Cântăreţul britanic Elton John a declarat că, de 18 luni, îl ajută pe colegul său de breaslă american Eminem să lupte cu dependenţa de droguri, anunţă presa internaţională.
Actriţa americană Brittany Murphy, în vârstă de 32 de ani, a murit sâmbătă seară la Los Angeles. Mama actriţei a găsit-o pe aceasta inconştientă, la duş, şi a sunat la urgenţă pentru a chema o ambulanţă.
Regizorul Quentin Tarantino, care a semnat primele două părţi ale cunoscutei francize „Kill Bill”, vrea ca Uma Thurman să reia rolul lui Beatrix Kiddo - cunoscută şi ca The Bride (Mireasa), însă îi avertizează pe fanii seriei că vor avea mult de aşteptat pentru această a treia parte a poveştii.
Cântăreţul canadian Leonard Cohen a dedicat concertul susţinut joi în apropierea Tel Aviv-ului păcii între israelieni şi palestinieni, veniturile obţinute urmând să fie donate unui fond pentru familiile îndoliate.
Hugh Laurie, actorul care interpretează personajul doctorului Gregory House din serialul „House M.D.”, difuzat pe canalul FOX din Statele Unite şi în România pe TVR1 şi AXN, a declarat recent că ar putea renunţa la rol, pentru că şchiopătatul simulat i-a provocat afecţiuni reale. House M.D. pe Youtube
Azi în Timișoara
Joi, 22 octombrie, puteți merge la film, teatru, festivaluri și expoziții sau puteți participa la evenimente dedicate muzicii jazz și culturii contemporane.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) a început repetițiile pentru o nouă producție, un proiect de cercetare teatrală semnat de Elise Wilk și Clemens Bechtel, care explorează istoria instituției între anii 1953 și 1983, decenii în care comunitatea șvabilor din Banat și viața socială și culturală a Timișoarei suportau schimbări radicale.
Eveniment
Un motociclist de 19 ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil în zona pasajului Jiul din Timișoara, în timp ce încerca să evite o coliziune cu un autoturism.
Eveniment
Un nou dosar legat de Călin Georgescu a fost deschis de DIICOT, după ce un specialist ar fi fost angajat să verifice vila fostului candidat pentru eventuale dispozitive de supraveghere. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar, iar Georgescu a fost audiat în dosar.
Ştiri din Timiș
STPT anunță rezultate financiare mai bune în primele nouă luni din 2026: cifra de afaceri a crescut cu 10,3%, iar profitul a ajuns la 6,19 milioane de lei, de aproape șapte ori peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, compania a parcurs mai mulți kilometri, cu un cost mai mic pe kilometru.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un nou Plan de calitate a aerului, valabil până în 2030, și îl supune consultării publice înainte de aprobarea în Consiliul Local. Timișorenii pot trimite propuneri până pe 20 noiembrie, iar dezbaterea publică va avea loc pe 7 decembrie.
Ştiri din Timiș
Patronatele și sindicatele din Timiș acuză Primăria Timișoara că „refuză dialogul”, după ce două structuri de consultare aprobate de Consiliul Local au rămas inactive. Municipalitatea respinge acuzațiile și susține că preferă întâlniri punctuale, deschise tuturor organizațiilor.
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a agresat o persoană pentru a o împiedica să-și recupereze cei 5.600 de lei. Incidentul a avut loc în luna august, la Timișoara, iar victima a fost amenințată cu un cuțit și lovită, având nevoie de nouă zile de îngrijiri medicale.