În fiecare an, pe 14 februarie, este celebrată Ziua Sfântului Valentin, cunoscută și ca Ziua Îndrăgostiților – o ocazie specială dedicată iubirii și afecțiunii, fie că este vorba de relații romantice, prietenie sau legături de familie. Această zi oferă un prilej pentru a vă exprima aprecierea față de persoanele dragi și de a crea amintiri de neuitat.
Ministerul Apărării anunță că au fost descoperite fragmente de drone rusești folosite în atacurile asupra infrastructurii ucrainene de la Dunăre. Aveau încărcături explozive, distruse la impact, iar locațiile sunt în afara zonelor locuite. MAE a convocat însărcinatul cu afaceri al Rusiei, condamnând ferm încălcarea repetată a spațiului aerian al României de către dronele militare ruse, potrivit News.ro.
Eveniment
UPDATE. Adolescent din Timișoara, dat dispărut. Poliția cere sprijinul populației pentru găsirea lui
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș desfășoară verificări pentru depistarea unui minor în vârstă de 15 ani, care a dispărut din Timișoara. UPDATE. Băiatul a fost găsit
Mapamond
Iranul a anunțat închiderea Strâmtorii Hormuz și a avertizat navele să evite zona, invocând încălcări ale acordurilor de către Israel și SUA. Washingtonul respinge afirmațiile și susține că traficul prin strâmtoare se desfășoară normal.
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.
Eveniment
Un șofer în vârstă de 64 de ani s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită după ce a încercat să ofere 300 de euro unui polițist rutier pentru a evita sancționarea unei abateri comise în trafic.
3