ACS Poli Timişoara joacă astăzi, de la ora 11, partida dificilă din deplasarea de la Damila Măciuca. Întâlnirea nu este una uşoară, se vor întâlni ocupanta locului 2, gazdele, respectiv a locului 3, Timişoara. Din păcate partida nu va fi televizată.
Meciul susţinut de ACS Poli pe terenul celor de la FC Ripensia a avut un succes la care puţină lume se aştepta. Un succes care l-a luat prin surprindere şi pe antrenorul Vali Velcea. În aceste condiţii, Consiliul Consultativ al clubului a decis ca echipa să mai susţină asemenea partide, numai bune pentru promovarea imaginii ACS Poli.
Continuă convocările şi evoluţiile bune pentru tinerii jucători ai celor de la ACS Poli Timişoara. Fundaşul Cristian Bocşan a fost convocat la naţionala Under 18 a României, în timp ce Florin Aniţoiu a jucat tot meciul în partida cu formaţia similară a Scoţiei, la reprezentativele Under 19.
ACS Poli Timişoara va juca, sâmbătă, în deplasare, de la ora 11, un nou meci ce poate fi considerat derbi. Vor juca ocupanta locului doi, Damila Măciuca, şi locul trei, ACS Poli. Antrenorul bănăţenilor, Vali Velcea, crede că acest meci nu poate avea o asemenea titulatură: „E un meci important la fel cu cele care vor urma”.
Aşa cum au promis săptămâna trecută, poliştii lui Vali Velcea au reuşit să obţină un nou rezultat bun. Formaţia alb-negru a trecut cu 3 - 1 de FC Olt Slatina. Boldea, de două ori, respectiv Szekely au înscris golurile gazdelor, pentru o victorie care duce Timişoara la doar cinci puncte de lider.
ACS Poli Timişoara are nevoie de capacitate de concentrare maximă pentru a câştiga partida din etapa a şasea, cea cu FC Olt, spune antrenorul Vali Velcea. „Trebuie să ne concentrăm, să fim la capacitate maximă. Vom întâlni o echipă puternică, iar noi trebuie să învingem. Numai aşa putem să câştigăm cum vor timişorenii”, a declarat, vineri, tehnicianul.
ACS Poli Timişoara va juca sâmbătă după-masă, de la ora 16, pe teren propriu cu cei de la FC Olt. Singura variantă avută în vedere de jucătorii echipei bănăţene este victoria pentru această întâlnire.
Stadionul “Electrica” din cartierul Fabric s-a umplut la maxim, miercuri seara. Cei de la FC Ripensia i-au provocat la un amical pe cei de la ACS Poli Timişoara. A ieşit un meci frumos, degajat, cu patru goluri, trei de partea oaspeţilor, unul la gazde. Urmăriţi o galerie foto de la această întâlnire.
La antrenamentele lui ACS Poli de luni a (re)apărut Ovidiu Petre. Mijlocaşul despre care s-a mai spus că ar putea semnat cu Timişoara dispăruse de la antrenamentele echipei în urmă cu mai mult de o săptămână. Mai mult, managerul sportiv Călin Rosenblum anunţase deja că el nu mai reprezintă o soluţie pentru echipă, fiind destul de mul în urmă cu pregătirea.
Prin natura rezultatelor din primele etape sau pe merit, cert este că nou promovata Corona Braşov este liderul la zi al seriei Vest a Ligii 2. ACS Poli Timişoara va juca duminică, de la ora 11, exact pe terenul liderului. Antrenorul echipei, Valentin Velcea spune că nu se sperie de poziţia în clasament a braşovenilor şi că echipa sa poate învinge în această deplasare.
Azi în Timișoara
Luni, 16 februarie, puteți merge la teatru sau la diverse expoziții în oraș.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 16 - 22 februarie 2026.
Sănătate
Chirurgia asistată video, utilizată curent la Spitalul CFR Timișoara, completează intervențiile clasice prin tehnici minim invazive care reduc trauma, grăbesc recuperarea și cresc confortul și siguranța pacienților.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Banat avertizează că depozitarea deșeurilor pe malurile apelor este strict interzisă și are consecințe directe asupra mediului și siguranței lucrărilor hidrotehnice.
1
Eveniment
Un bărbat de 33 de ani a fost reținut de polițiști după ce ar fi comis un jaf la o stație de alimentare cu combustibil din Timișoara, amenințând angajatul cu un cuțit și fugind cu banii din casa de marcat. UPDATE. Tâlharul, în arest preventiv pentru 30 de zile
4
Ştiri din Timiș
Autoritățile au emis Cod Galben de inundații pentru râul Timiș, valabil în intervalul 15 februarie, ora 12 – 16 februarie, ora 12. Sunt vizate sectorul din bazinul amonte S.H. Sadova și afluenții aferenți sectorului aval Sadova – amonte Lugoj.