LONDRA - "Evening Standard” - Poliţiştii din Londra învaţă limba română. Potrivit ziarului britanic, 1600 agenţi de poliţie au primit un ghid care-i va ajuta să se înţeleagă cu românii.
CATANIA - Etna, cel mai mare dintre vulcanii activi din Europa, erupe din nou, după numai câteva săptămâni de pauză. Erupţia a avut loc după ce zona din apropiere a fost zguduită de o serie de seisme uşoare, înregistrate de Institutul de Vulcanologie din Catania.
BRASILIA - În perioada 9-14 mai, Papa Benedict întreprinde prima sa vizită pastorală într-o ţară din America Latină. Acesta va vizita Brazilia pentru a participa la cea de a cincea conferinţă episcopală genrală.
LONDRA - Sase persoane si-au pierdut viata, iar una a fost grav ranita, in aceasta dimineata pe autostrada M25, informeaza Reuters.
SINAI - Ministerul francez al Apărării a confirmat, ieri, că nouă militari, opt francezi şi un canadian, şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion al Forţei multinaţionale şi de Observatori în nordul peninsulei egiptene Sinai.
BRUXELLES - Parlamentul European, unde Romania se pregateste sa trimita 35 de reprezentanti, are ultimul cuvant in 75% din legislatia europeana.
MEXICO CITY - 18.000 de oameni au pozat nud pentru fotograful american Spencer Tunick. Ei au participat voluntar la şedinţa foto care s-a desfăşurat duminică în Piaţa Zocalo din Mexico City, informează Reuters.
PARIS - Conservatorul, Nicholas Sarkozy, este noul preşedinte al Franţei. Candidatul dreptei a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale cu 53,06% din voturi, conform rezultatelor definive înregistrate de Ministerul de Interne.
PARIS - În timp ce zeci de mii de francezi celebrau, în Place de la Concorde din centrul Parisului, victoria lui Nicolas Sarkozy, câteva sute de tineri, opozanţi ai acestuia, au creat haos în altă piaţă din capitala Franţei.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
O expoziție multisenzorială dedicată tehnicilor de construcție cu pământ din Banat va fi deschisă la UVT Art Center - Galeria cu Platani din Timișoara, în perioada 20-30 octombrie. Vernisajul va avea loc miercuri, 21 octombrie, de la ora 18.
Mapamond
Peste 1.200 de persoane au fost arestate în Franța, iar 150 de polițiști au fost răniți în timpul protestelor din acest weekend. Manifestațiile împotriva scumpirilor, inegalităților sociale și degradării serviciilor publice au degenerat în mai multe orașe, unde magazine au fost jefuite, clădiri incendiate și forțele de ordine atacate. La Limoges, incendiul provocat la primărie a distrus o mare parte din clădirea istorică, veche de 143 de ani.
Ştiri din Timiș
O familie din Dudeștii Noi, județul Timiș, a rămas fără aproape toate bunurile după ce un incendiu a cuprins acoperișul locuinței, în dimineața de joi, 15 octombrie. Părinții și fetița lor au scăpat nevătămați, însă vor avea nevoie de sprijin pentru a-și găsi o locuință și pentru a curăța casa afectată de flăcări.
Turism
Călătorii care își pregătesc deja vacanțele pentru anul viitor au la dispoziție o nouă listă de inspirație. Lonely Planet a publicat selecția „Best in Travel 2027”, care cuprinde 50 de destinații și experiențe din întreaga lume, de la orașe europene și insule din Pacific până la safari, trasee spectaculoase și aventuri în zone dintre cele mai îndepărtate ale planetei.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la Festivalul Medieval, expoziții și la tururi ghidate.
Ştiri din Timiș
Un marș împotriva violenței asupra femeilor a avut loc sâmbătă, 17 octombrie, la Timișoara. Participanții au cerut măsuri concrete pentru protejarea victimelor și prevenirea abuzurilor. La marș a fost prezentă și viceprimarul Paula Romocean, care a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă femeile și despre felul în care sunt tratate de instituții atunci când cer ajutor.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis consideră că cineva din Primăria Timișoara și premierul interimar Ilie Bolojan ar fi complotat pentru a bloca proiectul stadionului „Dan Păltinișanu. Conform acestuia, Bolojn ar fi venit la Timișoara în luna mai pregătit să anunțe deblocarea proiectului, dar s-ar fi răzgândit după o întâlnire cu fostul primar. Fritz îi răspunde că a inventat o poveste bazată pe o „sursă secretă”, fiind „obsedat de ideea să fie un soi de ctitor unic al stadionului”.