Politehnica Timişoara îşi încheie astăzi, de la ora 11, pe „Dan Păltinişanu”, aventura din seria vest a Ligii 2. Echipa condusă de Velcea va întâlni Râmnicul Vâlcea, formaţie condusă de Alin Artimon. Timişorenii au înaintea acestui meci un singur gând: trei noi puncte şi primul loc la final de campionat.
Politehnica Timişoara termină sâmbătă dimineaţa un nou ciclu din viaţa clubului. Numai vara va decide dacă va fi ultimul… Chiar şi aşa, antrenorul Vali Velcea este mulţumit de rezultatul obţinut. „Am promovat pe primul loc!”, spunea mândru tehnicianul alb-violet. Din păcate, fără efect real în viaţa de zi cu zi.
Zvonuri de pe culoarele Federaţiei Române de Fotbal şi ale Ligii Profesioniste de Fotbal spun că mai-marii fotbalului românesc ar fi fost dispuşi să accepte completarea Ligii 1 cu Poli Timişoara, chiar dacă echipa are datorii. De cealaltă parte, Marian Iancu spune că totul e doar un pamflet şi că oricum Poli nu mai are viitor.
Negocirerile purtate de Cristi Scutaru şi Mircea Axente cu Dinamo nu sunt OK, consideră patronul lui Poli, Marian Iancu. Şeful clubului s-a hotărât să-i ardă la buzunar pe cei doi, plângându-se că ei nu aveau voie să discute cu clubul bucureştean şi că nu aveau acceptul clubului pentru semnarea unor acorduri cu Dinamo.
Veştile despre destrămarea lui Poli Timişoara continuă pe bandă rulantă. De această dată, la rampă a ieşit primarul localităţii ilfovene Chiajna. Edilul a anunţat că o grămadă de fotbalişti de la alb-violeţi vor trece la prim divizionara Chiajna!
Filiera Dinamo Bucureşti funcţionează din nou pentru jucătorii de la Poli Timişoara. Mircea Axente şi Cristi Scutaru sunt la Bucureşti şi îşi negociază  trecerea la echipa alb-roşie, a anunţat impresarul celor doi, Florin Iacob, cunoscut pentru numeroase alte transferuri rezolvate pozitiv pe această „rută”.
Fotbalistul Claudiu Belu de la Poli Timişoara a fost din nou convocat la reprezentativa României. Jucătorul timişorean a fost solicitat de antrenorul naţionalei sub 19 ani pentru a face parte din lotul României care va juca într-un turneu organizat în Serbia, în vederea calificării la Campionatul European.
Poli se încăpăţânează să câştige fiecare meci, deşi  şansele de promovare sunt practic nule. Alb-violeţii au învins sâmbătă, pe teren propriu, pe Juventus Bucureşti, cu 4-0, în antepenultima etapă  a campionatului Ligii a II-a.

Ştiri din Timiș

Sorin Șipoș: „Celor care cred că suntem la capăt de drum, le transmit că se înșală. Vă garantez că suntem la început de drum”
Senatorul USR Sorin Șipoș, ministrul Mediului Diana Buzoianu și ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, au vorbit duminică, la evenimentul „Revoluția continuă”, despre plecarea lui Dominic Fritz de la conducerea Primăriei Timișoara și despre continuarea proiectului politic al USR. Evenimentul a avut loc la șase ani de la alegerea lui Fritz pentru primul mandat de primar și cu trei zile înainte de încetarea mandatului său.

România

Alimentele s-au scumpit cu 53% în România în ultimii 5 ani. Cum a evoluat puterea de cumpărare
Prețurile alimentelor și băuturilor nealcoolice au crescut cu 53% în România între august 2021 și august 2026, una dintre cele mai mari majorări înregistrate în Europa. În aceeași perioadă, creșterea salariului minim a fost suficient de mare pentru ca puterea de cumpărare a acestuia în raport cu alimentele să crească cu peste 20%, potrivit unei analize Euronews Business bazate pe date Eurostat, citate de Mediafax.

Ştiri din Timiș

FOTO. Dominic Fritz înainte de plecarea din Primăria Timișoara: „Au putut să-mi încheie mandatul. Nu pot să-mi încheie misiunea”
La evenimentul USR „Revoluția continuă”, de duminică, 27 septembrie, organizat în contextul în care Dominic Fritz urmează să își piardă zilele viitoare funcția de primar, acesta a spus că nu consideră momentul un rămas-bun și a anunțat că își va continua activitatea politică. 1

Ştiri din Timiș

VIDEO. Dominic Fritz prezintă echipa care va rămâne la cârma primăriei după plecarea lui
Dominic Fritz a prezentat, duminică, 27 septembrie, echipa care va rămâne la conducerea Primăriei Timișoara după încetarea mandatului său ca urmare a intrării în vigoare a Legii Integrității. La evenimentul „Revoluția continuă”, primarul a vorbit despre cei trei oameni cu care a lucrat în ultimii ani, viceprimarii Ruben Lațcău și Paula Romocean și administratorul public Matei Creiveanu. 1

Sănătate

Vaccinul antigripal nu te protejează de la un sezon la altul. De ce trebuie făcut anual
Vaccinul antigripal trebuie administrat în fiecare an, deoarece virusurile gripale se modifică, iar tulpinile care circulă într-un sezon pot fi diferite de cele din anii precedenți. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara explică și de ce vaccinarea este recomandată înainte de creșterea circulației virusurilor gripale, dar și cine beneficiază de vaccin compensat. 1

Ştiri din Timiș

SCM USV Timișoara este campioana României la rugby, după o finală decisă în prelungiri
SCM USV Timișoara a câștigat titlul de campioană națională la rugby, după ce a învins-o pe CS Dinamo București cu 28-24, sâmbătă, în finala Ligii Naționale, disputată pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” din București. 1

Ştiri din Timiș

Centrele sociale din Timișoara se deschid pentru comunitate. La ce activități puteți participa în această toamnă
Șapte centre sociale administrate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara găzduiesc, în această perioadă, activități pentru copii, tineri, familii și seniori, în cadrul programului „O Comunitate 2026”. Programul este finanțat de Primăria Timișoara și este derulat împreună cu nouă organizații neguvernamentale.

Ştiri din Timiș

Elev din Timișoara, premiat cu medalie de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori
Un elev de la Colegiul Național „C.D. Loga” din Timișoara a obținut medalia de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, desfășurată în această săptămână la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina. Vlad Muntoiu este unul dintre elevii care a reprezentat România la competiția la care participă tineri din 13 țări. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici