SUA - Compania americană Google a raportat o majorare de 46% a profitului obţinut în al treilea trimestru din 2007. Cifrele, care au depăşit estimările analiştilor, s-au datorat în mare parte creşterii cotei de piaţă şi controlului strict al cheltuielilor.
Compania Eurotunnel, care operează tunelul ce leagă Franţa de Marea Britanie, este nevoită să amâne procesul de strângere de capital până când tumultul de pe pieţele financiare internaţionale se va mai domoli.
RUSIA - Rusia îşi va schimba în curând statutul de la debitor la donator al Băncii Mondiale, a anunţat preşedintele băncii, Robert Zoellick.
KAZAHSTAN - Investitorii străini cer preşedintelui kazah Nusurltan Nazarbayev să respingă prin veto o lege care ar permite guvernului de la Astana să încalce contractele cu companiile străine, pe motiv că aceasta afectează imaginea economică a ţării.
LONDRA - Părinţii ai căror copii sunt supraponderali ar putea primi scrisori de avertizare în legătură cu pericolele pe care le implică obezitatea, a anunţat astăzi guvernul de la Londra, informează agenţia Reuters.
SUA - Chiar dacă motanul prezidenţial a fost abandonat de familia Clinton, Hillary mizează pe latura umană în cursa pentru preşedinţie. Potrivit sondajelor, Hillary Clinton este favorită în competiţia cu rivalii democraţi în cursa pentru preşedinţia SUA.
SPANIA - Românii vin în Spania pentru a munci şi a trimite bani acasă, însă, din păcate, unii îşi pierd viaţa în încercarea de a trăi mai bine.
SPANIA - Sunt mulţi cei care lasă în urmă tot ce au agonisit o viaţă întreagă şi pornesc în căutarea „pământului promis".
NEW DELHI- Mai multe maimute salbatice au atacat un demnitar indian si i-au provocat moartea, in urma unei cazaturi fatale de la balconul casei sale din New Delhi.
MAREA CARAIBELOR - Să cumperi o insulă undeva, departe de lumea civilizată, a devenit unul dintre cele mai populare trenduri în lumea bogaţilor.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la Festivalul Medieval, la spectacole și expoziții, dar și la tururi ghidate.
România
Comitetul Politic al USR a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, relatează Agerpres. Formațiunea a anunțat că va continua activitatea politică din opoziție și a criticat formula de majoritate parlamentară pe care se bazează viitorul Executiv.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Primetime”, un thriller psihologic în care Robert Pattinson îl interpretează pe jurnalistul american Chris Hansen, cunoscut pentru emisiunea „To Catch a Predator”, în care suspecții de abuzuri sexuale asupra minorilor erau prinși în flagrant. Regizat de Lance Oppenheim, filmul explorează granița dintre jurnalism, spectacol și dorința de a face dreptate.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții PNL Timiș au reacționat după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că PSD ar putea susține un candidat liberal la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv în cazul unei alianțe PNL-USR. Liberalii spun că nu au existat presiuni din partea organizației din Arad și că își vor decide singuri candidatul, în urma unei analize interne și a sondajelor.
Ştiri din Timiș
Premierul interimar Ilie Bolojan respinge acuzațiile președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, potrivit cărora ar fi fost convins, în urma unei vizite la Primăria Timișoara, să nu anunțe deblocarea proiectului noului stadion „Dan Păltinișanu”. Bolojan susține că nimeni nu i-a cerut să blocheze un proiect al Timișoarei și afirmă că investiția a fost deblocată după ce a existat garanția că poate fi susținută financiar în anii următori.
Eveniment
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență. Persoanele care au informații sunt rugate să anunțe Poliția.
Ştiri din Timiș
Lucrările de demolare ale fostului spital de oncologie din Timișoara au fost finalizate, a anunțat vineri președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Săptămâna viitoare urmează recepția acestei etape, iar începerea lucrărilor de construire a Institutului Regional de Oncologie ar putea fi anunțată în scurt timp.
Ştiri din Timiș
Sorin Șipoș, senator de Timiș și lider al senatorilor USR, acuză PSD de ipocrizie în privința privatizării companiilor de stat. El susține că social-democrații criticau dur aceeași măsură când era propusă de Guvernul Bolojan, dar o includ acum în propriul program de guvernare.