„Am vorbit cu domnul Iancu şi l-am convins că ne este necesar jucătorul încă din retur. Ar fi jucat fără nici o motivaţie la Mediaş, o echipă care se luptă pentru retrogradare, ştiind că a semnat cu altă echipă care îşi doreşte să fie campioană. Are calităţi şi e unul dintre tinerii români de perspectivă. A înscris şapte goluri în tur, sper să înscrie tot pe atâtea şi în retur”, a explicat tehnicianul. Jucătorul s-a declarat încântat de această decizie, spunând că doreşte să evolueze în Ligă, din sezonul următor. „Mă bucur că am venit încă de pe acum la Timişoara. O să-mi pară rău de colegii mei de la Mediaş şi ştiu că le va fi greu să se salveze de la retrogradare, sunt totuşi pe locul 16, dar sper. Ce-mi propun la Timişoara? În primul rând să joc şi să-mi ajut colegii, să dau goluri, dar, şi mai important, să ne calificăm în grupele Champions League”.
Curtean vine mai repede
Transfer - Gabi Balint s-a hotărât să-l aducă pe „găzarul” Alexandru Curtean mai repede, cu toate că înţelegerea era ca fotbalistul să joace în retur la Mediaş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!