Partidul Comunist Rus a organizat duminică, cu mare pompă, primirea unei noi generaţii în rândurile pionierilor - cei mai mici urmaşi ai lui Lenin. Piaţa Roşie a regăsit astfel vechea ambianţă sovietică.
În Rusia, criminalitatea organizată a devenit o ameninţare naţională. Aşa spune procurorul general, Vladimir Ustinov, care susţine că domeniul cel mai afectat este cel vamal.
Între Rusia şi Georgia a izbucnit războiul băuturilor. Georgienii nu au reacţionat acum câteva luni, când Rusia a interzis importurile de vin fabricat în ţara lor. Acum însă, când Moscova a blocat şi importurile de apă minerală, iar ei nu au mai răbdat şi au ieşit în stradă.
Liderul opoziţiei din Belarus, Aleksandr Milinkevici, fost candidat la alegerile prezidenţiale de la 19 martie, a fost eliberat din închisoarea Okrestina din Minsk, vineri dimineaţă, cu câteva ore mai devreme decât momentul prevăzut,a anunţat soţia sa politicianului, Inna Kulei.
Doi dintre cei mai importanţi clerici din Marea Britanie au criticat deschis un proiect de lege care este dezbătut vineri de parlamentul de la Londra şi care va permite medicilor să îi ajute să moară pe pacienţii aflaţi în fazele terminale ale unor boli grave.
Două persoane şi-au pierdut viaţa şi cel puţin 21 au fost rănite într-un lanţ de explozii în capitala Etiopiei, Adis Ababa. Conform Agenţiei France Presse, nu mai puţin de 4 explozii s-au produs de dimineaţă în capitala etiopiană.
Tensiunile continue dintre liderii Americii de Sud, generate de naţionalizarea sectorului energetic bolivian, au umbrit summit-ul UE-America Latină de la Viena.
Cancelarul german, Angela Merkel, a avertizat că Uniunea Europeană este pe cale de a-şi pierde relevanţa în ochii propriilor cetăţeni, dacă nu îşi găseşte justificări suplimentare pentru propria existenţă.
Atentatele care au lovit Londra la 7 iulie 2004 nu au costat mai mult de 10.000 de euro şi au fost cel mai probabil puse la cale fără ajutor din partea unei reţele teroriste.
Preşedintele Bush a respins acuzaţia că guvernul SUA s-ar ocupa cu spionarea vieţii personale a celor pe care i-a numit "americanii nevinovaţi".
Mapamond
Taifunul Champi a provocat pagube importante în Taiwan, unde o persoană a murit, peste 500 au fost rănite, iar aproximativ 56.000 de gospodării au rămas fără electricitate. Peste 5.000 de oameni au fost evacuați din cauza vânturilor puternice și a inundațiilor. Furtuna se îndreaptă spre China și Japonia, unde au fost anulate zboruri, suspendate transporturi feroviare și evacuate zeci de mii de persoane.
Eveniment
Un bloc cu opt etaje din Drumul Taberei, București, a fost evacuat preventiv după apariția unei fisuri între etajele 5 și 8. Imobilul prezintă risc seismic, iar pe scara afectată locuiesc 65 de persoane. Autoritățile verifică stabilitatea clădirii și încearcă să stabilească dacă fisura a fost provocată de cutremurul de 4,8 grade produs luni, 19 octombrie, în Vrancea.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață, 24 octombrie, la intersecția Căii Chișodei cu Calea Șagului, în Timișoara. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar o femeie în vârstă de 83 de ani, pasageră într-una dintre mașini, a fost rănită și transportată la spital.
România
România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că românii vor putea dormi mai mult, însă serile vor deveni mai scurte, iar întunericul se va instala mai devreme.
Ştiri din Timiș
Concursuri de povești și fotografie pentru elevi, organizate la Timișoara de Ziua Diasporei Maghiare
Elevii din clasele a III-a până la a VIII-a sunt invitați să participe la două concursuri organizate de Liceul Teologic Romano-Catolic Gerhardinum din Timișoara, cu ocazia Zilei Diasporei Maghiare. Competițiile îi provoacă pe copii să descopere povești din cultura maghiară și să surprindă, prin fotografie, viața comunităților maghiare care trăiesc în minoritate.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață la o autoutilitară de transport marfă, pe autostrada A1, la kilometrul 481, în parcarea unei benzinării. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară sunt începând de astăzi, 24 octombrie, în prima vacanță din acest an școlar. Pauza durează până duminică, 1 noiembrie, iar cursurile vor fi reluate luni, 2 noiembrie, când începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027.
Utile
Sâmbătă, 24 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.