tion.ro Web analytics

Ecourile demiterii antrenorului ACS Poli Timişoara, Petre Grigoraş, nu s-au stins nici la două zile după petrecerea evenimentului. Discuţia purtată acum se referă la modul în care a fost comunicată demiterea, prin Facebook, respectiv SMS, înainte, aşa cum spune primarul Nicolae Robu. Oricum, tehnicianul ştia deja ce-l așteaptă, subliniază primarul, care a și decis să șteargă de pe Facebook postarea referitoare la demitere. El dă lămuriri şi despre finanţarea a două „Politehnici”.
Adus în ultimele două etape de play-out pentru a ocupa postul de antrenor, Ionuţ Popa a fost prezentat, marţi dimineaţa, în funcţia de principal, după ce Petre Grigoraş a fost dat afară pe Facebook. Plin de glume, Popa se gândeşte deja să schimbe tactici, pe lângă discuţiile psihologice cu jucătorii aflaţi cu moralul sub nivelul mării. „Ori la bal, ori la spital”, spune noul tehnician adus brusc la echipă.
Distracţia continuă pe final de campionat la ACS Poli Timişoara. Dat afară pe Facebook (sau SMS), antrenorul Petre Grigoraş a părăsit clubul bănăţean, iar în locul său este aşteptat Ionuţ Popa. Până când cel din urmă va realiza minunea în două etape, Elek îşi cere scuze publicului pentru reacţia de la finalul meciului cu Botoşaniul.
Când dezastrul a ajuns la punctul culminant la ACS Poli Timişoara, cei doi asociaţi, care teoretic ar fi trebuit să finanţeze echipa, au considerat necesar să reacţioneze. Într-o postare semnată „Nicolae Robu, primarul Timișoarei şi Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș”, publicată pe pagina de Facebook a edilului, s-a găsit vinovatul, care trebuie neapărat să plece: antrenorul Petre Grigoraş.
După ce au ratat rămânerea în prima ligă, cei de la ACS Poli Timişoara nu ştiu nici să moară frumos. Duminică seara, în faţa unor tribune dezolant de goale, pe terenul pe care mai erau în iarbă confetti de la victoria rugbiştilor timişoreni în Cupa României, formaţia violetă a luat o bătaie „straşnică” de la moldovenii de la FC Botoşani: 1 – 4.
Scandalul dintre ACS Poli Timişoara şi Ianis Zicu, legat de plata datoriilor salariale către fotbalist, ar putea duce la depunctarea echipei. Zicu şi-a cerut banii, a obţinut o decizie în acest sens, iar clubul a fost obligat să plătească. La ultima şedinţă a comisiei care rezolvă disputele de acest gen, fotbalistul a acceptat o scurtă amânare.
Deplasarea celor de la ACS Poli Timişoara la ultima clasată, Petrolul Ploieşti, nu a adus pentru bănăţeni victoria mult dorită, din păcate nici un egal care ar fi ajutat mult echipa. Gazdele au plecat din prima repriză cu un avantaj determinant, mai precis un 2 – 0 rezultat după 28 de minute din două penalty-uri primite pentru faulturi în careul timişorean. Timişoara a încercat, dar nu a avut succes, dovadă fiind şi scorul final: 3 – 2.
Cu doar câteva meciuri înainte de finalul campionatului, de la ACS Poli Timişoara pleacă deja jucătorii. Doi dintre străinii de la echipă au părăsit deja clubul, unul pe ascuns, cel de-al doilea, după ce a discutat cu antrenorul. Paguba nu ar fi mare, e vorba despre portarul Gomis şi de Everon Pisas, doi „trecători” prin lotul echipei. Problema e că şi alţi jucători se pregătesc să plece.

România

Cum să nu fii păcălit la cadouri și servicii de Valentine’s Day și Dragobete. Recomandările ANPC
ANPC le recomandă consumatorilor să fie atenți la cumpărăturile făcute pentru Valentine’s Day și Dragobete, verificând calitatea și etichetarea produselor precum ciocolata, florile, bijuteriile, cosmeticele și voucherele cadou. Autoritatea sfătuiește achiziționarea produselor doar din surse autorizate, verificarea prețurilor și a condițiilor de utilizare, precum și prudență în folosirea cardurilor de cumpărături, pentru a evita costuri suplimentare sau fraude.

România

Nimeni nu e mai presus de lege sau altă definiție pentru apa de ploaie
România se află în pragul unor sancțiuni record din partea UE, avertizează FACIAS, care a făcut topul ministerelor responsabile de netranspunerea celor 25 de directive europene în legislația națională. Printre directivele neimplementate se numără unele privind eficiența energetică, dar și o directivă care îi privește direct pe românii împovărați de credite și pe care statul român o tot amână, în beneficiul băncilor.

Ştiri din Timiș

Plata cu cardul, disponibilă la Direcția Județeană de Mediu Timiș pentru avize și autorizații
Direcția Județeană de Mediu Timiș (DJM Timiș) anunță implementarea unei noi facilități de plată, menite să simplifice accesul cetățenilor și al agenților economici la serviciile instituției. 1

România

Ministrul Culturii dă înapoi: proiectul privind pontajul artiștilor, revizuit după protestele din fața TNB
Ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, a decis revizuirea proiectului-pilot privind evidența timpului de muncă în instituțiile de spectacole și concerte, după protestul organizat în fața TNB și reacțiile din țară. Termenul de aplicare ar putea fi prorogat, iar grupul de lucru va fi extins, în contextul în care artiștii contestă obligativitatea raportărilor zilnice, considerând că acestea birocratizează munca artistică.

Ştiri din Timiș

FOTO. Trei echipe de robotică din Timișoara, calificate la etapa națională FIRST Tech Challenge
Mai multe echipe de robotică formate din elevi timișoreni au obținut rezultate notabile la etapa regională FIRST Tech Challenge - Regiunea Vest, desfășurată în perioada 7-8 februarie, la Hunedoara. Competiția a fost organizată de Asociația Nație Prin Educație și a reunit 25 de echipe din vestul țării.

Ştiri din Timiș

Fritz versus „dosărelul” de la ANI. Primarul, confirmat în conflict de interese în primă instanță
Curtea de Apel Timișoara a confirmat decizia ANI prin care Dominic Fritz a fost declarat incompatibil și i-a respins contestația. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată în 15 zile. Primarul are de plătit și peste 5.000 de lei cheltuieli de judecată. UPDATE. Fritz: „Nu plec niciunde” 15

Sănătate

Peste 2.000 de timișeni cu infecții respiratorii într-o singură săptămână. A fost raportat și un singur caz de COVID-19
Datele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș arată o creștere a infecțiilor respiratorii în județ în ultima săptămână (2-8 februarie 2026). În total, au fost înregistrate 2.078 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), dintre care 54 au necesitat spitalizare.

Ştiri din Timiș

Chin Chin, restaurant ce reunește patru culturi asiatice într-o locație inedită și un meniu desăvârșit, s-a deschis în Iulius Town
O nouă atracție culinară s-a inaugurat în Iulius Town Timișoara. Chin Chin aduce un concept special, ce reunește tradiții din China, Japonia, Vietnam și Singapore. Restaurantul este o armonie între cele patru culturi asiatice, atât în bucătărie, cât și în design-ul interior, care a fost realizat de casa de arhitectură Wow Project. Restaurantul se află la parterul clădirii de birouri United Business Center 0.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici