Cât de bine o duc primarii din vestul țării? Cu ce averi au intrat la cârma primăriilor, ce afaceri au știut să facă până acum și cu ce salarii s-au descurcat înainte să devină primari (cu drepturi depline) peste Arad, Timișoara sau Oradea? Iată cum le arată averile, potrivit declarațiilor completate de către edili la finele anului 2020 sau începutul anului 2021.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz
Declarația de avere a primarului Dominic Samuel Fritz este datată 20.01.2021 și, potrivit ei, primarul Timișoarei deține un singur teren în intravilanul orașului vecin, în suprafață de 50 de mp, achiziționat în 2015 și un apartament în suprafață de 62 mp, tot în Timișoara, achiziționat tot în 2015. La capitolul conturi în bănci, primarul din vecini are un cont curent deschis în 2008 în valoare de 16.383 de euro, la o bancă din Germania, și un depozit bancar de ceva peste 2.000 de euro deschis în 2013, la aceeași bancă. Totodată, mai are două conturi curente deschise la bănci din România, un cont în valoare de 1.000 de lei, iar un altul în valoare de 800 de euro, ambele datând din 2015.
Dominic Fritz nu are nicio mașină trecută în declarația de avere, dar cu siguranță are la dispoziție mașina instituției pentru deplasări în interes de serviciu. Presa l-a surprins însă pe primar venind la lucru cu bicicleta personală.
Cu totul altfel arată declarația de avere a primarului Fritz când vine vorba de sumele pe care acesta le-a investit pe piața financiară. La capitolul plasamente și investiții directe, edilul are acțiuni la zece societăți și un împrumut acordat unei firme. Vorbim de acțiuni sau părți sociale la firme precum Visa INC (1.368 de euro), Vontobel Clean Tehnologies (5.655 euro), Siemens Healthinners (2.310 euro), Netflix (12.510 euro) ori Allianz (2.178 euro) sau Samsung (3.462 euro). Împrumutul acordat firmei Kapilendo este în valoare de 5.496 euro.
La capitolul datorii, băncile nu par a fi preferatele primarului neamț, care nu a accesat niciun credit de la instituțiile bancare. Nici prietenii sau familia nu l-au împrumutat pe Dominic Fritz. În schimb, edilul și-a trecut la acest capitol împrumuturile din campania electorală, trei la număr, luate în 2020 și scadente în 2021, în valoare de 50.000 lei, 25.000 lei și 12.000 lei.
Cât privește veniturile pe care le-a produs primarul anul trecut prin muncă, acestea sunt în valoare de 41.705 euro, suma reprezentând salariul încasat din ianuarie până în septembrie 2019 de la Administrația Prezidențială, Berlin (Germania). La aceste venituri se adaugă și suma de 8.748 lei ca urmare a închirierii apartamentului. Niciun alt venit nu este trecut ca fiind obținut de primarul Fritz de-a lungul anului trecut.
Primarul Aradului, Călin Bibarț
Călin Laurențiu Bibarț, primarul municipiului Arad, deține nu mai puțin de două case de locuit și un apartament în municipiu, împreună cu soția sa, Cristina Bibarț, directorul Zonei Libere Curtici Arad. Una dintre case se întinde pe o suprafață de 150 mp, în timp ce a doua ocupă nu mai puțin de 298 de mp. Apartamentul soților Bibarț are 73 de mp. Toate cele trei imobile de locuit au fost achiziționate prin cumpărare (plus construire, în cazul caselor). Acestora li se adaugă și patru terenuri intravilane, trei în municipiu Arad și unul în comuna Pantelimon, toate între 300 și peste 500 mp, deținute în coproprietate cu soția, trei terenuri fiind cumpărate, iar unul obținut prin cumpărare și dezmembrare.
Dacă la categoria case și terenuri, familia Bibarț poate fi lejer invidiată, la categoria mașini primarul Aradului se poate lăuda doar cu o Dacia Logan, cumpărată în 2009. Cei mai mulți însă se vor gândi că edilul nu a avut niciodată nevoie de mașină personală, pentru că a avut mereu un vehicul de serviciu primit de la instituțiile la care a lucrat.
La categoria bijuterii, în declarația de avere completată în noiembrie 2020, Călin Bibarț și-a trecut bunuri în valoare de 31.000 de euro, iar la arme de vânătoare și lunete, un capitol extrem de drag primarului, bunuri în valoare de 10.000 de euro.
Primarul Oradiei, Florin Birta
Dacă primii doi primari par că o duc destul de bine sau chiar bine în viață, primarul de Oradea, fostul vice de aici, nu se poate lăuda cu multe bogății. Florin Alin Birta are la capitolul bunuri imobile un singur teren, în comuna Sânmartin, județul Bihor, de categoria a treia, în suprafața de doar 681 mp, teren dobândit prin moștenire anul trecut! Primarul Oradiei nu are niciun apartament sau vreo casă pe numele său, nici bijuterii, nici arme de vânătoare și nici măcar acțiuni pe la firme celebre. Are, în schimb, potrivit declarației de avere completate anul trecut în noiembrie, două mașini, mai exact două Skoda Octavia, ambele cumpărate, prima în 2005, iar a doua în 2017, semn că a rămas fidel aceleiași mărci.
Spre deosebire de marea majoritate a politicienilor, primarul Florin Birta nu a împrumutat nicio cunoștință cu sume fabuloase de bani și nici nu s-a împrumutat de la acestea. A apelat totuși la o bancă din România pentru un credit în valoare de 35.500 de lei, în anul 2018, bani pe care trebuie să îi înapoieze până în 2023.
Puteți afla mai multe despre averile primarilor și CV-urile lor, AICI.
Trimite articolul
XAverea mea E TIMISOARA pusă pa radarele (investitorilor institutionali) for ever datorita conceptului unic in europa de ” dezvoltare in forta ” . Plus una armada TNL care sa ne faca treaba pa la bucale (& beyound!) fiinca la etatatea noastră stam pa terase la cidru cu amicii iar in W/K DECAT la noul stadion !
AICI POLI FOREVER !!!.
Cine NU pricepe mentalitatatea NU are ce cauta in metropola noastră! Aviz sașilor basiti (regardless orientarea.)
Sure, dream BIG 🙂 si puneti botul la tate poveștile lu ROBU, acum ca a pierdut meciul rămâne totuși their 1st fhear … what if ?
SNAKE & muy bere RECE ..! Cum ar zice Samuelson
Astea sant povesti de adormit copii,in campanie Fritulica nu avea nici un apartament,acuma are si unul inchiriat si el locuieste pe holul primariei?DAR AS VREA SA VAD DECLARATIA DE AVERE DUPA EXPIRAREA MANDATULUI DE PRIMAR!DAR AIA NU MAI TREBUIE PUBLICATA SAU? “scadente în 2021, în valoare de 50.000 lei, 25.000 lei și 12.000 lei”.SI DE UNDE VA RESTITUI IMPRUMUTUL DE APROAPE 100000 RON INTRUN AN DE ZILE?