BRUXELLES - Marea Britanie, Franţa, Suedia, Finlanda şi Olanda au cerut aplicarea consecventă şi clară a mecanismului de monitorizare a noilor ţări intrate în Uniunea Europeană.
PRETORIA - Georgiana Harwood, o femeie din Africa de Sud in varsta de 92 de ani, sare cu parasuta, impreuna cu instructorul sau in apropierea localitatii Koeberg.
LIEGE - Un deţinut a evadat în mod spectaculos, la bordul unui elicopter şi cu ajutorul a doi complici, duminică după-amiază de la închisoarea Lantin din apropiere de Liege, estul Belgiei, a anunţat presa belgiană.
Lista pasagerilor de pe Titanic este accesibilă, în premieră, pe Internet, la exact 95 de ani de la scufundarea transatlanticului.
ROMA - Şase oameni au fost răniţi uşor în Italia, după ce trenul în care se aflau a intrat în coliziune cu un marfar. Accidentul s-a petrecut în gara din Terni din centrul Italiei.
Premierul israelian Ehud Olmert şi preşedintele palestinian Mahmoud Abbas s-au reunit duminică, în cursul unei noi serii de întrevederi regulate menite să relanseze procesul de pace în Orientul Mijlociu.
MOSCOVA - Un aparat de zbor având la bord 103 persoane a aterizat de urgenţă în oraşul Omsk, din Siberia Occidentală, la aproximativ 2.500 de kilometri distanţă de Moscova.
IERUSALIM - În Israel şi în alte numeroase state se comemorează luni Holocaustul. Ceremoniile speciale au început încă de duminică, la muzeul Yad Vashem, din Ierusalim.
FÂŞIA GAZA - O grupare militantă necunoscută până în prezent a revendicat răpirea jurnalistului BBC Alan Johnston în Fâşia Gaza şi a anunţat, într-un comunicat, că ostaticul a fost executat.
ANKARA - În Turcia, mii de oameni s-au adunat pentru a protesta faţă de intenţia premierului Erdogan de a candida, luna viitoare, la presedinţie. Premierul nu a anunţat oficial că va participa la alegeri. Protestul are loc la Ankara unde s-au strâns deja 100 de mii de turci, potrivit estimărilor făcute de presa locală.
Utile
Luni, 19 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Cariere de Poveste
De la visul din copilărie de a deveni polițist până la a conduce Penitenciarul Timișoara, comisarul-șef Liviu Ștefăniță Marica a avut un drum pe care nu și l-a imaginat atunci când a început școala. A fost atras de IT și matematică, însă în adolescență a ales o carieră în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Repartiția l-a adus la Timișoara, oraș în care a rămas și unde, în prezent, conduce una dintre instituțiile despre care se vorbește adesea mai ales atunci când apar probleme.
Ştiri din Timiș
Pentru companii, fiecare leu în plus pe factura de energie apasă pe profit și competitivitate. Între 21 și 23 octombrie 2026, Târgul RoEnergy Timișoara reunește la Pavilion Expovest, Complex Hotel Senator, Calea Lugojului, 7, expozanți din șase țări cu tehnologii pentru producerea, stocarea și economisirea energiei. Reprezentanți E.ON Energie România, OMV Petrom, Nokia și ai autorităților dezbat soluții pentru industrie, iar EnergyJobs@RoEnergy aduce oportunități de recrutare în energie. Accesul la expoziție este gratuit, cu preînregistrare.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
O expoziție multisenzorială dedicată tehnicilor de construcție cu pământ din Banat va fi deschisă la UVT Art Center - Galeria cu Platani din Timișoara, în perioada 20-30 octombrie. Vernisajul va avea loc miercuri, 21 octombrie, de la ora 18.
Mapamond
Peste 1.200 de persoane au fost arestate în Franța, iar 150 de polițiști au fost răniți în timpul protestelor din acest weekend. Manifestațiile împotriva scumpirilor, inegalităților sociale și degradării serviciilor publice au degenerat în mai multe orașe, unde magazine au fost jefuite, clădiri incendiate și forțele de ordine atacate. La Limoges, incendiul provocat la primărie a distrus o mare parte din clădirea istorică, veche de 143 de ani.
5
Ştiri din Timiș
O familie din Dudeștii Noi, județul Timiș, a rămas fără aproape toate bunurile după ce un incendiu a cuprins acoperișul locuinței, în dimineața de joi, 15 octombrie. Părinții și fetița lor au scăpat nevătămați, însă vor avea nevoie de sprijin pentru a-și găsi o locuință și pentru a curăța casa afectată de flăcări.