Chivorchian nu a venit cu mâna goală la Timişoara, aducându-l şi pe atacantul
Marian Tănase de la FCM Bacău. Daniel Spiridon, un jucător de doar 18 ani, tot
de la FCM Bacău, este şi el aproape de un transfer la Poli. Oficialii timişoreni
s-au mai orientat pe alţi doi jucători din liga secundă. Este vorba despre Dacian
Varga, de la Sportul Studenţesc şi Marinescu, de la Petrolul Ploieşti.
Cei doi jucători evoluează în linia mediană. Marea bombă a conducerii timişorene
constă în aducerea lui Artiom Karamian (foto), care se află la final de contract
cu Rapid Bucureşti.
Pentru transferul lui Karamian la Timişoara, Marian Iancu este dispus să-i
plătească acestuia un contract anual care se ridică la suma de aproximativ 300.000
de dolari. Mai mult, pentru liniştea armeanului, Iancu ar fi dispus să-l aducă
la Timişoara şi pe Arman Karamian, fratele mijlocaşului stânga, care a fost
disponibilizat în această iarnă de la Ceahlăul Piatra Neamţ.
Daniel Neacşu
Citiți principiile noastre de moderare aici!