Incidente violente au izbucnit ieri, în timpul unei manifestaţii neonaziste, organizate într-un cartier din Orlando, Statele Unite. Totul a început când 30 de demonstranţi, membri ai Mişcării Naţional-Socialiste, care se pregăteau să participe la un marş, au atacat forţele de ordine.
Liderul radical şiit Moqtada al-Sadr, a cărui mişcare este acuzată de autorităţile irakiene că a participat la recentele violenţe antisunite, a adresat celor două mari curente religioase musulmane un apel la pace şi la conjugarea eforturilor pentru a reclama retragerea forţelor americane din Irak.
Trei persoane au fost arestate în legătură cu cel mai mare jaf armat din istoria Marii Britanii, estimat la 50 de milioane de lire sterline. Un bărbat în vârstă de 29 de ani şi 2 femei, de 31 şi, respectiv, 43 de ani sunt suspectaţi de a fi luat parte la comiterea jafului.
Cel puţin 16 oameni au murit şi 50 au fost răniţi la Dacca, în Bangladesh, după ce o clădire cu cinci etaje s-a prăbuşit. Imobilul adăpostea un atelier textil, magazine şi birouri. Poliţiştii spun că sub ruine se află mai multe persoane.
Cotidianul danez Jyllands-Posten, care a înfuriat lumea musulmană publicând cele 12 caricaturi cu Mahomed în septembrie 2005, a primit un premiu de jurnalism. Acest gest este de natură să pună din nou paie pe foc în relaţiile dintre Danemarca şi lumea islamică.
Explozia unei maşini capcană în oraşul şiit Kerbala, Irak, s-a soldat cu 8 morţi şi 31 de răniţi. Atentatul a avut loc pe o stradă comercială, la o oră de vârf, când mulţi localnici erau la cumpărături. Atacul s-a produs exact la trecerea unei patrule de poliţişti prin cartierul Al Amel.
Primarul Londrei, Ken Livingstone, a fost suspendat din funcţie pentru o lună, după ce a jignit un jurnalist evreu. Livingstone l-a comparat pe reporter cu un gardian din lagărele de concentrare naziste.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 25 octombrie 2026, în Timișoara?
Duminică, 25 octombrie, puteți merge la teatru, concerte, recitaluri, expoziții sau la proiecțiile din ultima zi a festivalului Les Films de Cannes à Timișoara.

Ştiri din Timiș

Timișoara și Arad caută noi parteneriate cu Sri Lanka. Aproximativ 25.000 de cetățeni srilankezi lucrează în țara noastră
Deficitul de forță de muncă din vestul țării și dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Sri Lanka au fost principalele teme ale unei întâlniri de afaceri organizate sâmbătă, 24 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara. Reprezentanții camerelor de comerț din Timiș și Arad au discutat cu ambasadorul Sri Lankăi în România și cu un ministru adjunct despre oportunitățile de colaborare, recrutarea lucrătorilor străini și dezvoltarea unor parteneriate comerciale.

Mapamond

Taifunul Champi face ravagii în Asia: morți, sute de răniți și zeci de mii de locuințe fără curent
Taifunul Champi a provocat pagube importante în Taiwan, unde o persoană a murit, peste 500 au fost rănite, iar aproximativ 56.000 de gospodării au rămas fără electricitate. Peste 5.000 de oameni au fost evacuați din cauza vânturilor puternice și a inundațiilor. Furtuna se îndreaptă spre China și Japonia, unde au fost anulate zboruri, suspendate transporturi feroviare și evacuate zeci de mii de persoane.

Eveniment

Un bloc din București a crăpat peste noapte! Autoritățile verifică dacă există pericol de prăbușire
Un bloc cu opt etaje din Drumul Taberei, București, a fost evacuat preventiv după apariția unei fisuri între etajele 5 și 8. Imobilul prezintă risc seismic, iar pe scara afectată locuiesc 65 de persoane. Autoritățile verifică stabilitatea clădirii și încearcă să stabilească dacă fisura a fost provocată de cutremurul de 4,8 grade produs luni, 19 octombrie, în Vrancea. 3

Eveniment

Accident la intersecția Căii Chișodei cu Calea Șagului, în Timișoara. O femeie de 83 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață, 24 octombrie, la intersecția Căii Chișodei cu Calea Șagului, în Timișoara. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar o femeie în vârstă de 83 de ani, pasageră într-una dintre mașini, a fost rănită și transportată la spital.

România

România trece la ora de iarnă în această noapte. Ce se întâmplă cu ceasurile și de ce ziua de duminică va avea 25 de ore
România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că românii vor putea dormi mai mult, însă serile vor deveni mai scurte, iar întunericul se va instala mai devreme. 1

Ştiri din Timiș

Concursuri de povești și fotografie pentru elevi, organizate la Timișoara de Ziua Diasporei Maghiare
Elevii din clasele a III-a până la a VIII-a sunt invitați să participe la două concursuri organizate de Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara, cu ocazia Zilei Diasporei Maghiare. Competițiile îi provoacă pe copii să descopere povești din cultura maghiară și să surprindă, prin fotografie, viața comunităților maghiare care trăiesc în minoritate.

Eveniment

Incendiu pe autostrada A1, în Timiș! O autoutilitară de marfă a fost cuprinsă de flăcări în parcarea unei benzinării
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață la o autoutilitară de transport marfă, pe autostrada A1, la kilometrul 481, în parcarea unei benzinării. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.