Joi, 21 august, a fost ultima zi la ACS Poli Timișoara pentru unul dintre cei mai experimentaţi jucători din lot. Este vorba despre portarul portughez Nuno Claro. Cele două părţi au decis, de comun acord, să încheie colaborarea.
Chiar dacă miercuri seara au avut meci, joi dimineața la prima oră jucătorii lui ACS Poli au avut programat un nou antrenament. Cu această ocazie, în probe la echipă a ajuns şi un atacant sârb, Slobodan Terzic.
După un joc cam chinuit, ACS Poli a reuşit să treacă miercuri seara de FC Caransebeş, pe Stadionul „Dan Păltinișanu”. A fost 1 – 0 pentru gazde, golul fiind opera lui Stavric, încă din prima repriză.
Cu doar câteva zile înainte de începerea campionatului, ACS Poli Timişoara susţine două noi amicale. Primul are loc miercuri, de la ora 20.00, pe „Dan Păltinişanu”, iar adversari vor fi cei de la FC Caransebeş. Vor urma sâmbătă reşiţenii de la Metalul, de la ora 11.00, pe terenul Colterm, din Calea Şagului.
Formaţia Timişoarei va juca în deplasare în prima etapă a turulului Ligii 2 în noul sezon. Conform tragerii la sorţi efectuate luni, ACS Poli va avea primul meci din campionat pe 30 august, în deplasare, la Piteşti, acolo unde joacă formaţia CS Mioveni.
Dan Alexa a decis să folosească în amicalul susţinut cu cei de la Mama Mia Becicherecu Mic, desfăşurat vineri seara pe „Dan Păltinişanu”, o serie de tineri aduşi la echipă pentru a creşte. O decizie bună, aceştia au jucat destul de bine, dar formaţia timişoreană a fost învinsă cu 1 – 0.
Atacantul Pedro Henrique a revenit la antrenamentele celor de la ACS Poli. Trimis să îşi caute altă echipă din cauza accidentării la genunchi care ar fi trebuit să îl ţină pe tuşă cel puţin şase luni, el s-a întors la Timişoara cu vestea cea mare: testele efectuate în Portugalia au arătat că nu are probleme atât de mari.
ACS Poli Timişoara a fost repartizată în seria a doua a ligii secunde, a decis miercuri Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. Această serie va avea 11 echipe, faţă de 12 în prima serie. În final, în această serie vor evolua Unirea Tărlungeni şi Fortuna Poiana Câmpina, urmând ca Academica Argeş Piteşti să joace în prima serie.
Timişorenii vor putea vedea la lucru echipa ACS Poli în cadrul unui meci amical desfăşurat pe „Dan Păltinişanu”, vineri, de la ora 18, adversari fiind cei de la Becicherecu Mic. Sâmbătă urmează o altă partidă, la Lugoj, în faţa celor de la Vulturii. Până atunci continuă antrenamentele.
Un egal cu viitoarea colegă de ligă, CS FC Caransebeş a încheiat pentru cei de la ACS Poli mini-stagiul de la Băile Herculane. Într-un amical care a avut loc la Caransebeș, Timişoara a întâlnit echipa de suflet a lui Dan Alexa. A fost un meci fără goluri, dar cu destule șanse de ambele părți.
Azi în Timișoara
Vineri, 25 septembrie, au loc Zilele Culturale Maghiare, cu gastronomie, concerte, spectacole de teatru, dansuri populare, programe istorice și distracție pentru toate vârstele. Continuă Thespis: TEATRU PE PÂINE și SIMULTAN Festival.
Eveniment
Un incendiu de vegetație a izbucnit în apropiere de Satchinez. Pompierii au intervenit, iar fumul, purtat de vânt, a ajuns până la Timișoara. UPDATE. Fermierii, sprijin pentru pompieri în lupta cu incendiul UPDATE 2. Flăcările s-au extins pe 80 de hectare
Capitală Culturală
Tinerii pasionați de muzică populară sunt invitați să se înscrie la cea de-a treia ediție a Festivalului-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”, eveniment dedicat memoriei marelui taragotist bănățean. Înscrierile au început joi, 24 septembrie, și se încheie în 5 octombrie.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Cei care își caută o locuință nouă în Timișoara, fie pentru cumpărare, fie pentru închiriere pe termen lung, au o ocazie bună la finalul acestei săptămâni. Ansamblul rezidențial Nord One Torontal organizează sâmbătă, 26 septembrie, între orele 10:00 și 16:00, evenimentul Open Doors.
Mapamond
Un avion militar de antrenament Hawk T2 al RAF s-a prăbușit miercuri în apropiere de Pencarnisiog, în Țara Galilor, la scurt timp după decolare. Cei doi piloți s-au catapultat și au suferit răni minore. Aeronava a luat foc după impact, fără ca alte persoane să fie rănite. RAF a suspendat temporar zborurile cu avioanele Hawk T1 și T2, iar cauza accidentului este investigată.
Ştiri din Timiș
În scopul asigurării unei informări corecte și responsabile a tuturor utilizatorilor serviciului de parcare municipală, Serviciul Public de Interes Local Pentru Administrarea Parcărilor Publice - TimPark reiterează aspecte esențiale legate de funcționarea sistemului.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș, anunță a patra campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș.