tion.ro Web analytics

Timişoara. Locul lăsat liber de Dusan Uhrin pare a fi acoperit de Gabi Balint.
Finanţatorul lui FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat recent că au mai rămas trei variante pentru postul de antrenor, un olandez de la Ajax, un tehnician tânăr din România şi italianul Alberto Cavasin, care este în cărţi pentru acest post.
Timişoara - Pe locul 5 în liga I din punct de vedere al valorii jucătorilor, pe primul loc în top, din punct de vedere al punctelor câştigate pe teren. Site-ul german transfermarkt.de vede valoarea jucătorilor timişoreni la cota 20.200.000 de euro.
Timişoara - L-a dat afară pe Uhrin pentru că acesta spusese că echipa se luptă pentru Cupa UEFA, dar chiar Iancu spune că „poliştii” nu pot lua campionatul. De neînţeles! Acesta este comportamentul finanţatorului Marian Iancu din ultimul timp.
Timişoara - Copii şi juniorii clubului „Politehnica” Timişoara au avut parte şi ei de momentul lor de glorie, când înainte ca Moş Crăciun să-i viziteze, au fost premiaţi de club. Violet 21.12.2008
Preşedintele Comitetului Director al FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat, joi, la festivitatea în care au fost premiaţi juniorii clubului, că până la începutul săptămânii viitoare jucătorii primei echipe îşi vor primi recompensele pentru prestaţiile din turul Ligii I.
Timişoara - Eroii nu mor niciodată. Sub acest slogan reprezentanţii galeriei Comando Viola vor mărşălui astăzi pe străzile Timişoarei, pentru a onora memoria celor care s-au jertfit în 1989. Poli 17.12.2008
Timişoara - Jucătorii Timişoarei nu şi-au primit salariile de circa două luni, iar primele de la meciul cu Rapid. acest lucru îi face pe unii dintre ei să se gândească la plecare.
Timişoara - Nimic nu s-a schimbat. Marea întâlnire din biroul rectorului Robu nu a adus nimic nou. Ba mai mult, Iancu şi-a sporit influenţa în faţa factorilor decizionali, locali şi judeţeni.
Timişoara - După ultimele evenimente petrecute în sânul clubului timişorean, marţi, primarul Gheorghe Ciuhandu, viceprimarul Adrian Orza, preşedintele CJT Constantin Ostaficiuc şi rectorul Universităţii Politehnica, Nicolae Robu, se vor întâlni cu patronul Marian Iancu pentru a rezolva problemele.
Bucureşti - Golgheterul Timişoarei a făcut instrucţie cu Steaua, din postură de atacant al naţionalei. Lotul divizionar A a jucat vineri un amical cu Steaua.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 decembrie 2025, în Timișoara?
Sâmbătă, 27 decembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un atelier de origami, să mergeți la teatru sau la petreceri în oraș. Mai este deschis și Târgul de Crăciun din centru.

Eveniment

Haos pe un drum din Olt: Planul Roșu activat după un accident cu 11 mașini și zeci de persoane implicate
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme s-a produs vineri pe DN 12, în județul Olt, pe sensul Pitești–Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, 27 de persoane fiind evaluate medical. O persoană a fost transportată la spital, iar situația rămâne în dinamică.

Ştiri din Timiș

Poate a treia oară este cu noroc. SDM încearcă încă o dată să găsească firmă care să repare trotuarele
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie. 2

Ştiri din Timiș

VIDEO. „Ne-au furat un trotuar, acum l-am pus la loc”. Se poate circula pe locul fostei terase a Restaurantului Dinar
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil. 23

Mapamond

Google testează o funcție mult așteptată: utilizatorii își vor putea schimba adresa Gmail fără să piardă datele
Google testează o nouă funcție care le va permite utilizatorilor să își schimbe adresa de Gmail, păstrând în același timp toate datele și serviciile asociate contului. Informația apare pe pagina de suport a companiei. 1

Lugoj

Parc fotovoltaic cu bani de la minister, la Lugoj. Licitație de 4 milioane de euro
Primăria Lugoj lansează o licitație de aproape 4 milioane de euro pentru construirea unui parc fotovoltaic de 3,7 MW pe strada Timișorii. Investiția, finanțată de Ministerul Energiei, ar urma să reducă facturile municipalității cu circa 800.000 de euro anual.

România

Urmează zile mai reci și precipitații, până la finalul lunii ianuarie
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, urmează aproape o lună cu temperaturi sub valorile obișnuite pentru această perioadă și cu episoade repetate de precipitații în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță că răcirea vremii va persista până spre sfârșitul lunii ianuarie, iar la începutul anului 2026 vom avea parte de cantități semnificative de precipitații. 2

Economic

Impozitele pentru mașinile hibride cresc semnificativ de la 1 ianuarie 2026
Românii care dețin sau intenționează să cumpere autoturisme hibride vor plăti impozite mult mai mari începând cu 1 ianuarie 2026, ca urmare a unor modificări legislative recente. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici