Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Dâmboviţa, Andreea Ionescu, a declarat că o ştampilă de la Secţia de votare numărul 103, amplasată la Şcoala nr. 3 din Târgovişte, a dispărut. La scurt timp, aceasta a fost găsită tot în interiorul secţiei.
„Ştampila era puţin dezlipită. Se lipise de un buletin de vot”, a precizat Andreea Ionescu.
O situaţie similară se întâlneşte la Secţia nr. 505 din Voineşti, unde o altă ştampilă lipseşte. Procesul electoral nu a fost întrerupt. Forţele de ordine fac cercetări pentru a găsi ştampila şi pentru a afla împrejurările în care aceasta a dispărut.
În cursul zilei de sâmbătă, s-au înregistrat în judeţul Dâmboviţa şase sesizări privind incidente electorale pe marginea cărora se fac cercetări.
Trei dintre sesizări se referă la furtul de bannere, una la oferirea de bunuri şi două la fals şi uz de fals.
Secţiile de votare s-au deschis duminică, la ora 7.00, peste 18 milioane de români sunt aşteptaţi să-şi exercite dreptul de vot pentru alegerea preşedintelui care va conduce România în următorii 5 ani, dar şi pentru referendumul ce vizează Parlamentul unicameral, cu maximum 300 de membri.
Cetăţenii vor vota pentru preşedinte şi pentru referendum în aceleaşi secţii de votare.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!