TEHERAN - Iranul a testat, în această dimineaţă, rachete balistice intercontinentale, de tipul Shahab-3. Proiectilul, care transportă muniţie cu fragmentaţie, cu o rază de acţiune de două mii de kilometri, a fost lansat în deşertul din împrejurimile oraşului Qom.
ABUJA - Un britanic şi un american au fost răpiţi, în această dimineaţă, de pe un vas petrolier din din largul coastei Nigeriei. Agenţia Reuters informează că cei doi străini lucrau pentru firma Petroleum Geo-Services, specializată în cercetări seismice.
IERUSALIM - Un muzeu subteran deschis recent la Ierusalim a devenit un nou motiv de controversă între Israel şi palestinieni. Muzeul se află în vecinătatea locurilor sfinte musulmane şi evreieşti, iar autorităţile religioase arabe susţin că el pune în pericol fundaţiile marii moschei Al-Aqsa.
DIYABAKIR - Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţiile care au lovit sud-estul Turciei, în multe cazuri, fiind ucise de viiturile provocate de ploile torenţiale de peste noapte.
ISTANBUL - Un scriitor turc a lansat recent o carte care riscă să provoace un scandal de proporţii. În paginile lucrării sale, autorul dezvăluie scenariul unei tentative ipotetice de asasinare a papei Benedict al 16-lea.
BAGDAD - Bouchra Khalil, unul dintre avocaţii apărării, este de părere că Saddam Hussein ori va fi condamnat la moarte ori va ajunge preşedintele Irakului.
TEHERAN - Iranienii n-au uitat de caricaturile profetului Mohamed publicate de presa daneză. Ministrul iranian al culturii a acordat, ieri, premii în bani caricaturiştilor care au câştigat concursul pe tema Holocaustului.
WASHINGTON DC - O alertă falsă cu bombă, în apropiere de Casa Albă, a pus pe jar autorităţile de la Washington. Mai multe străzi din apropierea reşedinţei preşedintelui american George W. Bush, au fost blocate, în această dimineaţă, de forţele de securitate americane.
COLBU - Schimburile de dimineaţă şi cel de noapte ale minei Colbu din judeţul Maramureş s-au blocat, astăzi, în subteran, când minerii au aflat că s-ar putea să nu beneficieze de salariile compensatorii.
BRUXELLES - O statistică realizată de Biroul Internaţional al Muncii relevă faptul că 19,9% dintre tinerii din ţările Europei Centrale şi de Est nu îşi pot găsi un loc de muncă.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC) a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru găsirea unui constructor care să renoveze și să extindă clădirea de pe strada Herculane nr. 67, unde va funcționa Centrul de zi pentru copii cu tulburări de comportament. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 2,36 milioane de lei, fără TVA, iar durata de execuție este de cel mult zece luni de la emiterea ordinului de începere.
Eveniment
Un accident a avut loc miercuri pe Autostrada A1 spre Lugoj, fiind răniți doi șoferi.
Ştiri din Timiș
Județele Timiș și Caraș-Severin se află miercuri, 21 octombrie, sub cod galben de vânt, cu rafale care pot depăși 80 de kilometri pe oră. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis și o informare de vreme rea, valabilă până vineri dimineață, care anunță intensificări ale vântului și ploi în cea mai mare parte a țării.
Ştiri din Timiș
Ovidiu Guia, director tehnic al RPC Group, vorbește într-un interviu despre principiile care definesc viziunea lui în cadrul companiei și despre provocări tehnice și decizii luate. Recent, acesta a coordonat unul dintre cele mai complexe proiecte ale companiei: construirea unei școli verzi într-un termen de doar 11 luni.
Ştiri din Timiș
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.
Utile
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
5
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
5