autoturisme s-au ciocnit, iar în urma impactului o femeie de 44 de ani a fost rănită. Polițiștii au deschis dosar penal.

Eveniment

Accident cu opt mașini pe A1 Timișoara-Lugoj. Trafic blocat pe câțiva kilometri
Opt mașini au fost implicate astăzi într-un accident pe autostrada A1, pe sensul Timișoara -Lugoj, în jurul prânzului. Nu sunt victime, însă traficul a fost blocat pe câțiva kilometri. 1

Eveniment

Tragedie la Jebel: un bărbat a murit, iar altul a fost rănit grav după ce au căzut de pe o schelă
Un grav accident de muncă a avut loc sâmbătă, 20 decembrie, în localitatea Jebel, unde doi muncitori au căzut de pe o schelă în timpul unor lucrări de reparații. Incidentul s-a soldat cu moartea unui bărbat și rănirea gravă a altuia. UPDATE. Cei doi muncitori lucrau la negru

Eveniment

Accident în Săcălaz. O persoană este inconștientă
Sâmbătă a avut loc un accident rutier în Săcălaz.

Eveniment

Trei persoane au ajuns la spital după un accident în Beregsău Mare
Un accident cu trei victime a avut loc vineri în localitatea Beregsău Mare.

Ştiri din Timiș

În urmă cu 36 de ani, Timișoara devenea primul oraș liber de comunism din România. Au sunat din nou sirenele
Pe 20 decembrie 1989, Timișoara devenea primul oraș liber de comunism din România. La 36 de ani de atunci, momentul a fost comemorat în Piața Victoriei, la ora 12, prin sunet de sirenă, în memoria celor care au avut curajul să iasă în stradă pentru libertate, în ciuda represiunii violente a regimului.

Turism

Unde mergem la drumeție? Opt trasee spectaculoase din Banatul Montan, ideale pentru această perioadă
Dacă vrei să te bucuri de natură și aer curat în această perioadă, comunitatea Banatul Montan prezintă numeroase trasee de drumeție, potrivite pentru toate nivelurile de dificultate.

Capitală Culturală

Descoperă obiceiurile de iarnă din Banat într-un tur pietonal gratuit prin Timișoara
Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours, invită timișorenii la un tur pietonal special de iarnă, intitulat „Obiceiuri de iarnă din Banat”, programat duminică, 21 decembrie, între orele 17 și 19. Punctul de întâlnire este Bastionul Theresia, iar participarea este gratuită, fără a fi necesară o rezervare prealabilă.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici