tion.ro Web analytics

Stadionul „Dan Păltinişanu” a oferit, sâmbătă dimineaţa, o atmosferă destul de tristă, cel puţin pentru un meci de campionat. Doar 500 de spectatori au ales să-şi aloce dimineaţa pentru un meci slab din toate punctele de vedere. Poli Timişoara a fost învinsă încă o dată de Luceafărul Oradea, de această dată cu un 2 – 1 sec.
Stadionul „Dan Păltinişanu” găzduieşte în această dimineaţă, de la ora 11, partida dintre Poli Timişoara şi Luceafărul Oradea. Chiar dacă are echipa decimată de suspendări, mai mult sau mai puţin voluntare, antrenorul alb-violeţilor, Vali Velcea vrea victoria în această partidă.
Conducerea tehnică a celor de la FC Politehnica Timişoara se confruntă, pe zi ce trece, cu tot mai multe probleme de efectiv. După Goga trimis la echipa a doua, Lepmets şi Gorobsov „îmbolnăviţi” de Vali Velcea şi trimişi să încălzească bancar de rezerve, şi Ricketts a părăsit joi echipa. În plus, Scutaru, Poparadu şi Mera sunt suspendaţi pentru cumul de cartonaşe!
Poli Timişoara va susţine sâmbătă dimineaţa partida de campionat contând pentru seria a doua a Ligii B, adversari fiind cei de la Luceafărul Oradea. Meciul va avea loc de la ora 11 şi va conta pentru etapa a 24-a. Fanii alb-violeţi pot procura biletele pentru joc pot fi de la locurile deja cunoscute. Preţurile au rămas aceleaşi cu cele de la întâlnirile precedente de pe „Dan Păltinişanu”.
Ieşirile lui Marian Iancu din ultimele zile, în care principalul acţionar al celor de la FC Politehnica atacă actuala conducere a Primăriei Timişoara şi susţine un alt candidat, în numele binelui pentru culorile alb-violete, dar şi jocurile de-a cumpărarea clubului de autorităţi sunt aspru combătute de Druckeria, organizaţia suporterilor timişoreni. „Respingem cu fermitate orice încercare de manipulare politică a culorilor alb şi violet”, au anunţat fanii echipei de fotbal!
Antrenorul Vali Velcea s-a dovedit din nou cel mai bun psiholog dintre tehnicienii de la echipele ligii secunde. Poliştii aflaţi sub comanda sa s-au distrat efectiv cu cei de la FC Maramureş Baia Mare, echipă pe care au învins-o în deplasare cu scorul de 5 – 0! Cu salariile neplătite de patru luni, fără nicio perspectivă pentru echipă, tinerii alb-violeţi au dat dovadă de o voinţă cum puţine formaţii au şi au dovedit că merită toată stima suporterilor.
Prin intermediul unui comunicat, Marian Iancu, principalul finanţator al clubului Politehnica Timişoara, a anunţat că doreşte ca echipa alb-violetă să fie din nou transformată în asociaţie non-profit, aceasta cu riscul ca Poli să pornească din nou în activitate din campionatul… municipal. Prin acelaşi comunicat ciudat, Marian Iancu se bagă în campania electorală pentru locale şi susţine un anumit candidat, într-o măsură incalificabilă pentru un domeniu care nu ar trebui afectat de asemenea moduri de publicitate!

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 17 februarie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la un spectacol de teatru și la expoziții.

Mapamond

Legendarul actor Robert Duvall a murit la 95 de ani
Laureatul premiului Oscar Robert Duvall, a murit la vârsta de 95 de ani, potrivit Agerpres. L-ați putut vedea în „Nașul” și multe roluri principale.

România

Cea mai gravă criză de vaccinare din ultimele decenii. Sub jumătate dintre copii au primit prima doză ROR în 2025
România traversează o criză alarmantă în ceea ce privește vaccinarea copiilor, cu implicații majore asupra sănătății publice. Potrivit datelor oficiale, în 2025 doar 47,4% dintre copii au fost vaccinați cu prima doză ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), mult sub ținta OMS de 95%. Situația este agravată în mediul rural, unde accesul la servicii medicale și educație privind vaccinarea este limitat. 2

România

OUG pentru reforma administrației publice și pentru relansarea economiei din România
O ședință a coaliției de guvernare a avur loc luni la Palatul Victoria, în urma tensiunilor generate de recesiunea tehnică în care a intrat România. Mai multe măsuri vor fi luate printr-un OUG. 1

Sănătate

Sănătatea ochilor, de la copii la adulți și pacienți diabetici, explicată de medicii de la Spitalul Municipal Timișoara
Multe afecțiuni oculare evoluează „în tăcere”, fără durere sau simptome evidente. Tocmai de aceea, controalele regulate și câteva obiceiuri sănătoase sunt esențiale pentru protejarea vederii, atât la copii, cât și la adulți sau pacienții cu diabet. Medicii de la Spitalul Municipal Timișoara recomandă ca aceste controale să fie parte din rutina medicală preventivă, înainte ca problemele să devină ireversibile.

Ştiri din Timiș

Incluziunea, noul avantaj competitiv. Eveniment pentru angajatorii din Timișoara
Fundația de Abilitare Speranța invită angajatorii din Timișoara și din regiune să participe, în 19 februarie, între orele 9:30 și 11:30, la un eveniment dedicat incluziunii persoanelor cu dizabilități pe piața muncii. Întâlnirea va avea loc la AMBASADA – sala FLEX (Splaiul Peneș Curcanul nr. 4-5).

Ştiri din Timiș

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit de „Expert egalitate de șanse”
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă serie a cursului gratuit „Expert egalitate de șanse”, în cadrul proiectului FlexCop – Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale (COD SMIS 302244), cofinanțat de Uniunea Europeană prin FSE+, Programul Educație și Ocupare 2021–2027 – „Ține pasul”.

Sănătate

De ce astmul crește riscul de anafilaxie la copiii cu alergii alimentare
Copiii cu alergii alimentare care au și astm pot fi expuși unui risc mai mare de reacții severe, inclusiv anafilaxie. Explicația ține atât de biologia organismului, cât și de modul în care simptomele sunt interpretate de părinți sau cadre medicale, transmit specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA).

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici