TIMIŞOARA. Ştefan Grigorie este, după Silviu Bălace, cel mai important nume de care Poli ar putea să se despartă în această iarnă.
Fundaşul Politehnicii, Gabriel Cânu are planuri mari cu echipa timişoreană pentru anul care tocmai a început: „Mi-aş dori să încheiem acest sezon măcar pe locul 3. Oricum, trebuie să ne calificăm în Cupa UEFA, acesta e obiectivul nostru şi sunt convins că putem să-l realizăm, mai ales că avem şi varianta din Cupa României”.
TIMIŞOARA - Debutul în noul an a fost făcut la Poli prin instalarea în postul de preşedinte a lui Gheorghe Chivorchian. După transferul lui Peter Omoduemuke, singura noutate în alb-violet este numele lui Gheorghe Chivorchian, fost preşedinte la FCM Bacău.
TIMIŞOARA - Preşedintele lui Poli, Marian Iancu, a declarat ieri că a păstrat legătura cu Cosmin Contra şi că a încercat să găsească variante pentru a-l aduce din primăvară pe Bega.
TIMIŞOARA - Poli vrea să se despartă în această iarnă de un întreg „11”. Pentru că formaţia începe cu portarul îl nominalizăm pe Zimmermann.
TIMIŞOARA - Adrian Olah a fost pus pe liber de către patronul lui Poli Timişoara, pe motiv că va fi adus un jucător mai valoros.
TIMIŞOARA - Silviu Bălace, cel mai reprezentativ jucător din ultimii ani la Poli Timişoara, s-a transferat la Dinamo Bucureşti, duşmanul de moarte al alb-violeţilor.
TIMIŞOARA - Aproximativ 100 de suporteri ai echipei Poli Timişoara au pichetat Casa Fotbalului în semn de protest faţă de deciziile instanţelor sportive de a interzice grupării bănăţene să folosească palmaresul şi emblemele fostei asociaţii, SC FC Politehnica Timişoara SA, ce aparţine italianului Claudio Zambon.
TIMIŞOARA - Directorul sportiv al clubului Poli Timişoara, Florin Bătrânu, a declarat că niciun fotbalist nu va fi trimis să joace cu forţa la Jiul, dacă nu îşi doreşte. Oficialili Jiului au înaintat deja oferte pentru achiziţionarea lui Naidin, Silvăşan şi Bădoiu, dar primii doi au declarat că nu vor să joace la echipa din Petroşani.
TIMIŞOARA - Primul transfer efectuat de Poli va fi, aproape sigur, la nivelul conducerii clubului, Gheorghe Chivorchian fiind cel care va deţine, începând din luna ianuarie, funcţia de preşedinte la alb-violeţi.
Mapamond
Născută în 1560, Elisabeta Báthory, (în maghiară Báthory Erzsébet), a fost o contesă maghiară cunoscută în istorie drept una dintre cele mai prolifice criminale în serie din Europa. Apare chiar şi în Cartea Recordurilor, unde scrie că ar fi ucis peste 600 de tinere. Povestea ei însă este învăluită în controverse şi mituri.
Azi în Timișoara
Vineri puteți să faceți o plimbare prin Timișoara, târgul de Crăciun fiind încă deschis.
România
Peste 496.000 de români își sărbătoresc onomastica în 1 ianuarie, de praznicul Sfântului Vasile cel Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin-ortodox.
Mapamond
O explozie care a avut loc într-un bar, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu moartea a cel puțin zece persoane la Crans-Montana, o stațiune de schi din Elveția, potrivit Agerpres. UPDATE. Aproximativ 40 de morți
Ştiri din Timiș
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Ridicări și Eliberare Domeniu Public au continuat și în 2025 verificările privind autovehiculele abandonate pe domeniul public, o problemă semnalată constant de locuitorii Timișoarei. Acțiunile se desfășoară atât ca urmare a sesizărilor primite de la timișoreni, cât și în cadrul unor controale organizate de Poliția Locală.
2
Ştiri din Timiș
Lipsa specialiștilor în domeniul apei și infrastructurii forțează operatorii regionali să găsească soluții. Aquatim a decis să răspundă acestei provocări prin investiții în pregătirea viitorilor angajați, dezvoltând programe de învățământ dual, colaborări cu universitățile și instruire internă.
Ştiri din Timiș
Trecerea dintre ani a adus nu doar artificii și urări, ci și multă emoție în maternitățile din Timișoara, unde mai mulți copii au venit pe lume chiar în ajun și în primele ore ale noului an.