Una dintre cele mai la modă trupe de fete din lume a ţinut să demonstreze că banii nu reprezintă totul în această lume. Sexoasele Sugababes au uitat de onorariile de zeci şi sute de mii de euro şi au susţinut un concert în scop exclusiv caritabil, în Londra.
Ai greşit, plăteşti. Este ceea ce va face şi Lil Wayne. Însă, ca orice artist care se respectă, înainte de a se duce în spatele gratiilor, pentru a-şi ispăşi pedeapsa de un an de zile, rapperul va fi prezent la decernarea premiilor Grammy, de duminică.
După succesul fără egal al SF-ului "Avatar", piaţa mondială a filmului face o nouă demonstraţie de sfidare a crizei economice, înregistrând vânzări impresionante la târgul de profil din cadrul Festivalului Sundance, organizat zilele acestea în Statele Unite, scrie presa americană.
O nouă peliculă care va avea ca protagoniste celebrele păpuşi Muppets, din rândul cărora nu vor lipsi Kermit, Miss Piggy şi Gonzo, va fi lansat de Disney, după mai mult de un deceniu de la ultimul film, "Muppets from Space" (1999), potrivit presei internaţionale.
Primul film porno 3D, al cărui protagonist va juca rolul unui împărat roman, va fi produs în Italia şi va fi regizat de Tinto Brass, cunoscut pentru controversatul lungmetraj "Caligula", potrivi presei internaţionale.
A pornit din Târgovişte, pe când avea doar 17 ani, împreună cu mama sa, să îşi încerce norocul în Ţara tuturor posibilităţilor. Şi, dacă nu a reuşit să îşi îndeplinească visele pe care le avea în România, Maria Mădălina Popa are acum şansa să devină cunoscută în domeniul în care a ajuns, împinsă de destin: filmele XXX.
Deşi presa continuă să o cupleze când cu unul, când cu altul, Cosmina Păsărin susţine că este singură. În plus, se pare că frumoasa brunetă a şi găsit un locuitor pentru sex, care dă rezultate fantastice, atât psihice, cât şi fizice.
Întâmplare stânjenitoare pentru cunoscuta cântăreaţă Jessica Simpson. Aceasta a trecut prin momente jenante, după ce a flatulat în timpul unei întâlniri de afaceri, arată Monsters and Critics.
Angelina Jolie a fost considerată cauza pentru care s-a destrămat căsnicia lui Brad Pitt cu Jennifer Aniston. Acum, este rândul actriţei din „Friends” să îşi ia revanşa, dacă ar fi să dăm crezare zvonurilor preluate de tabloidele americane.
De când au scos noul album, „Humanoid”, băieţii de la Tokio Hotel reuşesc să se menţină constant nu doar pe primele locuri în topuri, dar şi în atenţia publicului. Şi par să aibă destule de dezvăluit din trecutul lor.
Azi în Timișoara
Joi, 22 octombrie, puteți merge la film, teatru, festivaluri și expoziții sau puteți participa la evenimente dedicate muzicii jazz și culturii contemporane.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) a început repetițiile pentru o nouă producție, un proiect de cercetare teatrală semnat de Elise Wilk și Clemens Bechtel, care explorează istoria instituției între anii 1953 și 1983, decenii în care comunitatea șvabilor din Banat și viața socială și culturală a Timișoarei suportau schimbări radicale.
Eveniment
Un motociclist de 19 ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil în zona pasajului Jiul din Timișoara, în timp ce încerca să evite o coliziune cu un autoturism.
Eveniment
Un nou dosar legat de Călin Georgescu a fost deschis de DIICOT, după ce un specialist ar fi fost angajat să verifice vila fostului candidat pentru eventuale dispozitive de supraveghere. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar, iar Georgescu a fost audiat în dosar.
Ştiri din Timiș
STPT anunță rezultate financiare mai bune în primele nouă luni din 2026: cifra de afaceri a crescut cu 10,3%, iar profitul a ajuns la 6,19 milioane de lei, de aproape șapte ori peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, compania a parcurs mai mulți kilometri, cu un cost mai mic pe kilometru.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un nou Plan de calitate a aerului, valabil până în 2030, și îl supune consultării publice înainte de aprobarea în Consiliul Local. Timișorenii pot trimite propuneri până pe 20 noiembrie, iar dezbaterea publică va avea loc pe 7 decembrie.
Ştiri din Timiș
Patronatele și sindicatele din Timiș acuză Primăria Timișoara că „refuză dialogul”, după ce două structuri de consultare aprobate de Consiliul Local au rămas inactive. Municipalitatea respinge acuzațiile și susține că preferă întâlniri punctuale, deschise tuturor organizațiilor.
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a agresat o persoană pentru a o împiedica să-și recupereze cei 5.600 de lei. Incidentul a avut loc în luna august, la Timișoara, iar victima a fost amenințată cu un cuțit și lovită, având nevoie de nouă zile de îngrijiri medicale.