Victimă a unui accident rutier, Morgan Freeman a fost diagnosticat cu câteva fracturi, dar este în afara oricărui pericol, a anunţat purtătorul său de cuvânt. Acesta a infirmat declaraţiile unor surse din cadrul spitalului unde este internat actorul, care calificau luni starea lui drept gravă.
Michelle Obama, posibila viitoare prima doamna a Statelor Unite si Carla Bruni-Sarkozy, sotia presedintelui Frantei, au fost incluse in lista pe 2008 a celor mai bine imbracate celebritati din lume, realizata de publicatia Vanity Fair.
Tot mai multe persoane apelează la chirurgia estetică pentru a corecta anumite defecte fizice, cum ar fi un nas coroiat, sâni mici sau pentru a scăpa de riduri şi de grăsimea în exces. Din păcate, chirurgia estetică nu are întotdeauna rezultatele scontate, iar celebrităţile sunt dovada faptului că ajustările fizice pot face mai mult rău decât bine. 
A câştigat High Street Honey şi a devenit, dintr-o fată modestă, din Chichester, una dintre cele mai dorite blonde din Marea Britanie. Totuşi, celebritatea nu i s-a urcat la cap lui Charlotte McKenna. 
| Video
Azi în Timișoara
Joi, 12 martie, puteți merge la film, la teatru, la stand-up sau la karaoke. Mai sunt și expoziții în oraș.
Eveniment
Trei persoane, printre care și o fată de 14 ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs miercuri, 11 martie, pe DN 6, pe drumul care leagă Timișoara de Becicherecu Mic.
1
România
Parlamentul a aprobat, cu 272 de voturi, solicitarea președintelui Nicușor Dan privind dislocarea temporară în România a unor echipamente și forțe militare americane neofensive. AUR, SOS și POT nu au participat la vot, iar ședința a fost marcată de proteste ale opoziției. Autoritățile spun că echipamentele sunt defensive și au rolul de a crește securitatea României.
4
România
Nicușor Dan îl va primi mâine, la Cotroceni, pe Volodimir Zelenski, aflat în vizită oficială în România. Liderul ucrainean se va întâlni și cu premierul Ilie Bolojan, pentru discuții despre cooperarea bilaterală și sprijinul pentru Ucraina.
România
Procentul copiilor români sub 16 ani afectați de privațiuni materiale este mai mult decât dublu față de media Uniunii Europene. Potrivit datelor prezentate de organizația Salvați Copiii România, 31,8% dintre copiii din România se confruntă cu lipsuri materiale, comparativ cu media europeană de 13,6%.
2
Ştiri din Timiș
Casa Maghiară de pe bulevardul Revoluției din 1989 va găzduit în 21 martie prima ediție a Cupei de șah „Bastion”, un turneu destinat atât amatorilor, cât și jucătorilor experimentați.
Ştiri din Timiș
Tinerii care au părăsit sistemul de protecție specială și care își continuă studiile sau au un loc de muncă vor putea primi o indemnizație lunară până la vârsta de 26 de ani. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege adoptat miercuri de Camera Deputaților.
2
Capitală Culturală
Cei interesați pot descoperi răspunsul sâmbătă, 21 martie, începând cu ora 11, la Casa Adam Müller Guttenbrunn. Un mic secret transmis de organizatorii de la Forumul German de Tineret: orașul are gusturi diverse, multiculturale și delicioase.