Nici o veste de la spitalul Hadassah din Ierusalim, unde Ariel Sharon se află în cea de-a zecea zi de internare. Starea sa este în continuare caracterizată drept gravă, dar stabilă, numai că, de data aceasta expresia nu mai are nimic liniştitor.
Rizgar Mohammed Amin, şeful completului de judecată al lui Saddam Hussein, intenţionează să renunţe la proces, potrivit declaraţiilor unui apropiat al judecătorului.
La un copil din Turcia, care a murit din cauza gripei aviare, s-a constatat că virusul H5N1 a suferit o mutaţie specifică.
Ayman al-Zawahiri, numărul doi din gruparea teroristă Al-Qaida, a fost ieri ţinta unui atac al forţelor aeriene americane, într-un sat din Pakistan.
Presedintele iranian Mahmud Ahmadinejad a avertizat, vineri, ca tara sa nu va ceda nici un pas in dosarul nuclear.Liderul de la Teheran a facut aceasta declaratie in conditiile in care tarile care negociau cu Iranul - Germania, Franta si Marea Britanie - au hotarit sa puna capat tratativelor asupra programului nuclear iranian.
Premierul israelian nu îşi revine din comă. Doctorii au redus la minimum doza de sedative care îi este administrată lui Sharon, însă, surse medicale, citate de ziarul Maariv, susţin că acesta nu se trezeşte.
O echipă de cercetători de la Universitatea Naţională din Taiwan au reuşit să obţină porci fluorescenţi.
Virusul H5N1 din Turcia pare să fi suferit mutaţii. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a confimat că una dintre persoanele care au murit în acest stat din cauza gripei aviare pare să fi contractat virusul H5N1 într-o formă modificată. Aceasta este mai periculoasă pentru om şi a fost depistată la Hong Kong în 2003 şi în Vietnam în 2005.
Ninsorile abundente continuă să creeze mari probleme japonezilor. Multe localităţi sunt îngropate la modul propriu în zăpadă, drumurile au devenit impracticabile, mii de lociinţe sunt lipsite de curent electric şi apă. De la sfârşitul lunii decembrie, cel puţin 77 de oameni au murit din cauza intemperiilor.
Parlamentul European a decis ieri, în cadrul Conferinţei Preşedinţilor, crearea unei Comisii temporare pentru investigarea presupusei utilizări a unor ţări europene de către CIA, în transportul şi detenţia ilegală a prizonierilor.

Ştiri din Timiș

Șase personalități vor deveni Cetățeni de Onoare ai Timișoarei. Mitropolitul Banatului și Virgil Ianțu, printre cei nominalizați
Cu prilejul Zilei Timișoarei, șase personalități care și-au pus amprenta asupra vieții sociale, culturale, educaționale și civice a orașului sunt propuse pentru acordarea titlului de Cetățean de Onoare. Sugestiile vor fi înaintate Consiliului Local de către primarul Dominic Fritz, iar ceremonia de decernare este programată pentru 3 august, în cadrul unei gale festive organizate la Filarmonica Banatul.

România

ICCJ decide astăzi dacă Executivul trebuie să plătească restanțele magistraților
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) este așteptată să pronunțe joi, 23 iulie, decizia definitivă în procesul intentat Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de 4,8 miliarde de lei, echivalentul unui miliard de euro. 2

România

Raport prezidențial: Ascensiunea curentelor suveraniste nu se bazează doar pe manipulare, ci pe cauze mai profunde
Ascensiunea curentelor ultraidentitare și suveraniste nu poate fi explicată doar prin manipulare sau dezinformare, ci este alimentată de probleme structurale precum criza reprezentării democratice, inegalitățile sociale și scăderea încrederii în instituții. Concluzia apare în Raportul Grupului de Reflecție Strategică „România în UE”, publicat de Administrația Prezidențială. 2

Mapamond

Germania a dat undă verde unui proiect nuclear realizat împreună cu o companie rusă, în ciuda criticilor
Autoritățile din landul german Saxonia Inferioară au aprobat un proiect controversat care permite companiei ANF, subsidiară a grupului francez Framatome, să producă combustibil nuclear în colaborare cu gigantul rus Rosatom, notează Agerpres.

Ştiri sportive

Lionel Messi, desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale 2026 de IFFHS, după controversa premiului acordat de FIFA
Lionel Messi a primit titlul de cel mai bun jucător al Cupei Mondiale 2026 din partea Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS), după ce FIFA i-a acordat această distincție lui Rodri, decizie care a stârnit numeroase controverse. 1

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 23 iulie
Joi, 23 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 23 iulie 2026, în Timișoara?
Joi, 23 iulie, începe Lavanda Fest în Piața Libertății. Mai puteți merge la film sau la expoziții.

Cinema

„RoboCop” revine într-un nou serial. S-a dat undă verde proiectului
După ani întregi de speculații, universul „RoboCop” revine pe ecrane. Amazon MGM Studios a confirmat oficial că dezvoltă un nou serial inspirat din celebrul film SF lansat în 1987, producția urmând să fie disponibilă pe platforma Prime Video.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici