Cadrele medicale sustin ca micutul a fost batut cu brutalitate. In urma cu mai bine de o saptamâna, bebelusul a fost internat in stare grava in spital, cu multiple traumatisme si patru coaste fisurate.
Fetita, Florentina Pirlog, a fost adusa la spital de mama sa, Florica Pirlog, in vârsta de 16 ani, care a parasit unitatea sanitara imediat dupa ce a dus-o pe micuta. Medicii au decis internarea fetitei la terapie intensiva, deoarece prezenta multiple traumatisme provocate prin lovirea cu un corp dur. Desi nu-i dadeau multe sanse de supravietuire, in timpul celor zece zile care s-au scurs de la internarea in spital, medicii au constatat ca starea ei s-a ameliorat simtitor, in prezent fiind catalogata ca stabila. Politistii constanteni incearca acum sa dea de urma parintilor, pentru ca se presupune ca ei ar fi agresat-o pe micuta. Florica Pirlog, adolescenta care a venit la urgenta spitalului cu micuta, locuia fara forme legale in Constanta si a disparut si de la locuinta pe careo inchiriase. Vecinii le-au spus politistilor ca tânara locuia cu un barbat, iar certurile si scandalurile se tineau lant. Mama, caci in documentele de identitate copilul figureaza cu tata necunoscut, poate fi decazuta din drepturile parintesti, dar se poate alege si cu dosar penal pentru tentativa de omor, iar pedeapsa pentru aceasta infractiune este de pâna la 13 ani de inchisoare. De acelasi „tratament” va avea parte si concubinul daca a agresat copilul.
Sursă: Gardianul
Citiți principiile noastre de moderare aici!