Sâmbătă dimineaţa, de la ora 11, pe stadionul „Dan Păltinişanu” va fi meci care pe care. ACS Poli va întâlni Metalul Reşiţa, într-un meci între locurile 1 şi 3. O partidă importantă pentru ambele echipe, probabil decisiv pentru reşiţeni în dorinţa lor de a promova.
ACS Poli Timişoara va avea o iarnă care pare relativ liniştită. Echipa va trece în noul an de pe primul loc al clasamentului seriei. Formaţia lui Dan Alexa a făcut sâmbătă doar un egal la Caransebeş, 0 – 0, dar a fost ”ajutată” de Vâlcea, echipă ce a egalat acasă la Reşiţa în ultimele secvenţe ale meciului.
Sâmbătă dimineaţa cei de la ACS Poli se deplasează la FC Caransebeş pentru un meci ce pare accesibil la prima vedere. Dan Alexa spune că partida trebuie privită cu mare atenţie, asta şi pentru că formaţia cărăşeană nu are un lot slab, punând probleme unor echipe importante din clasament.
Telefonul din tribune al lui Dan Alexa nu a funcţionat prea bine. Suspendat, el i-a dat indicaţii de la distanţă secundului Octavian Benga. Se pare că aceste indicaţii au ajuns mai greu la jucători, dar secundul Timişoarei a acuzat şi antijocul, „autobaza”, celor de la Vâlcea.
ACS Poli Timişoara şi CSM Vaslui s-au chinuit din plin să ofere un meci decent celor doar câteva sute de spectatori care au decis că la o asemenea partidă merită să stea în tribunele stadionului „Dan Păltinişanu” pe frig şi ploaie. La final, tabela arăta un 0 – 0, care pare fair play pentru spectacolul de pe teren. Cel mai prezent în joc a fost din nou arbitrul de centru, care a dorit cu orice preţ să se dea în spectacol.
ACS Poli Timişoara poate să-şi ia vineri revanşa pentru înfrângerea din tur în faţa celor de la CSM Râmnicu Vâlcea. Vineri, pe Stadionul „Dan Păltinişanu” are loc o nouă etapă a ligii secunde, iar adversari vor fi vâlcenii.
Timişoara a venit acasă de la Tărlungeni cu un punct, dar cu atacul serios şifonat. Doi dintre tinerii jucători ai lui Dan Alexa au fost accidentaţi la acest meci. Prima dată a ieşit din teren Rodirlei Duarte, pentru ca ulterior să iasă din teren chiar cel care l-a înlocuit, respectiv Alex Popovici, la fel accidentat.
Unirea Tărlungeni a fost prima echipă care a reuşit să nu ia bătaie de la ACS Poli Timişoara în ultimele săptămâni. Echipa braşoveană a reuşit să stopeze seria invincibilităţii bănăţenilor, după ce a făcut 1 – 1, pe teren propriu, cu echipa lui Dan Alexa. Timişoara a avut victoria la îndemână, dar Belu a ratat o lovitură de la 11 metri.
ACS Poli Timişoara joacă sâmbătă dimineaţa, de la ora 11, o partidă cu una dintre echipele bune ale seriei. Formaţia lui Dan Alexa se deplasează la Unirea Tărlungeni. Va fi un meci dificil, spune tehnicianul timişorenilor, dar nu unul care nu poate fi câştigat.
Cu o pepinieră plină de tineri de perspectivă, antrenorul primei echipe a ACS Poli suflă şi în iaurt pentru a nu mai pierde viitorul fotbalistic al Timişoarei. Un număr de cinci juniori au fost luaţi la echipa mare. Ei se adaugă altor tineri de perspectivă, deja ajunşi în circuitul echipei mari.
Azi în Timișoara
Lansare de album, atelier de lumânări, concerte, proiecții de film sau expoziții - sunt câteva dintre evenimentele la care puteți lua parte vineri, 13 februarie.
Ştiri din Timiș
Un nou proiect cultural de anvergură prinde contur în județul Timiș. Muzeul Satului Bănățean Timișoara a încheiat un parteneriat cu Primăria Orașului Deta pentru amenajarea și dezvoltarea Muzeului Orașului Deta, un demers menit să valorifice patrimoniul local și să consolideze rețeaua muzeală din Banat.
România
„Înghețarea” pensiilor este ilegală. Indexarea valorii punctului de referință nu este un cadou de la guvern, nu e un gest de generozitate al politicienilor sau o „pomană” de la stat, ci este o obligație legală asumată, imperativă, fără echivoc și care nu poate ignorată.
România
Opționalul „Ora cu și pentru animale”, inițiat de CJ Ilfov, a fost aprobat la nivel național și va putea fi introdus în școli din toată țara. Cursul, destinat elevilor de gimnaziu, urmărește dezvoltarea empatiei și a responsabilității față de animale.
Ştiri din Timiș
Timișoara devine, în 18 februarie, capitala alpinismului românesc. Horia Colibășanu, singurul român care a urcat cei mai periculoși cinci munți ai lumii fără oxigen suplimentar și fără sprijinul șerpașilor, prezintă filmul documentar „Nanga Parbat 2025”, miercuri, de la ora 19.00, în Aula Magna a Universității de Vest. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Poetul Robert Șerban este succesorul regretatului critic literar Cornel Ungureanu în funcția de președinte al Uniunii Scriitorlor din România (USR), în urma voturilor acordate, astăzi, de colegii de breaslă. În proiectul său electoral, intitulat „Literatura, prezență vie în Banat”, Robert Șerban a pledat pentru întinerirea filialei prin cooptarea de noi scriitori, pentru o voce percutantă a scriitorimii și o mai mare implicare în comunitate, pentru „solidaritate, generozitate și bun-simț”.
Eveniment
O scenă de o violență extremă s-a petrecut într-o locuință din satul Lenauheim, unde o femeie a fost lovită în repetate rânduri cu un baros de către concubinul său. Victima a suferit răni grave, iar bărbatul este acum arestat preventiv pentru tentativă de omor.
Ştiri din Timiș
Aproape patru din zece mașini verificate anul trecut în trafic, la nivel național, aveau deficiențe tehnice majore sau periculoase. Datele făcute publice de Registrul Auto Român (RAR) arată o realitate îngrijorătoare, iar județul Timiș nu face excepție.
1