Jurnalistul rus Ilia Zimin, corespondent al canalului de televiziune NTV, a fost ucis duminica seara in locuinta sa din Moscova, potrivit surselor judiciare din capitala rusa.
Curtea Internationala de Justitie, cea mai inalta instanta judiciara a Natiunilor Unite, a inceput ieri audierile publice in procesul care opune Bosnia si Serbia, in care Sarajevo acuza Belgradul de genocid in cursul sangerosului razboi din 1992-1995.
Revoltă într-o închisoare de maximă securitate din capitala Afganistanului. Mişcarea deţinuţilor, dintre care mulţi sunt acuzaţi de colaborare cu reţeaua Al Qaida şi cu militanţii talibani, s-a declanşat în cursul nopţii, iar pentru câtăva vreme răsculaţii au pus stăpânire pe una dintre aripile penitenciarului şi au reţinut doi ostatici.
Mahmoud Abbas devine irelevant în ecuaţia politică din teritoriile palestiniene. Afirmaţia îi aparţine ministrului de externe israelian. Acesta a precizat că influenţa de negociator a preşedintelui Abbas devine din ce în ce mai redusă.
Autorităţile saudite au anunţat lichidarea a 5 militanţi, bănuiţi de implicare în tentativa de atentat asupra unei mari rafinării din estul regatului, la sfârşitul săptămânii trecute. Un alt suspect a fost arestat.
Saddam Hussein a renunţat la greva foamei. Principalul său avocat a anunţat că fostul preşedinte irakian nu a mâncat nimic timp de 11 zile, în semn de protest faţă de condiţiile în care se desfăşoară procesul său.
Autorul best-seller-ului mondial, Codul lui Da Vinci, este audiat de Curtea Supremă de la Londra într-un proces de plagiat intentat de alţi doi scriitori.
Virusul H5N1 a fost confirmat şi în Georgia. Ministerul Agriculturii de la Tbilisi a anunţat azi dimineaţă că s-au descoperit mai multe lebede bolnave de gripă aviară.
Premierul israelian Ariel Sharon, în comă profundă de la începutul lunii ianuarie, a împlinit 78 de ani.
La Turiia, un sat din Serbia, a avut loc cel mai mare festival al cârnaţilor, botezat de localnici "Olimpiada".
Ştiri din Timiș
Deficitul de forță de muncă din vestul țării și dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Sri Lanka au fost principalele teme ale unei întâlniri de afaceri organizate sâmbătă, 24 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara. Reprezentanții camerelor de comerț din Timiș și Arad au discutat cu ambasadorul Sri Lankăi în România și cu un ministru adjunct despre oportunitățile de colaborare, recrutarea lucrătorilor străini și dezvoltarea unor parteneriate comerciale.
Mapamond
Taifunul Champi a provocat pagube importante în Taiwan, unde o persoană a murit, peste 500 au fost rănite, iar aproximativ 56.000 de gospodării au rămas fără electricitate. Peste 5.000 de oameni au fost evacuați din cauza vânturilor puternice și a inundațiilor. Furtuna se îndreaptă spre China și Japonia, unde au fost anulate zboruri, suspendate transporturi feroviare și evacuate zeci de mii de persoane.
Eveniment
Un bloc cu opt etaje din Drumul Taberei, București, a fost evacuat preventiv după apariția unei fisuri între etajele 5 și 8. Imobilul prezintă risc seismic, iar pe scara afectată locuiesc 65 de persoane. Autoritățile verifică stabilitatea clădirii și încearcă să stabilească dacă fisura a fost provocată de cutremurul de 4,8 grade produs luni, 19 octombrie, în Vrancea.
3
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață, 24 octombrie, la intersecția Căii Chișodei cu Calea Șagului, în Timișoara. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar o femeie în vârstă de 83 de ani, pasageră într-una dintre mașini, a fost rănită și transportată la spital.
România
România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că românii vor putea dormi mai mult, însă serile vor deveni mai scurte, iar întunericul se va instala mai devreme.
1
Ştiri din Timiș
Concursuri de povești și fotografie pentru elevi, organizate la Timișoara de Ziua Diasporei Maghiare
Elevii din clasele a III-a până la a VIII-a sunt invitați să participe la două concursuri organizate de Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara, cu ocazia Zilei Diasporei Maghiare. Competițiile îi provoacă pe copii să descopere povești din cultura maghiară și să surprindă, prin fotografie, viața comunităților maghiare care trăiesc în minoritate.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață la o autoutilitară de transport marfă, pe autostrada A1, la kilometrul 481, în parcarea unei benzinării. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară sunt începând de astăzi, 24 octombrie, în prima vacanță din acest an școlar. Pauza durează până duminică, 1 noiembrie, iar cursurile vor fi reluate luni, 2 noiembrie, când începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027.