tion.ro Web analytics

ACS Poli Timişoara a ajuns în vremurile în care câştigarea unui punct e mană cerească. Şi chiar așa a fost, miercuri seara, când pe „Dan Păltinişanu” a venit CSU Craiova. Au condus oaspeţii, au egalat şi condus timişorenii, iar ulterior au egalat jucătorii craioveni. Până la urmă a fost 2 – 2 şi ACS Poli a scăpat la limită de o nouă înfrângere.
Cum pe teren echipa nu prea reuşeşte să se exprime, cei de la ACS Poli Timişoara au învăţat să se dueleze pe la televiziuni. Aceasta la cel mai înalt nivel. După ce antrenorul Grigoraş a fost slobod prea mult după meciul pierdut la Cluj, preşedintele clubului discută despre problemele existente la un post de televiziune local.
Petre Grigoraş nu s-a mai abţinut şi după dezastrul de la Cluj a spus ceea ce gândea, probabil, de mai mult timp. În primul rând, a recunoscut în premieră că probabil nu ar fi trebuit să se înhame la poziţia de antrenor, că nu ar fi ştiut care e de fapt situaţia de la club, plus că unii jucători nu ar trebui să îmbrace nici măcar tricoul de antrenament la Timişoara. În plus, a dezvăluit că la 31 mai 14 jucători îşi termină contractul la ACS Poli.
ACS Poli Timişoara este nevoită să susţină o nouă partidă extrem de dificilă, aflându-se într-o situaţie problematică. Sâmbătă, de la ora 19.30, formaţia bănăţeană va juca în deplasare la CFR Cluj. Antrenorul Petre Grigoraş speră că echipa sa se va mobiliza, aşa cum face de fiecare dată când întâlneşte adversari de nivel bun.
Partida de sîmbătă, când ACS Poli Timişoara a fost învinsă acasă de Concordia Chiajna a adus accidentarea gravă a unuia dintre cei mai utilizaţi jucători, Claudiu Belu. Acesta a fost transportat cu ambulanţa de la stadion direct la spital chiar din timpul meciului, fiind nevoit să-şi lase echipa în zece oameni. Din păcate, el s-a accidentat destul de grav.
Lupta celor de la ACS Poli Timişoara pentru supravieţuirea în prima ligă continuă sâmbătă după-masă, pe teren propriu, împotriva celor de la Chiajna. Antrenorul Petre grigoraş avertizează: „E o echipă solidă, cu fotbalişti care au jucat la echipe importante din Europa”. Formaţia bănăţeană e nevoită să câştige, o înfrângere acasă ar fi de neconceput.

Capitală Culturală

Concert cu sombrero la Filarmonica timișoreană
Următorul concert la Filarmonica Banatul Timișoara, sub bagheta dirijorului Levente Török, propune un program captivant, cu muzică de Manuel de Falla, Serghei Prokofiev și Ludwig van Beethoven. Solist va fi pianistul Daniel Ciobanu, laureat al Concursului Internațional Arthur Rubinstein.

România

Cum să nu fii păcălit la cadouri și servicii de Valentine’s Day și Dragobete. Recomandările ANPC
ANPC le recomandă consumatorilor să fie atenți la cumpărăturile făcute pentru Valentine’s Day și Dragobete, verificând calitatea și etichetarea produselor precum ciocolata, florile, bijuteriile, cosmeticele și voucherele cadou. Autoritatea sfătuiește achiziționarea produselor doar din surse autorizate, verificarea prețurilor și a condițiilor de utilizare, precum și prudență în folosirea cardurilor de cumpărături, pentru a evita costuri suplimentare sau fraude.

România

Nimeni nu e mai presus de lege sau altă definiție pentru apa de ploaie
România se află în pragul unor sancțiuni record din partea UE, avertizează FACIAS, care a făcut topul ministerelor responsabile de netranspunerea celor 25 de directive europene în legislația națională. Printre directivele neimplementate se numără unele privind eficiența energetică, dar și o directivă care îi privește direct pe românii împovărați de credite și pe care statul român o tot amână, în beneficiul băncilor. 1

Ştiri din Timiș

Plata cu cardul, disponibilă la Direcția Județeană de Mediu Timiș pentru avize și autorizații
Direcția Județeană de Mediu Timiș (DJM Timiș) anunță implementarea unei noi facilități de plată, menite să simplifice accesul cetățenilor și al agenților economici la serviciile instituției. 2

România

Ministrul Culturii dă înapoi: proiectul privind pontajul artiștilor, revizuit după protestele din fața TNB
Ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, a decis revizuirea proiectului-pilot privind evidența timpului de muncă în instituțiile de spectacole și concerte, după protestul organizat în fața TNB și reacțiile din țară. Termenul de aplicare ar putea fi prorogat, iar grupul de lucru va fi extins, în contextul în care artiștii contestă obligativitatea raportărilor zilnice, considerând că acestea birocratizează munca artistică. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. Cinci echipe de robotică din Timișoara, calificate la etapa națională FIRST Tech Challenge
Mai multe echipe de robotică formate din elevi timișoreni au obținut rezultate notabile la etapa regională FIRST Tech Challenge - Regiunea Vest, desfășurată în perioada 7-8 februarie, la Hunedoara. Competiția a fost organizată de Asociația Nație Prin Educație și a reunit 25 de echipe din vestul țării.

Ştiri din Timiș

Fritz versus „dosărelul” de la ANI. Primarul, confirmat în conflict de interese în primă instanță
Curtea de Apel Timișoara a confirmat decizia ANI prin care Dominic Fritz a fost declarat în conflict de interese și i-a respins contestația. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată în 15 zile. Primarul are de plătit și peste 5.000 de lei cheltuieli de judecată. UPDATE. Fritz: „Nu plec niciunde” 18

Sănătate

Peste 2.000 de timișeni cu infecții respiratorii într-o singură săptămână. A fost raportat și un singur caz de COVID-19
Datele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș arată o creștere a infecțiilor respiratorii în județ în ultima săptămână (2-8 februarie 2026). În total, au fost înregistrate 2.078 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), dintre care 54 au necesitat spitalizare. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici