„Vor fi luate măsuri de corecție care majoritatea sunt nepopulare, dar care, din păcate, sunt necesare, pentru care este nevoie de o masă critică, în primul rând de o susținere parlamentară, și cred că în această săptămână se conturează această masă critică și aștept ca săptămâna viitoare să se închidă aceste discuții, în așa fel încât în termenul cel mai scurt să existe o susținere pentru acest pachet de măsuri”, a spus Bolojan într-o conferință de presă susținută la Palatul Parlamentului.
El a prezentat situația economică în care se află România, arătând că este vorba de o situație complicată.
„Avem un deficit bugetar foarte mare. Adică, diferența dintre veniturile pe care le încasăm și cheltuieli este cea mai mare din Europa. (…) Deficitul bugetar a fost anul trecut la 9,3% din PIB. Este un deficit foarte mare, care este acumulat pe mai mulți ani, care înseamnă o presiune puternică pe contractarea de credite, pe plata dobânzilor”, a spus liberalul.
Bolojan a precizat că anul trecut cheltuielile au fost cu 152 de miliarde de lei mai mult decât au fost veniturile la bugetul de stat, respectiv 575 de miliarde de lei, diferența fiind acoperită prin creditele pe care le-a contractat România. El a arătat că în acest context nu se va putea renunța la contractarea de credite.
Reducerea deficitului, a indicat el, nu poate fi făcută decât printr-o combinație de creștere a veniturilor și de scădere a cheltuielilor. Bolojan a pledat pentru urgentarea absorbției fondurilor europene.
Potrivit liderului PNL, cheltuim mult mai mult decât avem venituri.
„Gândiți-vă că în 2024 față de 2023, veniturile au crescut cu puțin peste 10%, iar cheltuielile generale ale statului au crescut cu aproximativ 19% și ne putem da seama ce înseamnă această creștere de diferență. Pe ce s-au dus în principal aceste creșteri? Sunt trei componente principale care au absorbit aceste creșteri, care nu au ținut seamă de venituri. Am avut o creștere a cheltuielilor cu salariile în România mai mare atât față de rata inflației, cât și față de veniturile statului.
Aici ne referim, în mod evident, la cheltuielile cu salariile din sectorul public. 2024 față de 2023 a însemnat o creștere de venituri de puțin peste 10% și o creștere a fondului de salarii de 24%. Asta înseamnă, cu siguranță, că în anumite sectoare avem prea mulți angajați și asta înseamnă că, tot în anumite sectoare, există privilegii, există instituții unde, în mod cert, fondurile de salarii pot fi corectate, fără să se afecteze în felul acesta activitatea instituției”, a mai arătat Bolojan.
El a vorbit și despre creșterea cheltuielilor cu pensiile.
„Am avut o inflație cumulată în patru ani de 36% și o creștere a fondului de pensii de 53%. În ultimul an, fondul de pensii a crescut cu 19%, dar gândiți-vă că ultima creștere, cea mare, s-a aplicat doar din septembrie și, practic, anul acesta va fi efectul integral pe toate cele 12 luni. E un lucru bun că au crescut pensiile, dar, din nou, trebuie să ne gândim la capacitatea țării noastre de a le plăti și, de asemenea, de a vedea distribuția lor, pentru că sunt niște inechități foarte mari în sectorul de pensii.
Avem pensia medie de aproximativ 550-600 de euro și avem pensii în sistemul de justiție, medii, cu o pensionare la 48, de 5.000 de euro, ceea ce înseamnă niște diferențe și niște inechități foarte mari”, a mai spus liberalul.
O altă problemă destul de mare este că „avem prea puțini oameni care sunt în economia românească, prea puțini oameni care muncesc”.
Bolojan a precizat și că asigurarea unei ponderi importante a bugetului de investiții va fi o provocare pentru fiecare guvern, dar și o necesitate în așa fel încât să avem o creștere economică susținută.
El a menționat că avem venituri scăzute la bugetul de stat din cauza unei legislații permisive, uneori proaste, a evaziunii fiscale sau a performanței scăzute în administrație în materie de colectare.
În acest context, liderul PNL a arătat că nu există soluții simple.
„Cei care au promis până acum sau cei care promit soluții magice cred că suntem convinși toți oamenii responsabili că sunt niște profeți falși. Nu avem cum să schimbăm totul dintr-o dată, toate aceste acumulări negative, putem repara ce este greșit, dar rezolvând treptat problemele. Nu folosim cuvinte mari, ci atacând constant fiecare lucru greșit și îmbunătățind în permanent modul în care facem aceste lucruri în fiecare zi, în așa fel încât prin schimbări mici să ajungem la schimbările mari, pentru că nu există o soluție, așa cum v-am spus, măreață care rezolvă toate problemele”, a mai declarat el.
Bolojan a pledat pentru recâștigarea încrederii în instituții.
Președintele PNL a menționat că sunt măsuri care trebuie luate în regim de urgență și pe termen mediu.
„În primul rând, este vorba de urgentarea accesării fondurilor europene. E nevoie ca să renegociem planul după care accesăm fondurile europene, pentru că nu îl mai putem respecta, anumite ținte nu mai pot fi îndeplinite. E nevoie, apoi, să urmărim ca jaloanele, ca angajamentele, de fapt, pe care ni le-am respectat să le îndeplinim cât mai repede posibil.
Ultima tranșă de bani nu ne-a fost virată integral, avem aproape 900 de milioane de euro care au fost reținuți până la rezolvarea problemelor ce țin de pensiile speciale, ce țin de conducerea companiilor de stat, de așa-numita guvernanță corporativă și, dacă vrem, deci, să ne luăm acești bani, trebuie să rezolvăm aceste probleme și celelalte care țin de încasarea diferențelor de bani pe care vi le-am precizat anterior. Trebuie înlocuite cât mai repede proiectele care nu pot fi terminate”, a subliniat el.
O altă urgență importantă este recâștigarea încrederii piețelor financiare, inclusiv a Comisiei Europene, în ceea ce privește reducerea deficitului, a indicat Bolojan: „E nevoie să facem o eșalonare de investiții”.
Fiecare instituție din România, potrivit acestuia, poate fi auditată imediat și este nevoie de o evaluare a programelor de subvenții, a schemelor de sprijin.
„E nevoie de o transparentizare a tuturor cheltuielilor la instituțiile publice, la companiile de stat și la instituțiile care spun că sunt autofinanțate”, a adăugat el.
Liderul PNL a pledat și pentru o reformă a pensiilor speciale și că nu poate fi evitată creșterea impozitului pe proprietăți, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie anul viitor.
„E nevoie să combatem evaziunea fiscală într-o formă în care ceea ce trebuie plătit să fie plătit, iar atunci când se ajunge la o evaziune care depășește o limită a bunului simț, cred că trebuie combătută cu cea mai mare forță”, a adăugat Bolojan.
Premierul României ar putea fi desemnat săptămâna viitoare.
În plus, Ilie Bolojan a declarat vineri că liberalii nu susțin impozitarea progresivă și că niciun guvern care va veni nu va putea evita creșterea de taxe și impozite.
Trimite articolul
XHai tradatorul vindeti neamul si tara caramida cu caramida.
Incepe cu Hidroelectrica apoi cu Neclearelectrica. Poti continua cu portal Constanta , Teansgaz etc
Lasa-ne pe toti paula goala ! Tie sa iti fie bine
-
@nelu, bine cu e timp frumos, altfel te-ar ploua in gat !!! Din cauza lui sintem in aceasta situatie ???
Neobăsescul de la Oradea… tăietorul de lemne, moacă și frunte de birjar. Zeusul Băsescu trebuia să fie de mult între gratii, ce să mai discutăm despre progeniturile nevinovate, gagicuța oiropeana Eba, fostă beneficiară Luxten și deșteapta avocată/notară etc. Buturuga asta de la Oradea pare un ciot antisocial, taie, taie, taie – ca să fie eficiență la ce și să rămânâ parandarăt la cine? PNL, PSD, FSN, Iliescu la spital? Bolojan, pericol public.
-
Tipic ex-votant p$d actualmente votant haurifer. Cand nu v-a mai dat pesedeaua sa traiti pe ajutoare sociale, ati inceput sa urlati si sa deveniti brusc suveranisti. Se stie multumita cui p$d conduce tara asta de atatia ani
Necesar e să eliminați pensiile speciale nemeritate! Hoților!
Doctorii Arafat si Musta au mancat din farfuria de Covid si nu au platit nota.Aflam ca unul Catu si altul Vela sunt bine si nu au
vrem taxe cat mai mari!!!
-
@ion, si eu !! Visez sa am impozit pe venit 100% sa fiu solidara cu hotii, lenesii si incompetentii, vaii saracii de ei
Ba, dar noi am mers zilnic la servici, am lucrat ,ne-am facut datoria de cetatean al tarii, si tot noi platim nemernicia si nesimtirea celor din fruntea Tarii? platiti voi care a-ti gresit! o sa vina o debandada cu atatea razboaie si circ: nu o sa scapati atunci!
Asa va trebuie, asta ati votat asta aveti. Platiti pentru visul european.
Voi ati adus tara unde este…voi sa o duceti acolo unde ii este locul! Nu pe spatele poporului! Bunastarea voastra doar va intereseaza……….
-
imi plac comentariile acestor articole. Partea care nu imi place este ca atunci cand Salariatii de la privat vor fi mai drastic impozitati nici unul nu va iesi in strada sa protesteze. Suntem un neam dezbinat si de tradatori.