Un acoperiş al aeroportului din insula Menorca s-a prăbuşit. Cel puţin 20 de oameni sunt prinşi sub dărâmături.
Preşedintele Israelului, Moshe Katzav, va fi suspendat din funcţie, joi, pentru 16 ore, la cererea sa.
Multe promisiuni vagi, dar nimic concret. Statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice nu au oferit nici un răspuns cererii comandanţilor forţelor NATO din Afganistan de a suplimenta efectivele existente cu 2.500 de militari.
Zeci de poliţişti au descins în forţă la câteva locuinţe din Kent, la primele ore ale zilei de miercuri, 13 septembrie. Recolta: câteva sute de arme automate şi semi-automate, gloanţe şi lansatoare de grenadă.
Doi morţi şi 19 răniţi, dintre care trei grav. Acesta este ultimul bilanţ al dramei petrecute miercuri în colegiul Dawson din Montreal. Un bărbat înarmat a pătruns în clădirea colegiului şi a deschis focul asupra studenţilor.
Televiziunea cubaneză a difuzat mai multe fotografii ale lui Fidel Castro, aflat în convalescenţă după o intervenţie chirurgicală suferită la 31 iulie. El Lider Maximo apare alături de scriitorul şi omul politic de stânga argentinian Miguel Bonasso.
Autorităţile irakiene au găsit în total 60 de cadavre neidentificate în diverse zone ale Bagdadului în ultimele 24 de ore, a anunţat o sursă din Ministerul de Interne, citată de Reuters.
Agenţia Associated Press a intrat în posesia unor imagini, filmate chiar de talibani, ale luptelor care au loc în sudul Afganistanului.
Vizita papei Benedict al 16-lea în Germania nu a fost ocolită de incidente. Un tânăr a fost arestat în timpul slujbei pe care Suveranul Pontif a oficiat-o în oraşul Regensburg.
Cel puţin 50 de persoane au murit şi peste 100 au fost rănite în timpul unei busculade care a avut loc la un miting electoral din sudul Yemenului.
Azi în Timișoara
Joi, 22 octombrie, puteți merge la film, teatru, festivaluri și expoziții sau puteți participa la evenimente dedicate muzicii jazz și culturii contemporane.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) a început repetițiile pentru o nouă producție, un proiect de cercetare teatrală semnat de Elise Wilk și Clemens Bechtel, care explorează istoria instituției între anii 1953 și 1983, decenii în care comunitatea șvabilor din Banat și viața socială și culturală a Timișoarei suportau schimbări radicale.
Eveniment
Un motociclist de 19 ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil în zona pasajului Jiul din Timișoara, în timp ce încerca să evite o coliziune cu un autoturism.
Eveniment
Un nou dosar legat de Călin Georgescu a fost deschis de DIICOT, după ce un specialist ar fi fost angajat să verifice vila fostului candidat pentru eventuale dispozitive de supraveghere. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar, iar Georgescu a fost audiat în dosar.
Ştiri din Timiș
STPT anunță rezultate financiare mai bune în primele nouă luni din 2026: cifra de afaceri a crescut cu 10,3%, iar profitul a ajuns la 6,19 milioane de lei, de aproape șapte ori peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, compania a parcurs mai mulți kilometri, cu un cost mai mic pe kilometru.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește un nou Plan de calitate a aerului, valabil până în 2030, și îl supune consultării publice înainte de aprobarea în Consiliul Local. Timișorenii pot trimite propuneri până pe 20 noiembrie, iar dezbaterea publică va avea loc pe 7 decembrie.
Ştiri din Timiș
Patronatele și sindicatele din Timiș acuză Primăria Timișoara că „refuză dialogul”, după ce două structuri de consultare aprobate de Consiliul Local au rămas inactive. Municipalitatea respinge acuzațiile și susține că preferă întâlniri punctuale, deschise tuturor organizațiilor.
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a agresat o persoană pentru a o împiedica să-și recupereze cei 5.600 de lei. Incidentul a avut loc în luna august, la Timișoara, iar victima a fost amenințată cu un cuțit și lovită, având nevoie de nouă zile de îngrijiri medicale.