tion.ro Web analytics

Balint debutează oficial, sâmbătă, de la orele 18, din postură de antrenor al Timişoarei. Aşteptările sunt mari, dar tehnicianul bănăţenilor crede că echipa sa este pregătită pentru a se lupta pe două fronturi. De cealaltă parte, piteştenii vin să producă surpriza.
Căpitanul statului Togo, Dare Nimbombe a ajuns marţi la Timişoara şi a semnat un contract valabil pe 3 ani. Fundaşul central al celor de la Otopeni a venit la „Poli” pentru a întări „golul” din defensiva echipa lui Balint.
Un sistem de monitorizare a partidelor, care ar urma să ofere date statistice tehnicienilor, a fost prezentat, luni, la întâlnirea profesională a antrenorilor principali din primele două ligi şi a posesorilor licenţei Pro.
Cu puţin mai bine de o săptămână până la debutul părţii a doua de campionat, „Poli” şi-a prezentat achiziţiile. Maxim, Curtean, Amunike şi Scutaru sunt jucătorii noi, pe care Gabi Balint poate să se bazeze din retur. Noi achizitii la FC Timisoara
Obişnuiţi cu temperaturi de 17 grade în Turcia şi chiar cu 20 în Spania, poliştii au făcut cunoştiinţă pentru prima dată în ultimul timp şi cu zăpada. Echipa timişoreană şi-a reluat pregătirile pe teren propriu, şi s-au antrenat la sală, dar şi în zapadă. Dacă la antrenament a fost o stare de bună dispoziţie, cel mai îngrijorat este Gabi Balint. Tehnicianul nu îşi doreşte ca Liga I să se joace pe troiene.
Aşa cum anunţasem deja, secundul Vali Velcea a fost „uns” principal la echipa a doua, Poli II, în timp ce Iosif Rotariu, coleg cu Balint la mondialul din 1990 a ajuns pe banca tehnică a echipei mari, în locul înlocuitorului său.
Deşi mai mult a pierdut decât a câştigat în cantonamentul din Spania, antrenorul Timişoarei este mulţumit. Gabi Balint spune că a avut de învăţat din acest turneu de pregătire, pentru că au înfruntat echipe puternice şi şi-a putut da seama de greşelile pe care le fac jucătorii săi.
Pregătirea centralizată de la Marbella nu s-a terminat prea bine pentru Gabi Balint şi elevii săi. FC Timişoara a terminat la egalitate cu Spartak Moscova, deşi au condus până pe final (1-1), iar duminică, „alb-violeţii” au fost învinşi în ultima zi a cantonamentului iberic de Brondby Copenhaga (0-2).

Eveniment

Haos pe un drum din Olt: Planul Roșu activat după un accident cu 11 mașini și zeci de persoane implicate
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme s-a produs vineri pe DN 12, în județul Olt, pe sensul Pitești–Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, 27 de persoane fiind evaluate medical. O persoană a fost transportată la spital, iar situația rămâne în dinamică.

Ştiri din Timiș

Poate a treia oară este cu noroc. SDM încearcă încă o dată să găsească firmă care să repare trotuarele
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie. 1

Ştiri din Timiș

VIDEO. „Ne-au furat un trotuar, acum l-am pus la loc”. Se poate circula pe locul fostei terase a Restaurantului Dinar
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil. 15

Mapamond

Google testează o funcție mult așteptată: utilizatorii își vor putea schimba adresa Gmail fără să piardă datele
Google testează o nouă funcție care le va permite utilizatorilor să își schimbe adresa de Gmail, păstrând în același timp toate datele și serviciile asociate contului. Informația apare pe pagina de suport a companiei. 1

Lugoj

Parc fotovoltaic cu bani de la minister, la Lugoj. Licitație de 4 milioane de euro
Primăria Lugoj lansează o licitație de aproape 4 milioane de euro pentru construirea unui parc fotovoltaic de 3,7 MW pe strada Timișorii. Investiția, finanțată de Ministerul Energiei, ar urma să reducă facturile municipalității cu circa 800.000 de euro anual.

România

Urmează zile mai reci și precipitații, până la finalul lunii ianuarie
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, urmează aproape o lună cu temperaturi sub valorile obișnuite pentru această perioadă și cu episoade repetate de precipitații în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță că răcirea vremii va persista până spre sfârșitul lunii ianuarie, iar la începutul anului 2026 vom avea parte de cantități semnificative de precipitații. 1

Economic

Impozitele pentru mașinile hibride cresc semnificativ de la 1 ianuarie 2026
Românii care dețin sau intenționează să cumpere autoturisme hibride vor plăti impozite mult mai mari începând cu 1 ianuarie 2026, ca urmare a unor modificări legislative recente. 1

Cinema

Filmul săptămânii: „Father Mother Sister Brother”, trei povești despre legăturile fragile dintre părinți și copii
Recomandarea de film din această săptămână este „Father Mother Sister Brother”, un film de tip antologie semnat de Jim Jarmusch, care spune trei povești plasate în colțuri diferite ale lumii și explorează relațiile complicate dintre părinți și copiii lor ajunși la maturitate.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici