tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Economic
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
Select Page

Tion
Poli Timişoara
Timisoara, dezumflata de Pandurii din prima etapa. ACS Poli – Targu Jiu: 0 – 1

Timisoara, dezumflata de Pandurii din prima etapa. ACS Poli – Targu Jiu: 0 – 1

la 13 July 2015 23:16 Reactualizat la: 14 July 2015 17:15
13 July 2015 23:16 Reactualizat la: 14 July 2015 17:15
Timişoara fotbalistică are de luni, din nou, meciuri de primă ligă. ACS Poli a început noul campionat cu o partidă cu un adversar incomod, Pandurii Târgu Jiu. După 90 de minute în care cele două echipe s-au chinuit, dar fără prea mult succes, Pandurii au plecat acasă cu trei puncte, învingând cu 1 – 0.
Scris de Marcel Hoster - Timişoara fotbalistică are de luni, din nou, meciuri de primă ligă. ACS Poli a început noul campionat cu o partidă cu un adversar incomod, Pandurii Târgu Jiu. După 90 de minute în care cele două echipe s-au chinuit, dar fără prea mult succes, Pandurii au plecat acasă cu trei puncte, învingând cu 1 – 0.

Trimite articolul

X

Publicul timişorean a venit în număr surprinzător de mare la meciul lui ACS Poli. Singura problemă este că toată lumea se aştepta să nu vină mulţi spectatori, iar la casele de bilete erau cozi de zeci de oameni chiar şi la debutul meciului.

Dan Alexa a început partida fără Zicu, încă prea puţin capabil să ducă în spate un meci întreg, dar cu Alexandru Curtean şi cu cei doi spanioli în teren. În ceea ce-i priveşte pe cei din urmă, cel puţin deocamdată, ei nu au rupt gura târgului.

Prima repriză nu s-a remarcat decât printr-o grămadă de şuturi de la distanţă, unele pe poartă, unele pe lângă. Cert este că scorul nu s-a majorat, iar publicul nu a avut de aplaudat decât câteva faze individuale. S-a remarcat tânărul Belu, prin câteva faze bune şi prin dăruirea din joc. La pauză s-a intrat cu 0 – 0.

Distracţia avea să înceapă în repriza a doua. Iar totul a plecat de la o fază absolut banală, la care Cânu a cam confundat jocul de fotbal cu cel de rugby. El l-a ”rupt” pe Mihai Roman, iar acesta a plecat cu ambulanţa de pe teren. A urmat eliminarea justificată a timişoreanului şi în faza următoare o lovitură liberă de la 20 de metri. Execută Răduţ şi Kirchstein este bătut. Pandurii preiau conducerea, iar starea de nervozitate a timişorenilor creşte semnificativ.

„Brad Pitt” Tudor, arbitrul întâlnirii a ştiut cum să ”stimuleze” comportamentul gazdelor. El nu a făcut neapărat greşeli de arbitraj, dar a ştiut cum să fragmenteze jocul şi când să fluiere numai bine pentru a enerva gazdele şi tribunele. Luat de val, Alexa a protestat prea mult, în opinia lui Tudor, şi a fost trimis în tribune.

După ce a văzut cum merge jocul Timişoarei, slab, Alexa a deci să-l scoată pe Curtean şi să-l trimită în teren pe Zicu. Cu Bărbuţ trimis în teren la pauză echipa gazdă ar fi trebuit să aibă, cel puţin teoretic, mai multă forţă în atac. Din păcate, fazele de poartă au fost din nou ”fără gust”. Cu excepţia unei faze din minutul 61, atunci când Dan Popescu a centrat bine de pe partea stângă, din păcate puţin prea sus, iar Llorente a trecut pe sub minge, la doar şase metri de spaţiul-ţintă.

Meciul a devenit absolut jenant după ce jucătorii de la Târgu Jiu au început să pice mai rău ca popicele la cea mai mică adiere de vânt. E drept, nici gazdele nu prea au reuşit să facă prea multe, deci şi pretenţiile erau cam limitate.

Ocaziile mai bune tot de partea Pandurilor au fost. La una dintre acestea Kirschstein intervenind excelent în afara careului, germanul fiind un real câştig pentru echipă.

Meciul s-a terminat cu 1 – 0 pentru Pandurii Târgu Jiu, iar ACS Poli Timişoara rămâne cu niciun punct după prima etapă.

Nota zece pentru public, care şi-a încurajat echipa, chiar și atunci când aceasta a fost condusă. Din păcate, e destul de posibil ca după jocul prestat de favoriţi mulţi să decidă că e mai comod să stea în fotoliul de acasă şi să urmărească la televizor următoarele etape de pe „Dan Păltinişanu”.

ACS Poli Timișoara: Kirschstein, Belu, Scutaru, Cânu, D. Popescu, Melinte, Ov. Popescu, F. Llorente, Curtean, J. Hernandez, Elek.
Rezerve: Pap – Artean, Boldea, Popovici, Poparadu, Zicu, Bărbuț.
Antrenor: Dan Alexa.

Pandurii Târgu Jiu: Mingote, Ungurușanu, Vasco Herculano, Șandru, Momcilovic, Mrzljak, Pițian, Al. Ciucur, Răduț, Nicoară, M. Roman.
Rezerve: Stanca – Filippetto, Grecu, Hora, Anton, V. Munteanu, Khalouta.
Antrenor: Edward Iordănescu.

Edi Iordănescu, antrenor Pandurii Târgu Jiu: Felicit ambele echipe, chiar dacă jocul nu a fost extraordinar

„Felicit ambele echipe, chiar dacă jocul nu a fost extraordinar. Pauza competiţională mică a afectat, iar asta înseamnă că pierdem din calitatea jocului. Nu se poate după zece zile să reiei jocurile, nici mental nu poţi să te odihneşti. Nu comentez prea mult, în ceea ce priveşte echipa mea cu răbdare vom creşte jocul. Echipele îşi vor intra în ritm din următoarele etape. Noi nu am făcut cel mai bun joc. Am avut în teren trei jucători care vin din liga a treia, am pierdut de la sezonul precedent jumătate din echipă. Defensiv am făcut un joc bun, vom reuşi în timp şi un joc de construcţie mai bun. A fost un joc echilibrat, nu pot spune că noi am fi câştigat oricum. Într-adevăr, momentul cheie a fost eliminarea de la gazde”, a declarat Edi Iordănescu, la finalul meciului.

Dan Alexa, antrenor ACS Poli Timişoara: Supărarea mea cea mai mare este că nu am reuşit să câştigăm, aceasta mai ales pentru public

„Am controlat prima repriză, chiar dacă nu am avut situaţii clare de gol. Jocul s-a rupt la acea eliminare, am început repriza a doua de la 0 – 1 şi cu 10 jucători în teren. Totuşi, eu sunt mulţumit de jucătorii mei, mulţi au jucat bine. În ceea ce priveşte eliminarea mea, am discutat cu arbitrul Tudor, va conta ce va scrie în raport, în pare rău şi nu vreau să vorbesc despre arbitraj. Cânu a făcut o greşeală care a schimbat cursul jocului, dar el a avut una dintre cele mai bune evoluţii din teren. Eu sper să mai transferăm un jucător care să aducă un plus de valoare la echipă, e nevoie de un fundaş central. Noi am controlat jocul, am avut şi execuţii bune, în apărare a mers bine. Problema e că jucătorii care pot rezolva un meci au venit foarte târziu (n.r. – Zicu, posibil Goga în zilele viitoare). Supărarea mea cea mai mare este că nu am reuşit să câştigăm, aceasta mai ales pentru public”, a spus și antrenorul poliștilor, în conferința de presă de la finalul partidei.

Trimite articolul

X
Taguri:
ACS Poli ,
campionat ,
infrangere ,
pandurii targu-jiu ,
prima etapa ,
stadionul dan paltinisan ,
timisoar

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Două zile libere pentru elevi și profesori în prima parte a lunii iunie. Ziua Învățătorului și Rusaliile aduc o nouă întrerupere a cursurilor
    2
    Simonis dă în judecată un post de televiziune din România după ce au apărut poze și înregistrări compromițătoare în care susține că nu e el
    3
    FOTO. Primăria Timișoara a demolat Pizzeria Poli. Lațcău: „Demolări se fac și în afara campaniei electorale”
    4
    Blocuri de locuințe și un hotel, în locul unui club și al unui showroom de pe Calea Aradului. Vor fi până la 14 etaje
    5
    VIDEO. Primăria Timișoara refuză recepția Pasarelei Gelu, la un an de la ultimul termen dat constructorului
    6
    Se înlocuiesc linii de tramvai în Calea Șagului. Linia 2 nu mai ajunge la mall, iar linia 7 va circula deviat
    7
    VIDEO. Scandal și șicanare în trafic cu un biciclist, la Timișoara
    8
    Dezvoltatorii imobiliari care vor să ridice cartiere în fostele zone industriale din Timișoara trebuie să respecte noi reguli
    9
    Cod galben de furtuni, averse și descărcări electrice în Timiș
    10
    Timișorenii pot solicita de azi noua Carte Electronică de Identitate

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    VIDEO. Protest pașnic în Piața Victoriei. Fiecare „și-a meritat-o” e un pas spre o nouă crimă

    Ştiri din Timiș

    Deputatul Andrei Molnar a fost reales președinte al UDMR Timiș

    Mapamond

    VIDEO. Cel puțin opt persoane au murit după ce un balon cu aer cald a luat foc și s-a prăbușit într-un sat din Brazilia

    Ştiri din Timiș

    Dominic Fritz, la București: „În această vară nu va crește cota generală de TVA”

    Ştiri din Timiș

    Alpinistul timișorean Horia Colibășanu continuă ascensiunea spre vârful Nanga Parbat

    România

    VIDEO. PSD intră din nou la guvernare. Când se votează echipa

    Capitală Culturală

    VIDEO. Start în forță la Flight Festival: muzică, artă și magie în aer liber. 30.000 de participanți în prima zi

    Eveniment

    VIDEO. Șoferi drogați și fără permis, în vizorul Poliției. Aproape 200 de amenzi în urma unei razii la Timișoara

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Progres vizibil pe șantierul drumului de legătură dintre autostrada A1 și DN 69

    România

    Ilie Bolojan, la congresul USR: „Foarte probabil, acest Guvern va fi de sacrificiu. Pregătiți să demolăm privilegii, sinecuri"
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici